Din cauza discuțiilor cu mama, nu mă mai înțeleg cu soțul. Ce să fac?

Foto: Oana Nechifor

Am moştenit casa părinţilor printr-un act de întreţinere şi soţul a dorit să locuim în casa moştenită. Mama, în vârstă de 86 ani, nu se înţelege cu soţul meu, ginerele ei (tata a murit). Relaţia mea cu soţul s-a degradat foarte mult din această cauză, dar şi din cauza încercării mele de a media permanent conflictele dintre ei. Nu sunt adepta divorţului şi am discutat cu duhovnicul, cerând canon de post şi rugăciune. Conflictele, în loc să se diminueze, s-au amplificat, iar starea mea de sănătate s-a degradat. Nu vreau să dau vina pe nimeni, că nu-i creştineşte. Vă mulţumesc.

2 Februarie 2012

Legătura de sânge dintre părinţi şi copii este pentru totdeauna şi suntem datori mereu cu cinstirea părinţilor, aşa cum porunceşte şi Decalogul. Această cinstire înseamnă deopotrivă rugăciune pentru ei şi ajutor material şi spiritual.

Ascultarea faţă de părinţi, însă, trebuie filtrată mereu prin conştiinţa noastră de oameni maturi. Atunci când ne-am căsătorit, am jurat înaintea lui Dumnezeu că vom păstra această legătură pecetluită de Dumnezeu pentru veşnicie. Nu există divorţ din punct de vedere teologic. Ceea ce se întâmplă prin Taina Căsătoriei este unirea celor doi într-un singur trup. Este o unire mistică, în care Dumnezeu schimbă mintea oamenilor care se roagă şi trăiesc taina credinţei. Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup, scrie Scriptura. Citiţi vă rog de 10 ori citatul de mai sus. Asta înseamnă că dincolo de orice cinstire datorată părinţilor nu aveţi dreptul să călcaţi în picioare dorinţa soţului de dragul mamei. Sunteţi un trup cu soțul. Adică, în acest conflict, nu trebuie să fiţi mediator, ci să susţineţi trupul mistic al Căsniciei, bineînţeles cu cinstirea datorată mamei.

Vă sfătuim să vă apropiaţi mai mult afectiv de soţul dumneavoastră, să vă puneţi în locul lui pentru a-l înţelege, să lăsaţi mai mult de la dumneavoastră, să ocrotiţi lumina căsniciei, sfătuind-o ferm pe mama dumneavoastră să stea în banca ei.

Casa moştenită este un dar de la părinţi, nu o sclavie care distruge căsnicia. Şi deseori oamenii bătrâni sunt arţăgoşi, neînţeleşi, supăraţi, interiorizaţi sau certăreţi. Trebuie ignorate aceste mici răutăţi. Sfântul Teofilact al Bulgariei spune că oricine intervine între soţ şi soţie pentru dezbinare este de la diavolul. Clar.

Mai multă rugăciune, post, milostenie, realism duhovnicesc, tăcere, smerenie, ascultare şi mai ales iubire.

Pr. Ioan Istrati

marcela a răspuns:
29 Ianuarie 2016

foarte bun si transant raspunsul! ar trebui spus si in Biserica la finalul Sf. Liturghii!

