Înainte de a începe Calea Sfinților din acest an, am petrecut puțin alături de pelerinii care tocmai reușiseră să se închine. Aveau cam 13 ore de jertfă la rând – fără a mai pune la socoteală timpul de când au plecat, fiecare, de la casele lor.

O altă jertfă urma, apoi, să se petreacă. Pentru că, atunci când începe Calea Sfinților, rândul se oprește pentru aproximativ o oră. Dar pelerinii nu părăsesc perimetrul, ci așteaptă și își testează încă și încă o dată răbdarea.

Prin urmare, închinătorii din rândul de 4-5 kilometri nu sunt aceiași cu cei care merg pe Calea Sfinților. Prin centrul orașului, alături de Sfinții Cuvioși Parascheva și Paisie au fost, majoritar, ieșenii. Pentru că acesta e momentul lor. Un moment plin de lumină și de bucurie, de drag și de binecuvântare.

Astfel, oaspeții pelerinilor își iau și ei doza de pelerinaj și de întâlnire cu Sfinții. Cu Sfânta lor minunată, Cuvioasa Parascheva. Și, în acest an, cu Sfântul Cuvios Paisie Olaru de la Sihăstria – unul dintre cei mai îndrăgiți duhovnici contemporani care s-a mutat la Domnul în 1990 și care a fost canonizat anul trecut.

„E o mulțime de oameni!”, a strigat cu entuziasm un băiețel care se afla pe umerii tatălui său. Participa fericit la Calea Sfinților și era parte din mulțime. „Parcă e marea!” – a concluzionat. O mare de oameni. O mare calmă, fără valuri. O mare de inimi.

M-a făcut curioasă această „mare” și am vrut s-o măsor. Așa că, la un moment dat, am ieșit din rând și am găsit o scurtătură care să mă scoată în drumul... mării. S-o observ. De la început și până la sfârșit. Am căutat un loc mai înalt. L-am găsit și m-am suit ca Zaheu – să văd mai bine. Să filmez mai bine. Și-am filmat. 13 minute. 13 minute cu marea de oameni iubitori de Sfinți ai lui Dumnezeu!

Am zâmbit și am făcut imediat legătura cu cele 13 ore ale pelerinilor. 13 ore de așteptare. Și 13 minute de „curgere” neîntreruptă a ieșenilor veniți în plimbare pe Calea Sfinților. O plimbare calmă, tihnită, cu rugăciune și cu întâlniri și reîntâlniri de suflet. „În duhul Sfântului Paisie”, după cum s-a exprimat un părinte drag.

Închid ochii și revăd marea. Lumina candelelor. Lumina de pe chipuri. Simt miros de busuioc și de tămâie. Aud cântări care îmi emoționează sufletul. Sunt, pur și simplu, recunoscătoare pentru minunea unei asemenea plimbări!