„Măria Sa, Neagoe Basarab... Însemnările Monahiei Platonida, Doamna Despina a Țării Românești” este o carte scrisă de Maicile de la Mănăstirea Diaconești, cu o măiestrie ce întrece orice cuvânt, într-un stil ce amintește, în același timp, de Viețile Sfinților, Filocalii și Cronici. O carte pe care, dacă ai început să o citești, nu o mai poți lăsa din mână până nu o termini… fascinantă! Împărtășesc cu voi câteva cuvinte extrase din carte, care-mi sunt dragi, și se pot transforma în adevărate îndemnuri pentru o viață de familie armonioasă:

De vei afla înțelept, picioarele tale să roadă pragurile casei lui.

Fericirea pe care omul și-o croiește fără de Dumnezeu este mai amară, cu mult mai amară decât nefericirea pe care Domnul o îngăduie să vină asupra sa.

Fiindcă așa lăsase Dumnezeu de când lumea, ca o fecioară, când devine mireasă, să rupă firele ce o țin legată de rudeniile și casa sa și cu sfială și încredere să-i pună mirelui în mâini viața ei întreagă.

Să țineți minte, dragii mei, că fericirea nu v-o dă lumea, nici bogăția, nici nimenea… Fericirea v-o croiți singuri, dacă faceți fapte bune și plăcute lui Dumnezeu!

În casele acestor oameni (jupanii Craiovești) domneau buna înțelegere și tihna sufletească. Își începeau ziua în revărsatul zorilor cu slujba Utreniei, sau, la sărbători, cu Sfânta Liturghie și apoi fiecare mergea la lucrul său.

Alături de domnul Neagoe, necazurile vieții au trecut mai ușor, părându-ne mai mici, iar bucuriile ne-au devenit mai pline și luminoase. Căci o căsnicie blagoslovită îi face de două ori mai puternici pe soți, fiind unul altuia mădulare…

Așa petrecea Măria Sa nopțile, lipindu-și mintea și inima de numele cel Sfânt al Domnului, cerând milă și ajutor de la Cel ce poate și din pietre a scoate fii ai Împărăției. Apoi, după ceasuri de rugăciune, mintea i se aduna, limpezindu-se. Fără de veste se ivea in inimă un gând luminos, care răspundea lămurit grijilor și frământărilor sale.

Ar fi pironit soarele in cuie, numai să poată trudi mai mult pentru lucrul lui Dumnezeu! Pentru că iubirea nu ostenește niciodată…

Domnul Neagoe își făcea timp de multe ori să stea cu ei (copiii lor), dar nu obișnuia să le dea multe povețe, ci se sârguia mai ales să le arate calea dreaptă prin fapte, socotind că de vor simți la noi, părinții, dragostea și frica de Dumnezeu, le va fi de ajuns.

Flacăra iubirii pământești fumegă, pâlpâie și se stinge la cea mai slabă adiere. Ea nu are tărie decât atâta vreme cât primește înapoi cele ce i se cuvin. Dragostea lui Hristos însă nu este așa, căci El a îndurat chinuri și moarte nu pentru iubirea unor făpturi curate și pline de credincioșie, ci pentru niște păcătoși și ucigași, pentru niște suflete murdare și stricate, duhnind a moarte înainte de a muri… Aceasta este iubirea care depășește orice înțelegere. Și această iubire o agonisise în inima sa, ca pe o roadă a Duhului, domnul Neagoe… 

Domnul Neagoe a luat parte la sărbătoare cu chipul împodobit de bucuria cea dinăuntru. Mișcările sale pline de cuviință, privirea limpede, spălată de lacrimi, zâmbetul curat, cuvintele simple dar cu putere multă, toate vădeau frumusețea ascunsă a unui suflet în care trăia Hristos. Pentru aceea Măria sa era iubit de norod, nu penru că era blând și milostiv, nu pentru că era înțelept și pașnic, ci pentru că îl avea înăuntru inimii sale pe Hristos, care atrăgea inimile celorlalți ca o mângâiere nemincinioasă, ca o pregustare a vieții veșnice.

Coconul meu Theodosie și dragele mele domnițe Stanca și Ruxandra, eu acum vă învăț mai înainte de toate aceasta: să aveți frica lui Dumnezeu în inimile voastre și să vă fie sufletele curate, dimpreună cu trupurile și să iubiți săracii și sărmanii și să faceți milostenie. Să vă rugați lui Dumnezeu și Preacuratei lui Maici cu tot deadinsul, nu numai cu gura, ci cu toată inima și cu tot sufletul și cu tot cugetul. Că Domnul Dumnezeu și Stăpânul nostru Iisus Hristos este bun, îndurător și milostiv și mila Sa va îmblânzi toate valurile mării care sunt ridicate asupra voastră!

O carte despre dragostea de Dumnezeu și de oameni, despre bucuriile și greutățile vieții de familie, despre viața trăită cu Hristos, despre suferință și cum trebuie privită, despre cum ar trebui să fie un domn/conducător adevărat, și nu în ultimul rând, despre sfințenie…