După ce au mâncat prânzul, Iisus i-a zis lui Simon-Petru: „«Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?». El I-a răspuns: «Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc»” (Ioan 21,15)[1].

Sfântul Beda observă următoarele: „Trebuie să luăm aminte la modul prevăzător şi circumspect în care Petru dă mărturie despre iubirea sa. Când Domnul a vrut să ştie dacă Îl iubea mai mult decât toţi ceilalţi, el nu a şovăit. A răspuns direct şi simplu. Ca şi cum ar fi spus: «Eu ştiu aşa cum Tu ştii mai bine decât mine, că Te iubesc din toată inima; cât despre cât Te iubesc ceilalţi, aceasta mie îmi este necunoscut, dar Tu eşti Cel Ce ştii toate». Din acest răspuns prevăzător să învăţăm să nu ne îngâmfăm cu curăţia conştiinţelor noastre şi să judecăm mai puţin aspru cele ascunse din conştiinţele fraţilor, mai ales în chestiuni care sunt îndoielnice şi a celor în privinţa cărora nu putem să ne pronunţăm asupra intenţiei sau motivului din care au fost făcute... Petru, de asemenea, s-a abţinut răspunzând cu prevedere la întrebarea Domnului, căci şi-a amintit că, mai devreme, pe când se apropia Patima lui Hristos, şi-a atribuit sieşi o mai mare statornicie decât avea”[2].

Apoi, Evanghelistul Ioan ne dă răspunsul lui Iisus către Petru: „«Paşte mieluşeii Mei»[3].Iisus i-a zis iarăşi, a doua oară: «Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?». El I-a zis: «Da, Doamne,Tu ştii căTe iubesc». Zis-a Iisus lui: «Păstoreşte oile Mele»[4]. Iisus i-a zis a treia oară: «Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?». Petru s-a întristat, că i-a zis a treia oară: «Mă iubeşti?» şi I-a zis:«Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc». Iisus i-a zis: «Paşte oile Mele»” (Ioan 21,15-17).

Sfântul Beda continuă evidenţiind că „de fiecare dată când Petru a fost întrebat de Domnul nostru dacă Îl iubeşte, Domnul a adăugat la sfârşitul fiecărei întrebări «Paşte oile Mele», sau «Paşte mieluşeii Mei», ca şi cum ar fi zis clar: «Există o singură dovadă a iubirii din toată inima faţă de Dumnezeu – dacă te străduieşti să arăţi grijă prin osteneală plină de râvnă faţă de fraţii tăi»”[5].

În acest punct, Fericitul Teofilact conchide: „Împreună cu întreita întrebare şi mărturisire El tămăduieşte întreita lepădare”[6]. Sfântul Beda adaugă şi el: „Cu o preştiinţă binevoitoare, Domnul nostru l-a întrebat de trei ori pentru ca prin tripla sa mărturisire să-l dezlege de lanţurile care îl legaseră în urma lepădării sale întreite”[7]. Sfântul Ambrozie: „Desigur, findcă s-a lepădat de El de trei ori, acum Îl mărturiseşte de trei ori; el s-a lepădat în timpul nopţii, dar Îl mărturiseşte în timpul zilei”[8].

Sfântul Grigorie Palama tâlcuieşte întreita mărturisire în stilul său: „De trei ori l-a pus pe Petru păstor al propriei Sale turme de miei şi de oi, aşezându-l în fruntea celor trei stări ale celor mântuiţi; slujirea, lucrarea şi fiimea; sau fecioria, văduvia înţeleaptă şi căsătoria cinstită. Însă Petru, întrebat iarăşi şi iarăşi dacă Îl iubeşte pe Hristos, s-a întristat, socotind că este întrebat de atâtea ori fiindcă nu este crezut. Dar cunoscându-L pe Cel pe Care-L iubea şi ştiind bine că Cel care întreba cunoştea aceasta, mai mult chiar decât el însuşi şi în adâncime, nu numai că a mărturisit că Îl iubea, ci a propovăduit şi faptul că Cel iubit de el este Dumnezeul cel mai presus de toată făptura (Romani 9,5), zicând: «Tu, Doamne, Care ştii toate, Tu ştii căTe iubesc» (Ioan 21,17). Căci pe toate le cunoaşte numai unul Dumnezeu Care este peste toate. Însă Domnul, după ce Petru a făcut această mărturisire din toată inima lui şi din tot cugetul, l-a hirotonit păstor şi arhipăstor...”[9].

În continuare, Hristos i-a zis: „«Adevărat, adevărat zic ţie: Dacă erai mai tânăr, te încingeai singur şi umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, vei întinde mâinile tale şi altul te va încinge şi te va duce unde nu voieşti». Iar aceasta a zis-o, însemnând cu ce fel de moarte va preaslăvi pe Dumnezeu. şi spunând aceasta, i-a zis: «Urmează Mie»” (Ioan 21,18-19).

Sfântul Beda socoteşte că „prin întinderea mâinilor lui Petru, Hristos a sugerat poziţia membrelor în felul în care va fi ţintuit pe cruce; zicând că altul îl va încinge, Hristos a vorbit de lanţurile cu care va fi legat Petru de către persecutorul său; prin mergerea acolo unde nu va voi, El a indicat durerea suferinţelor şi a morţii sale, care vor consfinţi slăbiciunea trupului. Dar în tăria sufletului său, el era bucuros să sufere orice împotrivire de dragul Domnului. El nu a căutat să facă voia sa, ci voia Celui care l-a trimis pe el, Hristos... şi astfel Petru a preferat să îndure cazna crucii decât să se oprească de la propovăduirea cuvântului ceresc”[10].

Sfântul Grigorie Palama observă: „Prin acest cuvânt se referea la sfârşitul prin cruce, că nu de voie va fi mărturia lui Petru... Deşi firea noastră nu doreşte să fie nimicită prin moarte, totuşi mucenicia mai presus de fire a Sfântului Petru este întărită de Hristos. Jertfa de sine pentru Hristos este un dar de sus”[11].

Vedem astfel cum Hristos l-a înălţat pe Petru la cinstea apostolească, făcându-l păstor al turmei cu oi cugetătoare şi încredinţându-i simbolic cheile Împărăţiei cerurilor.