Între bine și rău – alegerea ne aparține
În locul voinţei libere date nouă prin care, în fond, ne deosebim de fiinţa celor necuvântătoare şi, pe cât e posibil neputincioasei fiinţe omeneşti, și ne asemănăm Aceluia Care ne-a creat după chipul Său, vrăjmaşul ne-a supus credinţei false în acţiunea pe care o are asupra noastră cursul stelelor, încredinţându-ne că de aici vine influenţa asupra voinţei noastre în alegerea binelui şi răului.
Supunându-ne duşmanului neîmpăcat al neamului omenesc, acesta ne-a învăţat orice rău şi orice fărădelege, silindu-se, ca un luptător împotriva lui Dumnezeu, să ne înstrăineze complet de credinţa şi iubirea faţă de Creator. El, ticălosul, în locul slujirii Celui Singur necreat şi Dumnezeului fără de început, Care este întreit în Persoane şi Unul în Fiinţă, a pus slujirea faţă de mulţimea nenumărată a dumnezeilor mincinoşi. În locul voinţei libere date nouă prin care, în fond, ne deosebim de fiinţa celor necuvântătoare şi, pe cât e posibil neputincioasei fiinţe omeneşti, și ne asemănăm Aceluia Care ne-a creat după chipul Său, vrăjmaşul ne-a supus credinţei false în acţiunea pe care o are asupra noastră cursul stelelor, încredinţându-ne că de aici vine influenţa asupra voinţei noastre în alegerea binelui şi răului, astfel încât noi nu putem să facem sau să dorim ceva împotriva a ceea ce ne este hotărât de ursita cursului „nemincinos” al stelelor.
(Sfântul Maxim Grecul, Viaţa şi cuvinte de folos, traducere de Florentina Cristea, Editura Bunavestire, Galaţi, 2002, p. 47)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro