Instituțiile creștine nu pot lărgi calea de urmat

Orice creștin poate cultiva tezaurul și acționa pentru a opri excesele din coaja istorică evoluată prin fenomene pur lumești. A le trata monolitic mi se pare iresponsabil.

E destul de limpede că instituțiile creștine au evoluat lumește pentru a minimiza binele asociat unei de neoprit religii a dragostei întemeiate cum știm. Tot ce ține de interfețele cu statele are rolul de a maximiza corupția, pervertirea, instrumentalizarea și deturnarea rostului Bisericii lui Hristos, limitând impactul social al credinței.

Un fenomen tipic în acest proces e cel monahal, prin care râvnitorii au fost izolați și controlați tot mai strâns. Un punct de inflexiune va fi, probabil, situația din Rusia, unde credința a fost masiv deturnată spre violență și agresiune prin mecanisme instituționale, controlul ei fiind total la vârf prin instituțiile de forță.

În acest peisaj se poate estima că, pe fond, creștinii nu au ieșit, metaforic vorbind, din catacombe - tot ce e în plus având relevanță preponderent lumească și evident decisivă civilizațional, mai puțin duhovnicească.

Problema nu e în tezaurul dogmatic și practic protejat de instituție, ci în anvelopa de acomodare cu lumea. Tezaurul e bun, anvelopa e rea în mod necesar. A respinge tezaurul sau a-l schimba după mintea ta pentru că dezaprobi fenomenele în care e implicată instituția e o lipsă de inteligență.

Orice creștin poate cultiva tezaurul și acționa pentru a opri excesele din coaja istorică evoluată prin fenomene pur lumești. A le trata monolitic mi se pare iresponsabil.

„Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului” (Evrei, 11, 38). La fel și acum, prin crăpăturile oricărei civilizații.

„Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află” (Matei, 7, 14).

De la același autor

Ultimele din categorie