Mănânc de frupt, pentru a nu-mi jigni colegii de birou - dar eu îmi doresc să țin post. Cum să procedez?

Foto: Oana Nechifor

Vă scriu în speranța de a primi răspuns la niște frământări și probleme pe care le am de multă vreme. Poate vi se vor părea minore în comparație cu alte necazuri din viață, însă pe mine mă macină în fiecare post. Locuiesc în străinătate și aici foarte greu se găsește mâncare de post în oraș, spre deosebire de România. În plus, la serviciu, rareori avem ortodocși în echipă. Am colegi care frecvent aduc brânzeturi sau dulciuri sau băutură și ne servesc cu diferite ocazii, alteori ieșim cu toată echipa la masă, în oraș, mai ales vinerea, înainte de week-end. În asemenea cazuri, ajung deseori să mănânc de frupt pentru a nu-i jigni pe cei care ne-au adus bunătăți. Fiind gustoase toate, după o perioadă de post, mi se stârnește pofta și îmi vine mult mai greu să mă înfrânez după aceea. Pățesc asta și cu alte păcate, rezist mai mult prima dată, dar apoi, după prima cădere, sunt vraiște și cad mult mai ușor. În plus, în unele posturi, în special al Crăciunului, se organizează petrecerea companiei, iar dacă nu participi, se poate interpreta greșit.

După ce mănânc de frupt, de obicei mă simt vinovată, chiar daca nu o fac de poftă și mi se întâmplă des să am ghinion în ceea ce fac. Știu că posturile au fost orânduite cu mult timp în urma și am constatat că dau rezultate, însă mi se pare că societatea s-a schimbat considerabil de atunci, așa că apar asemenea dileme pentru unii creștini. Biserica are vreo recomandare pentru aceste situații? Vă mulțumesc și vă doresc tuturor post binecuvântat!

22 Martie 2017

Vă înțeleg situația. Și în România încep să apară astfel de probleme, mai ales în rândul celor angajați de multinaționale. Înainte de a vă da un răspuns, vă rog să vă faceți o analiză și să răspundeți în fața propriei conștiințe la câteva întrebări. Cum anume ați proceda dacă, bolnavă fiind (Domnul să vă ferească!), ar trebui să țineți un anumit regim alimentar? Dar dacă v-ați propune să țineți o cură de slăbire? Tot atât de ușor ați ceda în fața tentațiilor și invitațiilor colegilor – sau ați fi mai fermă? Credeți că ei nu ar accepta un refuz, dacă le-ați explica că e din motive de sănătate?

O dată ce v-ați făcut acest test cu onestitate, restul ar trebui să fie simplu. Dacă de dragul vindecării sau al siluetei putem ține un regim alimentar, atunci cum de ne este rușine să ținem post de dragul mântuirii sufletului, de dragul lui Dumnezeu și al nostru, de fapt? Pentru că, prin postire, noi facem loc lui Dumnezeu în viața noastră, Îl lăsăm să ne copleșească cu multe daruri cerești și pământești.

De aceea, eu cred că trebuie să explicați colegilor că, din motive de convingeri religioase, în anumite perioade mâncați doar alimente de origine vegetală. Că apreciați serviabilitatea lor și că veți gusta cu bucurie în alte situații, în perioadele în care nu este post. Eu cred că vă vor înțelege și respecta decizia. Ba chiar cred că vă vor aprecia tăria de caracter. Acesta este și un minunat prilej de a-L mărturisi pe Dumnezeu, fără a putea fi acuzată de prozelitism. Este o șansă minunată, să nu o ratați!

Sigur, postul nu trebuie să vă separe de colectivul din care faceți parte. Să nu lipsiți de la petrecerea dată de companie, chiar dacă e în Postul Crăciunului, numai să aveți o implicare decentă, nu doar respectând regimul alimentar acestei perioade. E important ca cei din jur să înțeleagă că postul nu desparte oamenii, ci îi ajută să primească în inimă iubirea lui Dumnezeu, una care se revarsă apoi către cei din preajmă. Să aveți deschidere către colegi, să nu-i judecați, să-i primiți în inimă așa cum pot fi, dar să vă respectați credința în Dumnezeu.

Curaj, om drag!

