De vreme ce există vrăjmașul binelui, adică diavolul, desigur binele făcut de om îi este nesuferit. A zdruncina, a nimici temeliile virtuții, iată mijloacele ce le întrebuințează diavolul pentru a face din om tovarășul său.

Aduceți-vă aminte cum a mințit-o pe Eva în Rai îndemnând-o apoi: nu crede ce a spus Dumnezeu, ci crede-mă pe mine! Nu se silea a amăgi în pustie pe Însuși Domnul, trăgându-și cuvintele din sfintele scripturi? Înșelăciunea este arma diavolului.

Rugă­ciunea pentru cei ce au trecut la locuințele veșnice fiind una din cele mai mari virtuți, își are desigur, potrivnicii săi, care sub îndrumarea vrăjmașului diavol citează cuvinte din Sfânta Scriptură, cum ar fi de pildă: „Dumnezeu va da fiecăruia după faptele sale”, nepătrunzând nicidecum înțelesul adevărat al acestor cuvinte și tăgăduind prin aceasta porun­ca lui Hristos pentru dragoste. Lipsa rugăciunii este lipsa dragostei, iar diavolul voiește ca noi să nu iubim. Și de aceea caută să ne împiedice a ne ruga. Fără iubire toate virtuțile își pierd răsplata.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 244-245)