Domnul ne cheamă să ne oprim, să facem o pauză pentru a-L întâlni şi a-L proslăvi: „Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu”, spune El (Psalmul 45, 10). Duhul Sfânt ne cheamă să ne afierosim lui Hristos şi, prin El, Tatălui. Aceasta se face oferindu-I puţin (sau mult!) timp – zece minute, un sfert de ceas, o oră... Să-i afierosim momente bune, nu doar „timpul pierdut” – iar dacă tot avem timp de… pierdut, mai bine să i-L dăm lui Dumnezeu. De multe ori, cel mai bun moment din timpul nostru este dimineaţa, înainte de agitaţia gândurilor minţii – sau, în orice caz, cel mai devreme cu putinţă, înainte de a pleca la lucru sau după ce încep copiii orele la şcoală. Putem să aducem o jertfă în acest moment – atunci când sunt atâtea de făcut!

Să ne oprim, să-I acordăm timp lui Dumnezeu nu ar trebui să fie o obligaţie anevoioasă, o datorie pe care să o săvârşim pentru a fi creştini „corecți”! Să ne oprim din dragoste, din plăcere, pentru fericirea de a petrece un bun moment cu Domnul şi Prietenul vieţii noastre! Când iubim pe cineva, căutăm toate mijloacele pentru a afla şi a fi cu această persoană: alegerile se fac uşor, iubirea ne călăuzeşte spre ce este mai bine, fără a neglija totuşi alte persoane. Să afierosim cel mai bun timp al nostru – şi din inima noastră, din gândul nostru – Domnului, şi vom avea o mulţime de timp  să-i dedicăm, tot din iubire, aproapelui nostru. Iubeşte-L pe Domnul din toată inima ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi: iubirea se traduce în timp. Cât timp petrecem la telefon, la calculator, să ne citim mesajele sau să scriem e-mail-uri? Oare Domnul nu este Interlocutorul şi Corespondentul privilegiat?

Cel mai mulţumitor pentru noi nu este sentimentul datoriei religioase săvârşite, ci este darul pe care Domnul îl face El Însuşi celui sau celei care îşi acordă timp pentru a I se afierosi. Să-I acordăm vreme lui Dumnezeu şi vom vedea că Dumnezeu are şi oferă timp pentru noi! Vom fi foarte surprinşi de disponibilitatea Lui... Şi, totuşi, Domnul Iisus este atât de ocupat! Are atâtea de făcut! Are atâta spre a fi! Are atâta de iubit! Cum face, oare?

El Se retrage... Vedem în Sfânta Evanghelie că Iisus, Dumnezeu Omul, ne oferă exemplul acestei retrageri pentru a fi cu Tatăl (Matei 16, 13; Marcu 1, 45; 8, 27; Luca 5, 16). Domnul Tată-Fiu-Duh nu este întotdeauna în lucrare şi în „a face”: retragerea Lui este un exemplu. Să nu vorbim despre „odihna” unui Dumnezeu obosit! El Se retrage, Se adună în Sine; Se consacră Sieşi. Dumnezeu Se odihneşte în acest timp (a şaptea parte a timpului), pentru a Se bucura în iubirea treimică: Dumnezeu Îşi face timp pentru Dumnezeu! Şi Îşi face timp pentru Om. Şi noi avem un timp (a opta parte a timpului!) pentru El: să sfinţim duminica. Este un timp care nu ne aparţine, el Îi aparţine Domnului, iar noi I-l restituim oferindu-I-l spre a ne bucura şi noi întru iubirea şi comuniunea cu El şi cu fraţii noştri. Iar Hristos spune aceasta: dacă cineva Mă iubeşte, vom veni la el şi vom face locaş la el (Ioan 14, 23). Găseşte-ţi răgaz pentru a-L iubi pe Domnul şi vei vedea cât de mult vei fi covârşit de prezenţa Lui!