La vârsta de şapte ani, (...) copilul se consideră deja răspunzător de greşelile lui. Din acest moment, haina lui duhovnicească începe să se întineze de păcate.

Noi ne străduim să cultivăm în copil curăţia trupească. Dar, fără îndoială, o importanţă majoră are cultivarea în el a curăției duhovniceşti ‒ nevoia de a spăla fiecare păcat, fiecare pată de pe haina lui duhovnicească prin Taina Spovedaniei, care precede de obicei Taina Împărtăşaniei.

O obişnuinţă bună este strângerea „capitalului” duhovnicesc, din „procentele” căruia te poţi întreţine o viaţă întregă. Iar dacă copilul se va obişnui să ceară iertare chiar de la început pentru orice greşeală, mai întâi de la părinţi şi de la cei apropiaţi, iar de la şapte ani în timpul spovedaniei, sufletul lui se va păstra curat până la sfârşitul vieţii. Din momentul când va învăţa să scrie, copilul va fi obişnuit să-şi noteze păcatele, pentru ca spovedania lui să fie completă.

În adolescenţă, copiii pot să se împărtăşească (şi să se spovedească) mai rar, dar după putinţă măcar o dată pe lună şi la marile sărbători.

(N. E. Pestov, Cum să ne creștem copiii: calea spre desăvârșita bucurie, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2005, pp. 40-41)