Întâmplarea cu diavolul care l-a trezit pe Sfântul Macarie Alexandrinul pentru a merge la slujbă
Sosind vremea slujbei de la miezul nopții, s-a dus în Biserică, în mijlocul soborului călugăresc, și se ruga în taină lui Dumnezeu să-i descopere meșteșugurile diavolului cu care împiedică pe închinători de a se ruga după datorie: în Duh și în adevăr.
Într-o noapte, diavolul a bătut la ușa chiliei Sfântului Macarie Alexandrinul, zicându-i: „Scoală-te, Avva Macarie, să mergem la Biserică dimpreună cu frații, la cântare, la slujbă și rugăciune...”. Sfântul, fiind plin de Darul lui Dumnezeu, a cunoscut vicleșugul vrăjmașului, și i-a zis: „O, mincinosule, urâtor al binelui și vrăjmaș al adevărului, ce împărtășire și prieteșug ai tu cu robii lui Hristos, cu adunarea Sfinților?”. Diavolul i-a răspuns: „Macarie! Au nu știi, că fără de noi (diavolii) nu se face nicio slujbă în Biserică, și nicio adunare monahicească nu se săvârșește? Vino, deci, și vei vedea lucrurile noastre...!”.
Bătrânul mâhnindu-se, i-a răspuns: „Certe-te pe tine, necurate diavole, Domnul Dumnezeu”. Apoi, întorcându-se la rugăciune, a cerut de la Dumnezeu să-i arate de sunt adevărate cele ce-i spune și cu care se laudă diavolul. Sosind vremea slujbei de la miezul nopții, s-a dus în Biserică, în mijlocul soborului călugăresc, și se ruga în taină lui Dumnezeu să-i descopere meșteșugurile diavolului cu care împiedică pe închinători de a se ruga după datorie: în Duh și în adevăr... Atunci, iată că a văzut Biserica plină de diavoli în chip de arapi negri și felurite sluțenii, umblând și zburând încoace și încolo prin Biserică, și se luptau cu călugării și cu frații, pentru a le tulbura liniștea în felurite chipuri ca să nu se roage. Acolo era obiceiul înțelept, că șezând închinătorii călugări și frați în Biserică, unul citea, iar ceilalți ascultau. Văzând Sfântul Macarie cât rău fac diavolii creștinilor, nepăsători de mântuirea lor și neosârdnici, a plâns suspinând cu amar, și rugându-se lui Dumnezeu a zis: „Doamne, caută din Cer spre noi și nu lăsa pe diavoli să-și râdă de zidirea Ta. Scoală-Te, Dumnezeule, ca să se risipească vrăjmașii Tăi și să fugă, căci sufletele noastre s-au umplut de batjocură...”.
După sfârșitul slujbei a chemat Avva Macarie pe fiecare din călugări și frați la sine și i-a întrebat: „Ce ați gândit voi în timpul slujbei bisericești?”. Atunci fiecare și-a mărturisit gândurile lui. Sfântul Părinte a aflat atunci, după cele văzute în Biserică și din cele auzite din mărturisirea fiecăruia, că gândurile fiecăruia erau feluritele năluciri drăcești pe care diavolii le închipuiau înaintea lor, batjocorindu-i.
(Protosinghelul Nicodim Măndiță, Luxul și împodobirile ruinează sufletul, Editura Agapis, 2011, p. 185)