Pr. Constantin Sturzu

Dan 74 a răspuns:
22 Martie 2017

Sunt in aceeasi situatie, dar in Romania. De 7 ani lucrez la o mare companie si nu am participat niciodata la petrecerea de Craciun, pentru ca, mereu, s-a tinut in Postul Craciunului. La masa cu colegii, cand mai merg, eu iau de post daca e post, fara rusine. Cine intelege bine, cine nu, imi pare rau. O singura problema am, cand e ziua unei colege/unui coleg si ne serveste cu prajituri, pizza etc. Intotdeauna am zis "acum am putina treaba, mai tarziu" sau aDanm spus "imediat" si mi-am facut putin de lucru cat sa pot disparea din peisaj. Stiu ca nu e frumos dar... asa procedez eu.

Cristina V. a răspuns:
22 Martie 2017

Doamne ajuta! Sunt convinsa ca parintele are dreptate.Sigur colegii dumneavoastra vor intelege si respecta alegerea dumneavoastra.Intamplator ceva similar i s-a intamplat sotului meu : el lucreaza in domeniul designului publicitar si are relatii de servici ( prin intermediul internetului ) cu cei din occident.De curand a castiga un proiect la care i s-a propus o suplimentare pentru executarea unor lucrari cu tinta exacta pentru anumite sarbatori religioase ( Paste, Craciun,St.Patrick) dar si pentru niste asa-zise sarbatori ca Halloween si Parada Gay.Sotul meu le-a explicat ca din motive de convingeri religioase , poate face ceea ce i s-a solicitat doar pentru Paste, Craciun si St. Patrick dar sub nicio forma nu poate lucra pentru Halloween sau Parada Gay.Vreau sa va spun ca partenerii lui i-au respectat alegerea si chiar i-au spus ca il inteleg si ca nu vor sa-l forteze sa faca ceva care nu corespunde cu convingerile lui religioase.Poate e un caz fericit, nu stiu , dar eu cred ca din lucrurile marunte de zi cu zi ne aratam marturisirea noastra in credinta noastra Ortodoxa.Asa ca, iti doresc sa ai curaj si sa spui lucrurilor pe nume.Te vei linisti in interior pentru ca toata aceasta framantare interna pe care o ai e constiinta ta, vocea lui Hristos din interiorul tau care iti spune ce ar trebui sa faci.Maicuta Domnului sa te acopere!

Pseudo a răspuns:
23 Martie 2017

Nu stiu in ce tara locuieste domnisoara dar in Italia se gasesc foarte multe produse vegetariane si vegane mai ales. Ca sa nu mai spun de multitudinea de legume si fructe la preturi accesibile fiecarui buzunar. in ultimul timp bucataria vegana a luat o foarte mare amploare. Si in Germania si in Franta la fel . Numai daca nu vrei nu postesti. Dimpotriva e mai usor de postit ca in Romania.
Doamne ajuta la toata lumea !

Gabi a răspuns:
23 Martie 2017

În aceeași ordine de idei, o anumită comunitate cu o anumită religie nu doar că își respectă convingerile religioase ci și le impune de-a dreptul, iar occidentalii le acceptă, în delirul corectitudinii. Convingerile religioase deci pot fi păsatrate de fiecare exact așa cum dorește, indiferent de părerea celorlalți. Și eu am mai participat la petreceri în companie, vinerea, și asta e, am luat de pe platouri roșii, măsline, castraveți, fără să am probleme.

Emily a răspuns:
23 Martie 2017

Draga mea
Tinerea postului in acele conditii este marturisire de credinta ortodoxa. Sper ca se mai gaseste pe youtube un film cu un om de stiinta olandez care s-a botezat crestineste si ortodox in Romania doar fiindca a fost placut surprins, dar si profund impresionat ca doua colege, romance din Brasov, au comandat mancare de post in restaurantul in care se aflau in pauza de masa. Poate asta e chemarea ta pe Pamant, sa raspandesti credinta cea dreapta in locuri in care oamenii l-au parasit demult pe Dumnezeu.

