Părinţii îmi spun adesea despre copiii lor că se poartă urât fiindcă sunt leneşi, obraznici, răutăcioşi, egoişti sau răsfăţaţi. Aceste interpretări, care par aşa de precise, sunt de fapt judecăţi de valoare şi critici, iar ele duc la comportamente negative sau critice ale părinţilor faţă de copii. Interpretările negative ignoră faptul că cei mici parcurg un proces de învăţare. Copilul tău nu se presupune că este de la sine harnic, generos, bun şi răbdător, ci se presupune că va învăța cum să fie harnic, generos, bun şi răbdător. Din moment ce copiii noştri învaţă, se cuvine să ne aşteptăm la lupte lăuntrice şi greşeli, iar noi ar trebui să interpretăm comportamentele lor nedorite într-un mod care să reflecte aceste obiective pe termen lung.

Este bine să fii strict cu ei. Este rău să-i judeci și să-i critici.

Când comportamentele nedorite sunt inerente în dezvoltarea copilului

– Este greu să îmi dau seama cum să îi răspund, mi se destăinui o mămică. Mi-a luat două zile să mă lămuresc cum să răspund când fiica mea pur și simplu îi zgârâie pe toți cei care se apropie de ea. Îmi venea să strig: „Nu mai zgâria!”

– Ce vârstă are fiica dumneavoastră? Am întrebat-o.

– Are cinci luni, a venit răspunsul surprinzător. 

Mama a mai adăugat că, după ce s-a gândit bine câteva zile, şi-a dat seama că fiica ei nici măcar nu ştia ce face.

– Când mi-am dat seama că nu conştientizează ce face, am realizat că e mai bine pur şi simplu să deviez mişcarea mânuţelor ei.

– Şi să-i tăiaţi unghiile, am adăugat.

Când comportamentul este firesc pentru vârsta respectivă, cel mai bun răspuns este să îl ajuţi pe copil să înveţe din prilejurile pe care i le oferă viaţa, cu limite clare, reamintindu-i cu delicateţe cum să procedeze şi stabilind nişte urmări negative adecvate.

Ar trebui să ne amintim că este firesc, la vârsta lor, să se poarte ca nişte copii, iar greşelile fac parte din procesul de învățare. Dacă ei învaţă tot timpul, atunci şi noi îi învăţăm ceva tot timpul. Cei mai buni dascăli sunt calmi, fermi, consecvenţi şi îţi spun limpede ce aşteaptă. Cu cât un elev se luptă mai mult să înveţe ceva, cu atât dascălul trebuie să aibă mai multă răbdare. Fireşte, învăţarea lor este şi mai dificilă atunci când Ie este foame, când sunt obosiţi sau bolnavi, ori când programul lor iese din normal. A răspunde cu şi mai multă răbdare în aceste situaţii îi va face să înveţe mai mult decât orice reacţii impulsive.

Este ca un făcut: în fiecare duminică dimineaţa, îmbrăcaţi impecabil în hăinuţele şi cu încălţările frumoase de mers la biserică, băieţii mei nu se pot abţine să sară în bălţile de pe afară. Să le spun: „Nu mai sări în baltă cu pantofii cu care mergi la biserică” pur şi simplu le plimbi ispita prin faţa ochilor.

Dar dacă le spun: „Dacă nu vă murdăriţi pe pantofi și haine, putem să sărim prin bălţi şi după biserică” băieții mei caută să facă o alegere bună. (Da, avem această conversație în fiecare duminică dimineaţa. Nu uita: gândim pe termen lung!)

Sau pot să le reamintesc cu delicateţe:

– Markos, când e voie să sărim prin baltă? Sau:

– Markos, cum vrem să fie îmbrăcămintea şi încălţămintea la biserică?

– Să fie curate! îmi răspunde el cu entuziasm.

Când le reamintim ceva cu delicateţe, ar trebui să ne concentrăm asupra comportamentelor dezirabile, nu asupra celor nedorite.

Majoritatea comportamentelor nedorite ale copiilor sunt adecvate vârstei lor dacă ne gândim că a creşte mare constă exact în dobândirea virtuţilor şi în a învăţa deprinderi şi comportamente noi. Copiii nu au nevoie să li se spună ce urmări îi aşteaptă, dacă au şase ani şi le plac bălţile.

Ca să le răspundem adecvat copiilor, luăm în calcul faptul că ei învaţă tot timpul. A reacţiona impulsiv faţă de ei înseamnă să ignorăm acest lucru.

(Philip Mamalakis, Principii ortodoxe de creștere a copiilor: educarea lor pentru Împărăția lui Dumnezeu, Editura Sophia, București, 2017, pp. 83-85)

Reacțiile impulsive la comportamentul necuvenit al copiilor și efectele lor pe termen lung