Se întâmpla uneori ca omul, după faptele sale şi după lege, să fie osândit la moarte. Astfel, era condus în afara oraşului, urmat de o mare mulţime de oameni şi la locul stabilit este chinuit. De la această mare dezonoare întoarce-ţi mintea şi cugetarea, creştine, la înfricoşătoarea şi înspăimântătoarea ruşine a Pătimirilor mântuitoare ale lui Hristos. Fiul lui Dumnezeu a fost judecat şi osândit la moarte. Dar a fost osândit la moarte pe nedrept, nevinovat fiind, ca o oaie dusă la junghiere, iar după El venea mulţime multă de popor” (Luca 23, 27). A fost condus la locul răstignirii şi acolo, între doi făcători de rele, a pătimit chinurile morţii pe Cruce.

Ce josnică şi umilitoare ruşine! Fiul lui Dumnezeu şi Domnul slavei, asemeni făcătorilor de rele, a fost osândit, dus la moarte şi a pătimit chinurile morţii! De la cine? De la robii Săi cei răi! Pentru cine? Pentru aceşti robi ai Săi netrebnici! Robii au greşit, iar Stăpânul a răbdat pedeapsa! „El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre” (Isaia 53, 5). Unde? În faţa porţilor Ierusalimului! Înaintea cui? Înaintea ochilor lui Dumnezeu, ai îngerilor şi ai oamenilor.

Vezi, creştine, straşnica şi înfricoşătoarea ruşine ce a răbdat! Ia aminte, dar, şi cugetă la pricina ei! Păcatele noastre sunt cauza. Aşa s-au curăţat păcatele mele, ale tale şi ale întregii lumi. Aşa a lucrat dreptatea lui Dumnezeu, care fusese întărâtată de păcatele oamenilor! Aşa am câştigat noi, cei păcătoşi, vindecarea şi s-a lucrat mântuirea veşnică! Aşa am fost izbăviţi de robie, de chinurile iadului şi de moartea cea veşnică! Aşa ni s-a pregătit intrarea în Cer şi ni s-a deschis Împărăţia Cerurilor, care fusese închisă de păcatele noastre, şi ni s-a înapoiat tot ce am pierdut de la Adam!

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 35)