Steluta a răspuns:
25 Martie 2017

Doamne ajuta!si eu locuiesc si lucrez in italia...acum citeva zile a fost ziua unei colege italiana..pentru a sarbatori a adus prajiturele normale....ea stiind ca eu tin post m ia aruncat o privire zimbitoare..si m ia spus ...nu te preocupa t iam adus si tie ceva....covrigei si fructe uscate... gestul ei ma miscat foarte mult... mai sint persoane care mai au respect de semeni lor...deci fratii mei nu trebuie sa va fie rusine sa spuneti ca nu mincati..in primul rind trebuie sa ne gindim ca bunul si atotputernicul nostru Tata Ceresc pentru noi face totul..si noi sa facem cit de putin....Doamne ajuta pe toti semeni mei..Amin Amin Amin...

Darius a răspuns:
25 Martie 2017

Doamne ajuta!
Sunt de acord si eu cu raspunsurile primite dar as adauga si eu o intrebare, daca spunem tuturor ca noi postim si refuzam sa mancam anumite produse, nu cadem in slava desarta? Intreb asta mentionand ca parinetele meu dohovnic m-a indrumat sore a ma sustrage de la aceste mancaruri pe motive medicale, tin un regim alimentar, etc.
Multumesc anticipat pentru raspuns!
Un post cu folos dohovnicesc tuturor!

pr Andrei Atudori a răspuns:
29 Martie 2017

Doamne ajută!

Darius, una este slava deșartă și alta este să refuzi să mănânci de frupt în zi de post. Nu este nevoie „să spui tuturor” că postești. Sunt multe metode prin care „te poți sustrage”. Dacă faci acesta și gândul de slavă deșartă îți dă târcoale atunci spune-i asta duhovnicului și căutați împreună soluții.

În situația spusă de tine nu cădem „automat” în slavă ci numai dacă permitem sau dacă nu înțelegem rostul postului și rostul refuzului meu de a-l încălca.

Post cu folos!

pr. Andrei

Corporatistul a răspuns:
29 Martie 2017

Rezolvarea este foarte simpla: nu mananci produse care sunt de dulce. Cat despre mancare de post , sa fim seriosi dar se gaseste peste
tot paine goala, rosii, masline, ceapa, banane, portocale.Ca nu se gaseste mancare gatitata de post deja o dam in lacomia pantecelui.
Si pana la urma se poate posti si paine si cu apa.Mai greu dar se poate. Si nu trebuie sa dai raportul nimanui.

Iar cei cu petrecerea de Craciun in timpul postului. Sa stii ca daca vrei sa tii post si in timpul petrecerii de Craciun se poate. Mai greu dar se poate. Si iti iei cununa. Cand aia infuleca costite de porc tu bei doar apa minerala si spui "Doamne IIsuse Hristoase milueste-ma pe mine pacatorsul si nu-l judeci pe cel care mananca".

[quote]
De aceea, eu cred că trebuie să explicați colegilor că, din motive de convingeri religioase, în anumite perioade mâncați doar alimente de origine vegetală.
[/quote]
Nu.Ca asta inseamna mandrie. Cand postest, i sa nu stie nimeni decat tu si Dumnezeu , atlfel este mandrie.

Deci sa nu mai dam vine pe "colegii" de birou.: "Vai Doamne ei sunt de vina ca eu nu pot fi credincios."

Ioan Dum. a răspuns:
7 Decembrie 2017

Mi-am pus aceleaşi întrebări de-a lungul timpului, până când am citit undeva argumentul adus de pr. Constantin Sturzu: de ce ascundem că postim sau susţinem că nu putem posti în diverse împrejurări, în vreme ce veganii se bucură de respect pentru regimul lor alimentar şi au toate posibilităţile de a-l urma? Răspunsul a fost, evident, că în noi e problema. M-am convins mai târziu că cel ce posteşte se bucură şi el de respect, iar postind are şansele să fie şi mărturisitor între cei care nu ştiu ce e postul (intervine aici o altă problemă: să postim, dar să ne şi comportăm ca nişte creştini, altfel îi smintim pe cei care ne văd în-frânaţi la mâncare, dar des-frânaţi în comportament). Mă găsisem odată chiar în situaţia delicată în care eu comandasem de frupt ca să nu fac notă discordantă, iar alături un prieten vegan primea meniu specific, pentru că n-avusese nicio reţinere să solicite aşa ceva.

Adaugă comentariul tău

De la același autor

Ultimele din categorie

Bloc Social Icons