valentin a răspuns:
25 Martie 2016

Felicitări Părinte! Un răspuns cu adevărat înțelept

O sora a răspuns:
9 Iunie 2016

Hristos s-a inaltat!
Iertata-mi fie interventia, poate nu are legatura, insa intr-o situatie similara sunt si eu. Numai ca la noi in familie mama sotului e cea care intervine intre noi. Nu e vorba de mosteniri sau alte aspecte materiale, ci pur si simplu mama sotului doreste ca totul sa fie numai cum vrea ea si nu accepta sa ne vedem de viata noastra. Se doreste un fel de "stalp central" al vietii noastre: sa ne petrecem timpul cum ne spune ea si cu cine ne spune ea, sa stie tot ce facem, ba la un moment dat a incercat sa ne spuna si cum sa ne cheltuim banii.
Sotul meu, desi la inceput proceda ca Teodora, la un moment dat (dupa nasterea copilului), a inceput sa isi sustina familia, adica pe mine si pe copil, avand contacte din ce in ce mai rare cu mama lui.
Problema este ca sotul, desi sustine ca este constient ca prezenta mamei lui in viata noastra ne face numai rau si decizia distantarii a luat-o de bunavoie (contactul cu ea il are doar el), are momente, din ce in ce mai dese de la o vreme, in care imi reproseaza ca eu nu fac nimic sa ma apropii de mama lui si ca mama lui o sa moara si n-o sa ne cunoasca copilul.
Eu acum am o mare dilema: eu nu am rupt legatura cu mama lui, ci lucrurile s-au petrecut cumva de la sine: ea m-a vorbit de rau in fata lui, el i-a spus ca daca o deranjeaza prezenta mea, n-o sa ma mai ia in vizita la ea, apoi cand el s-a tinut de cuvant, ea a inceput din nou sa ma vorbeasca urat si sa spuna ca nici nu ma vrea pe acolo. Si lucrurile au ramas la acest stadiu.
Eu am incercat la un moment dat sa vorbesc cu ea, mergand in vizita la o ruda unde stiam ca e si ea, si am incercat sa-i spun ca nu vrem sa o scoatem din viata noastra ci tot ce ne dorim este sa ne respecte familia; si cand m-a intrebat cum adica sa faca asta, i-am exemplificat: sa nu ne viziteze oricand vrea ea, sa sune in prealabil, sa accepte si un refuz atunci cand nu putem face ce ne cere. Dar s-a suparat mai rau, a spus ulterior ca eu nu am bun-simt sa-i spun ei ce poate face si ce nu.
E foarte greu sa gestionez situatia asta: uneori am senzatia ca sotul imi face unele rautati ca o razbunare pentru situatia aceasta cu mama lui; pe de alta parte chiar nu stiu ce as putea face: daca as contacta-o eu stiu sigur ca n-ar accepta nimic din partea mea la inceput, iar ulterior ar lua-o ca pe o actiune facuta la insistenta sotului si, ca atare, ar incepe din nou sa se comporte ca o "dictatoare", considerand ca a castigat (asa a reiesit, ca ea vede totul ca pe un razboi).
In plus, nici de copil nu pare sa fie interesata cu adevarat; cand intreaba ce face, de multe ori nici nu asteapta raspuns, e ca si cum ar intreba doar sa bifeze o casuta, ca si cum asa-si face datoria de bunica.
Si, in plus, de cate vorbeste cu sotul meu, ii face in permanenta reprosuri si ii induce un sentiment de vina, incat il tulbura pentru o perioada (fie il infurie foarte tare, fie ii activeaza vina - oricum ar fi, il tulbura).
Am inceput sa cred ca multe probleme au aparut in familia noastra din acest motiv.
Imi cer scuze pentru mesajul lung si poate incoerent!
Doamne-ajuta!

Silva a răspuns:
19 August 2016

Salut :)

Nu sunt preot si nici macar călugăriță, am ajuns întâmplător pe site-ul asta si la fel de intamplator am citit comentariul tau.

Ce cred eu ca ar funcționa in cazul tau e maxima sinceritate care sa vina cu blandete. Adică ii poti explica soacrei tale ca desi intelegi ca ea face ce face cu o motivație buna(sper ca realizezi ca nu vrea numai sa fie aproape de voi si refuza cumva sa creada ca fiul ei e asa de mare incat are familia lui in care ea nu mai are un rol central), nu poti sa lasi locul tau(de femeie in familie) luat de ea.
De asemenea exemplifica-i concret ce face si cum te face sa te simti("Cand vi si zici ce sa fac de mancare ma simt nerespectata"). Daca e rationala(sau putin rationala dar atingi punctul asta in ea) va intelege ca asa cum ea a avut viata ei cu sotul ei, asa o vrei si tu pe a ta, chiar daca sotul tau e fiul ei.
Daca nu, recomanda-i un psihoterapeut :)

Iti doresc succes si liniște in familie :)
sper sa nu deranjez cu acest comentariu.

Zi faina!

