N-ar fi mirare mare să și greșesc gândind așa, dar mie-mi place să cred că, în nețărmurirea Sa proniatoare, Bunul Cel fără de asemănare înțelept și-a-toate-știutor și bun a năimit un înger să privegheze neabătut la înzilirea și rostuirea limbii române. Și l-a povățuit în taină mare s-așeze tainițe de neuitare în zvonițele de pe la răscruci, în tâmplele daurite de lumină și har din biserici, în filele de Limonariu, și-n Proloage, și în Sinaxar, în lăzile de zestre, între icoană, flamura țării și-un ștergar, în cărți ce par a tot purcede către noi, vestind înnoită și înnoitoare lume, în oameni care știu bine cuminecarea  cuvintelor cu pâine în ele. ce amintesc de Cuvântul dintâi, mai cu seamă.

Cred în puterea vindecătoare și ziditoare a cuvintelor. Ce ține minte firea noastră mai curând? Durerea genunchiului ce s-a simțit de piatră zdrelit sau lacrima încuvântată ce știe să mângâie sufletul îngenuncheat și obidit, ca de piatră lovit? Mi-s dragi cuvintele ce poartă-n ele măcinare de gânduri. Gânduri de fiecare ceas, de fiecare zi, culese de prin umbrar de evanghelii, la (ne)întâmplare.

Cuvinte ce poartă-n ele lumină, scrise făr' a ne-nfrica de ceva pe zgura lumii, cu condeiul atins de zarea privegherii: prispă, icoană, pridvor; vistier, arhanghel, netrecător; cristelniță, mărturisire, îndurare; smerenie, acatist, în har înveșmântare; tindă, biserică, altar; primenire, izbândă și-al Duhului dar; rugăciune, omenie, odoare; făgăduință, milostivire, iertare; pristolnic, pecetluire, împărtășire; prestol, cazanie, înveșnicire; evlavie, evanghelie, liturghie;  psalmi, propovăduire, doxologie;  trudă, străjuire, răsărit; milostenie, spovedanie, crez neclintit; îngenunchere, metanier, cruce, rod; răbdare, umilință, neumilire, de Bine izvod; dor de Înalt, de Tată-ndurător,  suflet neprihănit și da, nemuritor.

E 31 august. Ziua Limbii Române. E-o zi de însemnat în calendar aceasta. Și s-ar cuveni a ne fi o sărbătoare de fiecare zi. Timp numa' potrivit de primenit mărturisirea...

Iubesc Limba română, așa cum îmi iubesc Biserica și Țara! 

În Cerurile Sale cu ulițe necolbăite și cu poteci neîntinate, și Bunul nostru Bun și Înțelept înveșnicește și românește. Și „doruiește” după pârga omenirii chemată a fi transfigurată de har. Ascultă cuvinte dintr-acelea ce-adună-n ele întreagă muzica pământului și așază  măiestrit pe fiecare vălătuc de nor numele câte-unui dor. Dor de acasă, de alinul mamei tremurat șoptit, dorul celor care s-au strămutat mai aproape de Frumusețea de-apoi, dorul de-a-l conjuga pe a se mântui la persoana noi.