După ce ne-am pocăit de păcatele făcute, după ce am făcut o bună Spovedanie, e periculos să recădem. Recidiva are urmări catastrofale. Cu cei ce recad, spune Sfântul Apostol Petru, se întâmplă adevărul din zicală: „Câinele se întoarce la vărsătura lui şi porcul scăldat la noroiul mocirlei lui” (2 Petru 2, 22).

Şi totuşi, e greu să te înfrânezi, dar e necesar. Înfrânarea este o lucrare grea şi pentru faptul că ne-am obişnuit cu păcatul şi pentru că diavolul nu se dă uşor bătut: „Când duhul necurat a ieşit din om, spune Mântuitorul, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu găseşte. Atunci zice: mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit; şi venind, o află golită, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el şi intrând, sălăşluiesc aici şi fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi” (Matei 12, 43-45).

Duhurile sunt o realitate teribilă. De aceea Sfântul Efrem Sirul îi cere lui Dumnezeu: „Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie”. Lupta cu patimile, lupta cu duhurile, este grea şi avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu pentru a birui, deoarece patimile de care ne-am eliberat au devenit o a doua natură. Când ne-am hotărât să nu le mai facem, după ce ne-am spovedit, nu-i deloc uşor să ne înfrânăm.

(Mitropolitul Andrei Andreicuț, Spiritualitatea creștină - pe înțelesul tuturor, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, p. 61)