Mara a răspuns:
20 August 2016

Este greu intr-o astfel de situație cand unul din părinți este contra unuia dintre soți. Cea mai buna rezolvare este apropierea de biserica. Credința in Dumnezeu, in Maica Domnului, postul si rugăciunea pot schimba multe. Rugăciunea la Maica Domnului este foarte binefăcătoare. Fecioara Maria a fost si ea mama si ne este noua creștinilor tuturor si sare in ajutorul mamelor deznădăjduite si in suferinta. Sfatul meueste sa te spovesti si sa iei un canon la Maica Domnului si multe se vor schimba. Doamne ajuta.

O sora a răspuns:
7 Septembrie 2016

Va multumesc pentru comentarii si intelegere.
Oarecum am incercat si ceea ce ma sfatuiti, adica am vorbit cu ea si i-am explicat ca ma simt jignita si simt ca nu ne respecta ca familie, pe mine si sotul meu, si nici pe mine ca persoana...raspunsul a fost ca e problema mea daca simt asta, ca eu inteleg ce vreau. De cateva ori, cand i-am spus ca ma jigneste, mi-a replicat ca ea nu face asta, ca asta inteleg eu.
In ceea ce priveste spovedania, am facut si asta, am vorbit si cu parintele, care m-a sfatuit sa ma rog pentru ea, si in rest sa o las in pace. Ceea ce am si facut, insa...lucrurile nu s-au linistit. In urma reprosurilor ei, mai ales daca trece o oarecare perioada in care soacra sta un pic potolita, sotul meu uita comportamentul ei si imi reproseaza ca nu fac nimic sa restabilesc legatura cu ea, ca daca nu face ea, macar eu sa fac, desi, chiar el recunoaste, ca nu am de ce sa fac asta avand in vedere jignirile si respingerile ei la adresa mea de-a lungul timpului.
Din acest motiv, mi-e foarte greu sa fac fata situatiei. Temerea mea este ca, in cazul in care as face ce-mi cere sotul meu si as trece peste toate rautatile ei (pe care, marturisesc ca le-am inteles, ea fiind foarte posesiva si, in acelasi timp, foarte atasata de sotul meu - el fiind cel sensibil si deci foarte usor de manipulat, motiv pentru care n-a putut suporta sa treaca pe un loc secund in viata lui), ea nu ar fi invatat nimic. Cel mai sigur, va continua in acelasi fel tulburand linistea, in unele momente cam fragila, din interiorul familiei noastre.
Eu as prefera sa stau la distanta, sa continui sa ma rog, si daca Dumnezeu ne va trimite vreo oportunitate sa ne apropiem, sa profitam de ea.
Doamne-ajuta!

pr Andrei Atudori a răspuns:
18 Octombrie 2016

Să vă lumineze Bunul Dumnezeu!

