Pericopa evanghelică care se va citi în duminica a 9-a după Pogorârea Sfântului Duh în cadrul Sfintei Liturghii este luată de la Sfântul Apostol și Evanghelist Matei (cf. 14, 22-34) în care ni se relatează despre o minune săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos după o altă minune, cea a înmulțirii pâinilor, și care a fost prezentată și explicată duminica trecută.

În Evanghelia Sfântului Ioan, după întâmplarea cu potolirea furtunii, Hristos atenționează pe cei prezenți spunându-le – prafrazând – că uneori sunt „superficiali” – ori, după cum am zice noi în limbajul lumii moderne, „pe interes”: „Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat” (cf. Ioan 6, 26).

Ucenicii care mâncaseră din pâine Îl socotiseră pe Hristos doar profet și învățător, dar când au trăit această minune au crezut că El este Fiul lui Dumnezeu, s-au închinat și au mărturisit aceasta spre sfârșitul textului evanghelic zicând: „Cu adevărat Tu ești Fiul lui Dumnezeu” (cf. Matei 14, 34).

Ceea ce s-a întâmplat aproximativ 2000 de ani, nu îl privește doar pe Sfântul Apostol Petru, ci privește viața Bisericii în ansamblul ei, ca rezultat al lucrării sfințitoare și răscumpărătoare a lui Hristos. Spunem acesta pentru faptul că, după unii exegeți nou-testamentari, plecarea din corabie – care simbolizează Biserica – și scufundarea lui Petru în marea învolburată, semnifică ruperea de Biserica cea Una și Adevărată de „lupii cei răpitori” și apariția pseudo-bisericilor, care oferă spectacol plăcut lumii și nu viață în Hristos.

Nu întâmplător bisericile au formă de corabie. Sfântul Ioan Gură de Aur spune faptul că dacă în Arca lui Noe au intrat lighioane și au ieșit tot lighioane, în Biserica lui Hristos dacă intră omul lup iese miel; dacă intră uliu iese porumbel; nu schimbându-și firea, ci strămutându-și voia. Acesta este cu adevărat rostul Bisericii! Din acest motiv Mântuitorul i-a silit pe apostoli să intre în corabie căci în afară de Biserică nu există mântuire! Și acest lucru trebuie să îl înțeleagă „credincioșii de suprafață” de astăzi care nu prea calcă pragul bisericii!

Viața noastră este asemenea unei corăbii care merge pe ape! Suntem în corabie și ne salvăm prin corabie. În fiecare zi trebuie să căutăm ca să ne salvăm de toate relele din lume ce caută să ne împresoare, să ne cuprindă, fiindcă atunci marea vieții noastre devine învolburată! Dar când marea este liniștită înseamnă că noi călătorim cu Dumnezeu și Dumnezeu călătorește cu noi!

Să intrăm și să ne închinăm cu dreptate în biserica lui Dumnezeu și să nu o părăsim așa cum alții au făcut; biserica este Tronul slavei lui Dumnezeu. Este locul unde Dumnezeu Se coboară și ascultă rugăciunea poporului, așa cum spune această frumoasă Paremie din Vechiul Testament din cadrul Slujbei sfințirii unei biserici: „caută la rugăciunea robului Tău şi să fie ochii Tăi deschişi ziua şi noaptea și milostiv să le fii lor”. Prin activitatea de propovăduire a Împărăției lui Dumnezeu, Hristos a avut întotdeauna milă de popor!

Imaginea corabiei de odinioară este imaginea Bisericii care, de-a lungul anilor, navighează într-o lume agitată unde valurile ereziilor, schismelor, a învățăturilor și a deprinderilor greșite se abat asupra ei; dar cel care poartă grijă de Biserică este Fiul lui Dumnezeu Care stă totdeauna la cârma ei, care indică întotdeauna „Nordul” mântuirii noastre spre Împărăția lui Dumnezeu.

Nu trebuie să ne speriem, ca și Petru, atunci când valurile învolburate ale vieții ne cuprind, ci să spunem și să strigăm din adâncul ființei noastre: Doamne, scapă-ne, căci Tu ești cu adevărat Fiul lui Dumnezeu!