Întâmplare despre lipsa smereniei și tăcere
Să ştii că doar cei sporiţi trăiesc după ceea ce le inspiră gândul, dar şi aceştia - cu mult discernământ şi chibzuinţă.
Nu contenești să tot visezi la tăcere şi nu înțelegi că de fapt te urmăreşte şi te împresoară o înşelare diavolească. Pe 11 august ai simţit o mireasmă plăcută în chilia ta. Nu e oare înşelare vădită, despre care ai citit în lucrările Sfântului Simeon Noul Teolog? A doua zi, seara, ai fost stăpânită în chilie de o frică puternică. Este urmarea miresmei înşelătoare şi semn că erai gata s-o accepţi ca pe una adevărată. Mai departe, îngrozită fiind, ţi-a venit să citeşti cei 12 psalmi, iar cuvântul „prostuţo" ce ţi-a apărut în minte la începutul lecturii a fost din ispită şi foarte primejdios; mai ales insuflarea să mergi noaptea în paraclisul cimitirului şi acolo să te rogi. Te-a scăpat Dumnezeu, pentru că din neputinţă trupească n-ai fost în stare să te duci acolo: ţi-ai fi putut cu uşurinţă pierde minţile de frică, dacă nu te păzea Domnul şi nu-ţi trimitea neputinţă în trup şi moleşeală. Să ştii că doar cei sporiţi trăiesc după ceea ce le inspiră gândul, dar şi aceştia - cu mult discernământ şi chibzuinţă. Iar începătorii, neputincioşii şi împătimiţii trebuie să petreacă în ascultare şi să se roage cu binecuvântare. Când se vesteşte de vecernie sau de orice altă slujbă, să nu stai mult pe gânduri dacă să citeşti din carte sau să mergi la biserică, ci simplu să gândeşti: de nu eşti bolnavă, mergi şi roagă-te în biserică, răbdând strâmtorări acolo şi în timpul ascultărilor, ca să scapi de escare sufleteşti. (Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina)
(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 17)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro