Ce-au pățit surorile care au plecat din mănăstire fără binecuvântare

„Între timp, sora Eva își împlinea canonul, dar cum? Era șireată ea, Doamne iartă-mă! S-a dus la biserică într-o duminică și ca să nu cunoască lumea că ea face canon, că a făcut ceva și a primit pedeapsă, le-a spus: «Oameni buni, astăzi facem rugăciuni pentru ploaie ‒ că nu ploua atunci  când mă veți vedea pe mine că fac închinăciuni, să faceți și voi». Și când a ieșit ea să se închine, toată lumea a început a face mătănii și închinăciuni. Toți oamenii au făcut canonul cu dânsa.”

Maica Iuvenalia de la Mănăstirea Durău ne povestește:

Mi-amintesc că odată, pe când eram la Mănăstirea Văratec, m-am dus acasă cu o altă maică, fără să ne cerem voie. Maica aceea spunea: „Dacă ne cerem voie, eu știu... ne dă voie ori nu?”. Ea se cam ducea fără voie. A lucrat multe covoare prin sat și o cunoșteau oamenii pe sora Eva. Nu era călugărită încă.

Am plecat prin pădure, peste dealuri. Ne-am pornit dimineața și am ajuns seara. Pe drum ne-am întâlnit cu o maică mai bătrână, care fusese aici, Lăcătușu îi spunea. N-am schimbat nici o vorbă cu dânsa; doar ne-a privit cu luare-aminte. Și ne gândeam noi: numai să nu ne spună stareței. Că așa a și fost.

„Soră Ioană, de ce te-ai dus făr de voie?”

Am fost și pe la Durău, și pe-acasă, dar n-am stat deloc, numai cât am luat câte ceva de-ale gurii. Când am ajuns înapoi în Văratec, gata, aceea s-a dus la stăreție și ne-a pârât. Era Maica Leca stareță. De îndată am fost poftite la stăreție și luate la rost. Mi-amintesc că a certat-o pe Eva:

‒ De ce ai plecat făr’ de voie?”

‒ Apoi, dă, am plecat.

‒ Să faci canon. Dacă te-ai dus făr’ de voie din mănăstire, când se face slujba de duminică, când e biserica plină de lume și de maici, când se citește Apostolul, tu să te duci lângă maica care citește și să faci închinăciuni până termină de citit (ca să vadă lumea că-i pedepsită fiindcă a greșit cu ceva). Să faci canon în nu-știu-câte duminici, i-a spus stareța.

Acesta e un canon mic. Se dau canoane mai grele: te dă afară din mănăstire, îți ia scofia și altele. După ce a plecat ea, stareța a spus: „Să vină sora Ioana. Soră, de ce te-ai dus făr de voie? Frăția ta, pentru că te-ai dus, ai să mergi la vie, la Cotnari, când s-a dezgropa via, să faci ascultare”. Nu era greu. După Paști trebuia să mergem la dezgropat via. Și m-a întrebat sora Eva:

‒ Soră, ce canon ți-a dat?

‒ Să mă duc la dezgropat via.

‒ Cum, nu ți-a dat alt canon? 

S-a mâniat:

‒ Acela? Doar acolo se duc toate maicile. Asta e o ascultare a mănăstirii. Nu ți-a dat canon în biserică?

‒ Nu mi-a dat.

‒ Ieși, ieși afară!

„Toți oamenii au făcut canonul cu dânsa”

După Sfintele Paști, o căruță plină de maici mergeam spre Prut. Apa era adâncă, dar îngustă și am suit căruța cu maici pe un podișor mic. Tare mai tremuram de frică să nu cădem... La vie am stat câteva săptămâni, după care Maica Leca m-a dat cu ascultarea la arhondaric.

Între timp, sora Eva își împlinea canonul, dar cum? Era șireată ea, Doamne iartă-mă! S-a dus la biserică într-o duminică și ca să nu cunoască lumea că ea face canon, că a făcut ceva și a primit pedeapsă, le-a spus: „Oameni buni, astăzi facem rugăciuni pentru ploaie ‒ că nu ploua atunci  când mă veți vedea pe mine că fac închinăciuni, să faceți și voi”. Și când a ieșit ea să se închine, toată lumea a început a face mătănii și închinăciuni. Toți oamenii au făcut canonul cu dânsa.

Mănăstiri: Mănăstirea Durău

De la același autor

Ultimele din categorie