Frate Cătălin, în privința adulterului, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „adulterul este un mare păcat, o gravă încălcare a voii și Legii lui Dumnezeu, el este întotdeauna preadesfrânare, abatere de Lege, lăcomie și hoție; este furt, neascultare față de Dumnezeu și împreună lucrare cu diavolul”. Adulterul necinstește trupul, făptura lui Dumnezeu, mădular al lui Hristos și templu al Duhului Sfânt, sluțește și deformează natura umană, desfigurând până și natura virtuților – dragostea – și-l coboară pe om într-o viață de promiscuitate. Adulterul constituie un păcat care se introduce acolo unde a domnit harul, distrugând esența tainică a căsătoriei.

Dar tot Sfântul Părinte recomandă reculegerea imediată, curățarea sufletului în baia lacrimilor de remușcare și frângerea inimii prin Taina Spovedaniei, rugăciune stăruitoare și, îndeosebi, urârea păcatului săvârșit și punerea hotărârii nestrămutate de a nu se mai întoarce la el.

Deci, primul sfat al dumnezeiescului părinte este acela de a mai acorda o șansă celui care a căzut în păcat.

Sfânta Scriptură se proclamă ferm în privința adulterului, de la porunca a șaptea din Decalog până la învățătura Domnului nostru Iisus Hristos. Atât în Predica de pe munte (Matei 5, 31-32), cât și în convorbirea avută cu fariseii despre legătura dintre soți (Matei 19), Mântuitorul Hristos arată că oricine va lăsa pe femeia sa, afară de cuvânt de desfrânare, acela îi dă prilej la desfrânare (Matei 5, 31).

Pe lângă faptul că infidelitatea conjugală creează nenumărate dezbinări sociale, ea provoacă și o ruptură sufletească între soț și soție, care, în lipsa remedierii rapide și profunde, duce la distrugerea căsniciei.

Vasăzică scindarea căsătoriei din motive de adulter nu reprezintă o poruncă pentru cel nevinovat. Clemența Domnului față de femeia prinsă în flagrant o arată limpede. De aceea Sfinții Părinți recomandă ca întâi să se caute îndreptarea celui căzut prin hotărârea lui de a nu-şi repeta greșeala și numai după aceea divorțul.

Cu bune doriri, pr. Mihail

Răbdarea soției/soțului desfrânat/ă poate fi pricină de sfințire și mântuire!
Exemplu real: O soție și mamă a 4 copii a avut un soț desfrânat și violent. Când s-au luat nu părea să fie așa rău. Dar anii ce au urmat au fost o groaznici. Salariul soțului se duceau pe desfrânate. Acasă își bătea soția, copii. Femeia a răbdat însă cu stoicism, căci își spunea că bun sau rău, ea l-a acceptat și apoi copii trebuiau să aibe tată, măcar că era numai cu numele. Anii cei grei au trecut. Copii s-au mărit și au plecat în rostul lor. Soții au îmbătrânit. Peste bărbatul cel desfrânat au dat neputințele bătrîneților și astfel nu numai că s-a liniștit, dar a inceput să meargă și la Biserică și să fie nelipsit duminicile. S-a spovedit și după câtva timp s-a și împărtășit. Acum bătrânii sunt încă împreună, au nepoți și strănepoți. De Sărbători se strâng laolaltă și parcă nici nu ar fi fost cândva acei ani groaznici... Au încercat cu toții să-l ierte... !

De multe ori omul crede că va dobândi fericirea prin satisfacerea poftelor sexuale, a orgoliilor, a dorinței de răzbunare, prin acumularea de averi,prin tutun și alcool.
Dar câți dintre noi își fac puți timp să gândească la rece dacă acestea chiar aduc fericire durabilă?
Și ar fi bine să ne gândim și la satisfacțiile date de faptele bune făcute în folosul semenilor, de practicarea principiilor creștine, de căutarea adevărului despre Dumnezeu,de iertare ,pace și detașare de multe dorințe. Dacă nu încercam,cum putem fructifica aceste ocazii?