pr. Andrei

o alta sora a răspuns:
19 Octombrie 2016

"mama lui o sa moara si n-o sa ne cunoasca copilul." Mare paguba ! Inteleg ca oricum nu o intereseaza. In mintea ei, fiul ei s-a nascut doar ca sa o adore pe ea si sa o asculte total si neconditionat, nicidecum ca sa iubeasca o sotie si sa aiba copil, la randul lui. Spui ca ii induce un sentiment de vina. Este foarte probabil ca asa l-a crescut, sub papuc si intr-o maniera in care i-a indus de mic sentimentul de culpabilitate care se activeaza foarte usor chiar si acum la maturitate si cu care va trai toata viata daca nu se delimiteaza afectiv de mama. Eu as zice sa vorbesti cu el despre acest aspect, sa-si aduca minte cum a fost crescut si educat, care a fost atitudinea mamei fata de el in diverse situatii, adica trebuie sa realizeze singur ca are o mama posesiva, care l-a crescut nu tocmai corect, i-a semanat in subconstient o inclinatie de a se invinovati pt ce nu este vinovat, si pt ca nu suporta vinovatia, barbatii mai ales nu suporta, cauta vinovati in jur. Apoi e posibil sa nu fi fost fericita si atunci nu suporta nici fericirea altora, a ta mai ales,(esti o femeie pe care o face fericita fiul ei, nu se poate asa ceva, fiu-su are un singur rol pe lumea asta, ce spuneam mai sus). Sotul tau trebiue sa inteleaga ca are dreptul de a fi fericit si datoria de a face fericita familia pe care Dumnezeu i-a dat-o, ca trebuie sa isi iubeasca si sa-si respecte mama, sa o ajute si sa o asculte pana la limita la care isi pericliteaza linistea si fericirea in propria familie, Nu are nici o vina pt problemele mamei, indiferent de natura lor. Daca e posesiva si autoritara si vrea sa fie vioara intai , s-o lase mai usor, iar daca n-a fost fericita nu e altcineva vinovat, nici intr-un caz voi. Sa citeasca sotul ce spune parintele Andrei : "Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup" scrie Scriptura. Citiţi vă rog de 10 ori citatul de mai sus. Asta înseamnă că dincolo de orice cinstire datorată părinţilor nu aveţi dreptul să călcaţi în picioare ..." darul lui Dumnezeu, indraznesc eu sa spun. Sa citeasca raspunsul parintelui Andrei, foarte frumos si corect, perfect. Si sa ia aminte!! Daca mama nu vrea legatura cu nora, sa mearga el la ea iar in momentul in care incepe sa vorbeasca urat despre nora, sa'i spuna simplu "saru mana ,mama, te iubesc, eu am plecat". Daca face istericale sau scene de impresionare, sa-i spuna "mama, asa nu se poate". Apoi sa aveti duhovnicul familiei la care va spovediti amandoi si sa va tineti strans de el, sa va puneti sub ocrotirea Maicii Domnului si a sfintilor la care aveti evlavie, sa aveti un pomelnic al familiei permanent la o manastire unde se savarseste zilnic Sfanta Liturghie, ca sa va ajute Mantuitorul si Maicuta Sa, si sa fiti protejati permanent, pt ca asemenea femei sunt in stare si de lucruri urate daca vad ca pierd teren. In toata povestea asta sotul tau e pionul principal, inteleg ca tu ai facut ce ai putut si nu tii dusmanie, sotul trebuie sa inteleaga ca mama e dificila (si poate putin parsiva) , ca nu isi poate distruge familia din cauza ei . Daca el intelege si nu iti reproseaza tie si o lasa mai moale cu mama, ea va simti asta imediat si sa nu faca cine stie ce treaba urata, de asta spuneam sa va puneti sub protectie.

