Deoarece înlesnirile omeneşti au depăşit limitele, ele au devenit greutăţi. S-au înmulţit maşinile, s-a mărit şi împrăştierea minţii, l-au făcut şi pe om maşină, iar acum maşinile şi fierul fac comandă omului. De aceea şi inimile oamenilor s-au făcut de fier. Şi deşi există toate aceste mijloace, totuşi nu se cultivă conştiinţa oamenilor.

Mai demult oamenii lucrau cu animalele şi erau milostivi. Dacă îţi încărcai animalul puţin mai mult şi nenorocitul îngenunchea, ţi se făcea milă de el. Dacă era flămând şi te privea cu dojană, ţi se înmuia inima. Mi-aduc aminte că atunci când ni se îmbolnăvea vaca sufeream şi noi, pentru că o consideram mădular al familiei noastre. Astăzi oamenii au maşini de fier şi li s-au făcut şi inimile de fier. S-a rupt un fier? Sudură autogenă. S-a stricat maşina? Se duce la reparat. Dacă nu se poate face, o aruncă; nu-i doare inima. Spun: „E fier!”. Nu lucrează deloc inima. Dar în felul acesta se cultivă iubirea de sine, egoismul.

Astăzi omul nu se gândeşte la semenul său. Mai demult, dacă rămânea mâncarea pentru cealaltă zi se strica, şi astfel se gândeau oamenii şi la vreun sărac. „Dacă este vorba să se strice, spuneau, mai bine s-o dau la un sărac”. Iar unul ce ar fi avut o stare duhovnicească, spunea: „Să mănânce săracul mai întâi şi după aceea eu”. Acum însă o pun la frigider şi nu se gândesc la altul care are nevoie. Îmi aduc aminte că atunci când aveam recoltă bună de zarzavaturi etc., dădeam şi la vecinii noştri; le împărţeam. Ce să facem cu atâtea? Pe lângă aceasta s-ar fi şi stricat. Acum au frigidere. „De ce să dăm la alţii?”, spun ei. „Să le punem în frigider ca să le avem noi”. Nu mai vorbim că tone întregi aruncă sau îngroapă în pământ şi mor de foame atâtea milioane de oameni. 

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. I Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, București, 2012, pp. 146-147)