Întotdeauna să pui înaintea ochilor ultima zi din viața ta. Când te scoli în zorii zilei, să nu fii sigur că mai ajungi până seara; de când îți întinzi trupul în pat să se odihnească, să nu tragi nădejde că vei mai vedea lumina zilei, astfel te vei putea înfrâna mai ușor de la toate patimile. Inima ta să mediteze pururea la bunurile cerești făgăduite, ca însăși acelea să te cheme pe calea virtuților.

Să fii și aici ca și în viața viitoare. Toate bunurile pământești pe care le posezi, să le transpui în lăcașurile cerești, ca și cum tu de acolo ai fi venit. În felul acesta, când vei fi chemat de Domnul, vei merge în liniște și cu plăcere. Atunci, după ce va fi descătușat de legăturile trupului, sufletul tău va fi întâmpinat de cetele îngerilor; atunci, toată mulțimea sfinților se va uni cu tine în îmbrățișare și te va duce în rugăciuni, în fața adevăratului Judecător.

(Sfântul Vasile cel Mare, Învățătură către fiul duhovnicesc, traducere de I. Popa, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, p. 60)