Mary a răspuns:
19 Octombrie 2016

Sora draga sa stii ca si eu mult timp si inca tot asa, m-a afectat foarte mult neintelegerea unor apropiati si mai ales rude de sange (mama!) si cu cat argumentam cauza in mod rational de ambele parti, parca crestea dezbinarea intre noi.
Cand zici "E foarte greu sa gestionez situatia asta: uneori am senzatia ca sotul imi face unele rautati ca o razbunare pentru situatia aceasta cu mama lui; pe de alta parte chiar nu stiu ce as putea face: daca as contacta-o eu stiu sigur ca n-ar accepta nimic din partea mea la inceput, iar ulterior ar lua-o ca pe o actiune facuta la insistenta sotului si, ca atare, ar incepe din nou sa se comporte ca o "dictatoare", considerand ca a castigat (asa a reiesit, ca ea vede totul ca pe un razboi)." am empatizat foarte profund.
Am citit si carti de psihologie, care este problema, cum poti sa te faci inteleasa in lume. Niciun sfat specializat nu a functionat. Poate este asa ca eu nu ma pot argumenta in fata altora. Nu stiu de unde este aceasta stiinta psihologia, dar zau ca parca au dreptate cei care spun ca e prea subtila si ciudata sa vina de sus de la Domnul. Cu cat o aplici cu atat creste conflictul, se ramifica. Cu ce ma ajuta pe mine sa stiu motivul celuilalt? Ca e vorba despre motiv, nu despre un argument ca sa il scuz. Si sa cresc panza de paianjen cu detalii pe care nici nu le pot verifica de fapt. Dumnezeu stie.
Am observat ca pur si simplu rupand lantul argumentarilor - "ca nu ma intelegi, ca n-am vrut, ca ce ai vrut sa zici cand" si al psihologizarilor analizarii confictelor in ceeace inseamna ele de fapt, ce se intampla in ascuns, certuri si genuri de conflicte care credeam ca ma vor bantui mereu au inceput sa dispara. Dar nu singura, ci cu Dumnezeu cu rugaciune. Mai ales rugaciune pentru binele si iertarea celor cu care ma certam desi nu vroiam. Nu ca sa-i indrepte Dumnezeu sa ma inteleaga pe mine, ci sa ii ierte sa ii vindece sa le fie bine si sa m-ajute pe mine sa nu-i acuz sau sa ma supar pe ei. Iar fizic, cand se apropia subiectul "tabu" sa imi dea taria doar sa tac, sa nu imi sustin cauza, sa lucreze Dumnezeu tainic iar eu sa ma port frumos chiar daca "iau tzeapa" cum se zice si fac voia "inamicului". Eu cred ca El are nevoie sa Ii facem si loc, ca liberul arbitru e foarte puternic fiind din Creatie. Si conflictele s-au atenuat. Si nici nu m-am mai simtit...umilita si o "loser" doar pentru ca nu sunt inteleasa.
Trebui doar sa nu mai vezi acel conflict cu toate detaliile lui, sa dai loc indoielii rezonabile ca poate sotul nu se razbuna, adica nu face cu intentie, ci nu se controleaza, iar soacra daca are sau nu o stratagema - ce conteaza? Poate n-are. Asa e ea. Dar n-o vei convinge ca se "comporta ca o dictatoare". Niciodata. O va lua mereu ca pe o jignire si va reveni sa te preseze sa te ajute ca sa intelegi ca ea are dreptate.
Si in plus are o varsta mai inaintata. Daca greu convingi si pe unii copii, darmite un adult in pozitie de autoritate. Aceste idei psihologice care le citim in reviste cand ni se explica cu activarea vinei, cu stratageme manageriale de castigare a teritoriului, eu nu am vazut decat ca imi otravesc sufletul si doar daca le privesc. Cred ca si noi femeile avem o precadere in a analiza in detaliu toate conflictele si sursa lor, si ne fascineaza asta. Dar de unde stim ca am surprins situatia? Poate analizam degeaba.
S-a dus Maica Domnului sa se certe cu rabinii in argumente teologice pentru Fiul ei?Si poate stia foarte bine, poate mai bine ca ei, ca si ea crescuse la templu. Nu. Si alt model mai mare mare si mai feminin nu avem, orice s-ar spune prin reviste azi ca e demodat, ca e nevoie de alte modele feminine, mai interesante. Cateodata nu e nimic de castigat/pierdut, ci doar tare bine e cand dispare un conflict chiar daca, cum se zice acum prin reviste "nu s-au lamurit lucrurile".
Asta e. Nu s-au lamurit lucrurile.

o alta sora a răspuns:
19 Octombrie 2016

Soacra posesiva si care poate nici nu a fost fericita, nu suporta fericirea altora. Sotul trebiue sa inteleaga ca nu e vinovat ca are o familie si e fericit, ca are dreptul sa fie fericit si datoria de a-si face fericita familia pe care Dumnezeu i-a dat-o. Din ce scrii inteleg ca oricum ai da-o nu o scoti la capat cu ea, ca ai facut ce a depins de tine, fara rezultat, deci nu cred ca trebuie sa te umilesti in fata ei. In toata povestea asta sotul e pionul principal. Spui ca e sensibil si usor de manipulat, da, pt ca asa a fost crescut, trebiue sa isi corecteze singur consecintele unei astfel de educatii si atitudini a mamei. Trebuie sa o iubeasca si sa o respecte, sa o ajute si sa o asculte pana la limita la care isi pericliteaza linistea si fericirea propriei familii, Sa mearga la ea in continuare (fara pretentia sa faci tu nu stiu ce demersuri de impacare) si cand ea incepe sa vorbeasca urat de tine sa-i spuna 'mama, te iubesc dar acum trebiue sa plec' , sa nu se lase impresionat de eventuale istericale sau reprosuri sau santaj sentimental. Sotul tau are o latura a personalitatii sale nematurizata din cauza ei si ea pedaleaza in continuare pe aceeasi chestie, stie ca e impresionabil. El trebuie sa delimiteze foarte clar intre familia sa si mama. Adica poate ajunge in situatia sa o lase vorbind singura si sa plece, daca altfel nu se poate. Sa nu isi distruga familia si sa-i para rau cand va fi prea tarziu. Sa citeasca raspunsul parintelui Ioan de mai sus, e complet.

