Nicio armă nu este mai puternică în mâna diavolului decât deznădejdea. De aceea nici nu se simte prea mulțumit când păcătuim, ci cel mai mult se bucură când ne lăsăm cuprinși de disperare.

Ascultă, dar: Pavel se teme mai mult de deznădejde decât de desfrânare, căci spune: „Îndeobște se aude că la voi e desfrănare, și o astfel de desfrânare cum nici între neamuri nu se pomenește” (I Corinteni 5, 1). Vezi, dar, cum Pavel se teme de deznădejde, ca de arma cea mai tare a diavolului? Căci, după ce a zis „...să întăriți în el dragostea...”, adaugă și de ce: „...ca să nu fie copleșit de prea multă întristare unul ca acesta” (II Corinteni 2, 7).

Să apucăm să scoatem din gâtlejul diavolului acest mădular al nostru, înainte de a fi pierdut și înghițit. Corabia e în mijlocul furtunii și în primejdie să se scufunde. Să ne străduim s-o salvăm înaintea naufragiului. Căci, așa cum corabia se scufundă când marea se umflă și valurile se ridică uriașe din toate părțile, tot așa și sufletul, când e împresurat de pretutindeni de tristețe, se îneacă repede dacă nu-i întinde cineva o mână să-l ajute. Întristarea, prin care ne mântuim de păcate, aduce după sine pieirea dacă e lipsită de măsură.

Vezi cu câtă atenție a folosit cuvintele? Căci n-a zis „poate o să-l piardă diavolul”, ci „poate ni-l va smulge satana prin înșelăciune, pentru că lăcomia este a dori să iei cu sila ceva ce nu este al tău”.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Diavolul și magia, culegere de texte patristice și traducerea lor în neogreacă de Ieromonahul Benedict Aghioritul, traducere din neogreacă de Zenaida Anamaria Luca, Editura Agaton, Făgăraș, 2012, p. 35)