Sergiu a răspuns:
6 Noiembrie 2016

Dragii mei se pare ca ati uitat cu totii de sot si sentimentele acestuia care pare sa fie mai matur in a intelegea conflictul (a rupt relatia de sine statator) si care defapt a venit cu rugamintea catre "sora" noastra. Pe undeva cred ca este o rugaminte de om matura in care nu a cerut sa te imprietenesti cu mama sa ci sa aveti un dialog civilizat si cred ca cel mai important este sa-si cunoasca nepotul. Desi suntem uniti dupa casatorie creeind un trup totusi avem datoria sa ne respectam parintii.

Tu ca femei probabil esti apropiata de parintii tai si in special de mama ta - oare nu este de asteptat ca sotul sa sufere? Daca tu poti sa ii aduci alinare prin sustinere unei relatii cu parintii lui avind in vedere ca el este cel care a adus linistea familiei tale prin distantarea de mama sa oare nu ar trebui sa incerci sa ii faci cunostina soacrei cu copilasul vostru (avind in vedere ca defapt aceasta este mare problema).

Ma scuzi daca gindurile mele sunt contradictorii cu ceea ce simti tu dar am impresia ca punctul de vedere a sotului nu a fost expus.

O sora a răspuns:
28 Noiembrie 2016

Va multumesc tuturor pentru interventii. Pentru mine conteaza mult sa vad problema din cat mai multe unghiuri posibile, si asa poate reusesc sa gasesc o solutie buna, in care toti cei implicati sa fie cat mai multumiti.
Problema nu este ca nu vreau ca soacra mea sa nu-si cunoasca nepoata, ci ca soacra vrea sa sotul sa mearga cu copilul, fara stirea mea, la ea in vizita. In plus, eu sunt exclusa din start - ea se comporta ca si cum sotul meu ar fi unicul parinte, ca si cum eu nu exist. De cate ori intreaba de copil, foloseste intrebari de genul: "unde mergi cu copilul in vacanta?/ ai fost cu copilul in locul x?/ vino cu copilul in vizita la mine cand vrei".
In conditiile astea mie mi se pare ca nu pot face prea multe. Si doar pe sot cu copilul in vizita mi-e teama sa-l incurajez sa mearga. Ma tem ca va intoarce copilul impotriva mea prin orice mijloace, dar si ca ii va induce aceleasi sentimente de vina pe care i le-a inoculat si sotului pe cand era copil.
Si dialog civilizat nu se poate avea cu soacra mea, am incercat, de cateva ori chiar. Acum vreo 2 ani, la ultima mea incercare, cand m-a intrebat ce vreau eu de la ea, i-am explicat calm si civilizat, crezand ca daca ne lamurim orice fel de neintelegeri lucrurile se vor mai linisti, ca as dori sa ne respecte familia si timpul nostru, ca daca ne invita si nu putem merge, sa nu se mai supere si sa ne sune cu reprosuri nesfarsite, iar atunci cand vrea sa vina in vizita, sa ne anunte si daca suntem acasa, o asteptam (asta in urma unor vizite neanuntate care au generat alte tone de reprosuri). Nu a inteles decat ca eu ii pun ei conditii (aceste limitari nu ar fi existat daca nu as fi fost nevoita sa le pun in urma comportamentului soacrei), ca vin eu sa-i dau ei lectii de viata si ca ea nu are de gand sa sune ca sa vina la noi in vizita. Si asa s-a terminat orice incercare de dialog civilizat.
Iar apropierea fata de parintii mei de care ati amintit, se datoreaza faptului ca ei au avut comportament civilizat, nu au fortat niciodata vizitele, nu ne-au conditionat niciodata vreun ajutor oferit (spre deosebire de soacra mea care ne-a reprosat chiar si ca ne-a dat sa mancam o data, la o masa obisnuita, adica fara niciun eveniment la care sa fi fost invitati in prealabil). Astfel incat chiar sotul meu apela direct la ei cand se intampla sa avem nevoie de ajutor.
Punctul de vedere al sotului suna cam asa: e constient ca mama lui greseste, e constient ca nu se va schimba, admite ca mare parte din greseala in ruperea relatiilor ii apartine (din cauza ca nu a putut gestiona ferm la inceput relatia cu mama lui ci apela la mine sa rezolv conflictele - motiv pentru care eu am devenit personajul negativ), insa acum se zbate intre momentele in care mama lui ii vorbeste civilizat (fara acuze, reprosuri etc.) dar ca si cum nimic nu s-a intamplat, cand ar fi gata sa lase totul de la el si sa-i deschida bratele, si momentele in care e suparata pe el si il suna pentru a-i activa sentimentul de vinovatie, cand el se retrage si intrerupe iar contactul o vreme.

O sora a răspuns:
13 Februarie 2017

Va multumesc pentru sustinere!
Draga Sergiu, spui: "Tu ca femeie probabil esti apropiata de parintii tai si in special de mama ta - oare nu este de asteptat ca sotul sa sufere? Daca tu poti sa ii aduci alinare prin sustinere unei relatii cu parintii lui avind in vedere ca el este cel care a adus linistea familiei tale prin distantarea de mama sa oare nu ar trebui sa incerci sa ii faci cunostina soacrei cu copilasul vostru (avind in vedere ca defapt aceasta este mare problema).'
Ai mare dreptate! Sunt apropiata de ai mei. Si am intentionat sa am o relatie cat se putea de apropiata si de mama lui.
Dar sunt doua lucruri care ma arunca in mijlocul unei dileme.
Primul este ca parintii mei ne-au sustinut cu absolut tot ce au putut, nu ne-au judecat, nu ne-au obligat sa facem cum cred ei. Uneori au sarit sa ne ajute si in situatii care pentru ei insemna un oarecare sacrificiu. Soacra, nu numai ca nu ne-a ajutat cu nimic (nu era obligata, nu i-am cerut asta), dar atunci cand ne era mai greu ea venea cu pretentii, cu reprosuri crescand dificultatea momentului. Ca sa va dau un exemplu: dupa ce am nascut, ne-a fost greu, copilul plangea neincetat ore in sir, am chemat si salvarea, ni s-a spus ca sunt doar colicii. Dar noi eram epuizati fizic de numarul de ore nedormite, iar eu, in plus, nu-mi revenisem dupa nastere. Parintii mei au batut sute de km, au stat ei cu copilul ca sa putem noi sa dormim, sa ne mai intremam, apoi au plecat acasa (locuiam in garsoniera, nu aveau unde sa stea), oferindu-ne ajutorul - daca vrem si putem sa mergem sa stam la ei. Ceea ce am si facut dupa ce sotul a revenit la serviciu, ca sa se poata odihni. Am stat la ei 2-3 saptamani, timp in care am reusit sa imi revin si eu, si copilul.
In acest timp, soacra mea ii punea pe fratii sotului - necasatoriti, fara vreun interes real sau atasamente fata de copii - sa ne sune si sa ceara sa vada copilul (la 2 zile dupa externare). Cand sotul le-a spus ca nu suntem pregatiti de musafiri si le-a expus situatia, soacra, nu numai ca nu a fost ingrijorata in vreun fel, ci l-a sunat chiar ea pe sot furioasa, reprosandu-i ca nu vrea sa isi primeasca fratii, si a inceput cu acuze si injurii la adresa mea.
In ceea ce priveste intalnirea bunica-nepot, din nou vin si intreb: e normal ca ea sa se poarte ca si cum eu nu exist? Si sa-i ceara sotului sa mearga doar el cu copilul la ea acasa?! In ce situatie va fi pus copilul meu?! Ar fi de dorit o astfel de situatie? Eu inca sunt de parere ca nu e o idee sanatoasa si nu va ajuta prea mult la stabilirea unei relatii sanatoase. E posibil sa gresesc.
Asa ca nadajduiesc la Bunul Dumnezeu ca va gasi o cale prin care soacra sa aiba un comportament mai civilizat si sa renunte la dusmanie.

De la același autor

Ultimele din categorie

Bloc Social Icons