De multe ori, deşi suntem conştienţi de ceea ce suntem, de valoarea şi de calităţile noastre, avem nevoie de confirmări. Şi aceasta nu este doar cu privire la ceea ce facem, la rezultatele activităţii noastre, ci în special la imaginea noastră. Dacă noi, adulţii, având personalităţile deja formate, simțim această nevoie, cu atât mai mult adolescenţii din jurul nostru. Modul în care arătăm și ne îmbrăcăm, accesoriile pe care le purtăm transmit un mesaj despre noi, despre ceea ce numim stilul nostru sau starea noastră de spirit. Aceste mesaje sunt foarte uşor receptate de către cei din jurul nostru, care îşi formează, uneori inconştient, o opinie pe baza căreia aleg sau nu să interacţioneze cu noi sau nu. Pe considerentul „am (n-am) ce discuta cu ea (el)”.

Nu suntem doar imaginea noastră

Această presiune este şi mai mare în momentul în care dorim să intrăm în anumite medii, în anumite grupuri, să participăm la anumite evenimente. Există un cod, dincolo de codul bunelor maniere, considerat în multe situaţii depăşit, demodat, care ne spune ce vestimentație este adaptată pentru a asista la vernisajul unei expoziţii, la un spectacol de operă sau la o competiţie sportivă. Deşi poate uneori nu recunoaştem în mod deschis, este greu de suportat senzaţia că nu aparţii, nu ai ce căuta la evenimentul respectiv, însoţită de priviri sugestive sau ignorare completă din partea celorlalţi. Chiar dacă uneori putem alege să sfidăm aceste aspecte şi să ne îmbrăcăm în rochie de seară la o competiţie sportivă sau în pantaloni scurţi la vernisajul unei expoziţii, sentimentul de nefiresc resimţit este comparabil cu situaţia în care înnoţi împotriva curentului ‒ mult efort şi încordare interioară şi rezultate nesatisfăcătoare. Şi până la urmă nu este nimic nou, inexplicabil sau de neconceput în toate acestea. Suntem fiinţe sociale, iar o parte a personalităţii noastre se manifestă şi se împlineşte tocmai în astfel de situaţii. Întrebarea este însă unde se pune limita, unde tragem linia pentru a nu ne confunda în totalitate cu imaginea noastră, cu aşteptările şi cu judecăţile celorlalţi despre noi? Când şi mai ales cum să înţelegem că suntem şi asta ‒ adică imaginea noastră, dorinţa noastră de a ne integra ‒ dar nu suntem doar asta.

Bune intenţii cu efecte contrare

După această mică reflecţie asupra noastră, asupra a cât de importantă este influenţa celorlalţi asupra noastră, să ne gândim la impactul pe care grupul de prieteni îl are asupra adolescenţilor. Astfel, poate reuşim să trecem de la afirmaţii stereotipe, de genul „prietenii sunt vinovaţi”, „anturajul e de vină, i-am spus de atâtea ori să nu mai umble cu ei”, la înţelegerea unor nevoi profund umane, cea de aprobare şi de apartenenţă. Este la fel de adevărat că aceste nevoi, mai ales în cazul adolescenţilor, sunt satisfăcute în moduri adesea (auto)distructive. Asta se întâmplă mai ales în situaţiile în care grupul pe care îl frecventează adolescentul are preocupări antisociale şi manifestări care intră în conflict atât cu legile bunului simţ, cât şi cu legea penală, în unele situații.

Este important ca părinţii de adolescenţi să înţeleagă un lucru esențial: controlul excesiv nu duce la consolidarea relaţiei copil-părinte, nici la creşterea încrederii adolescentului în ei. Iar mesajele, oricât de importante ar fi, nu se transmit în discursuri. Deşi aceste tendinţe din partea părinţilor sunt animate de cele mai bune intenţii, nu numai că ele sunt ineficiente, ci au chiar efect contrar. În plus, îndepărtează adolescentul de familie, împingându-l să se lase acaparat total de grup, fără să mai evalueze când și cât e cazul să preia din valorile grupului, iar ceea ce-l face să acționeze astfel este spiritul de frondă declanșat tocmai de comportamentul părinților. 

Pentru un adolescent, cel mai mare dar pe care i-l pot face părinții este să-l susţină în evoluție, în eforturile sale de a-și contura propria personalitate, de a învăța să ia propriile decizii şi de a ști când să ceară părerea sau ajutorul familiei. 

Bazele unei relaţii puternice părinte-copil

Încrederea, comunicarea, respectul reciproc ‒ un copil învață ce este acela respect numai dacă el s-a simțit respectat de părinții săi, de la început, ca persoană distinctă, cu propria libertate de alegere, încurajată în mod sănătos și proporțional cu vârsta copilului, pe măsura creșterii lui.

Acceptarea necondiţionată, pe care nici un prieten nu o poate oferi aşa cum o poate dărui, încă de la nașterea copilului, un părinte. Această atitudine este important să fie menţinută şi în momentele în care copilul face un lucru care îl nemulţumeşte pe părinte. Este important ca părintele să transmită mesajul că, indiferent de faptul că este sau nu de acord cu un anumit comportament, acceptarea și dragostea sa pentru copil reprezintă o constantă. Este esențial să facem distincția între persoană și comportamentul său, în acest fel îl învățăm pe copilul nostru ce înseamnă iubirea necondiționată.

Repere de viaţă şi mesaje importante pentru copii

Sentimentul de autovalorizare și de încredere în sine al copilului, cu atât mai mult al adolescentului, se construieşte progresiv, sub influența mesajelor de zi cu zi pe care părinții i le transmit, conștient sau inconștient, prin ceea ce îi spun sau prin ceea ce fac. Aceste mesaje sunt foarte importante pentru copil, pentru că îi consolidează identitatea de sine și așteptările de la sine și de la viață. Copilul și adolescentul au nevoie să audă mesaje cum sunt următoarele: Ești valoros!, Te iubesc pentru că ești tu (iar comportamentul cutare nu mă face să te iubesc mai puțin, însă îți îngreunează ție evoluția ca persoană), Sunt mereu alături de tine, Te susțin și mă bucur când observ eforturile tale de a..., Cu ce pot să te ajut?

Înţelepciunea părintelui poate fi apreciată și admirată de adolescent atunci când este manifestată de către părinte în cadrul unor discuţii în care şi fiul (fiica) este încurajat(ă) să își exprime părerea. Mesajele înţelepte devin însă greu de digerat, şi determină reacții de închidere în sine sau de revoltă, atunci când sunt transmise prin discursuri moralizatoare și comparații cu alte persoane, îndeosebi tot copii sau adolescenți.

Experienţa de viaţă a părinților, lucrurile pe care aceștia le-au trăit și din care au avut ocazia să extragă lecții valoroase de viață sunt un atu în relația cu copiii lor, pe care grupul de prieteni nu îl deține. Condiția reușitei este ca părinții să fie conştienţi că aceste experienţe sunt numai repere de viaţă, deci nu trebuie impuse copilului ca reţete de viaţă.

Nu în ultimul rând, ingredientul cel mai important pentru o relaţie armonioasă este timpul pe care părinții îl investesc în relația cu copilul. Cu cât părinții vor acorda mai multă importanță acestui aspect, cu atât alegerea de a petrece timp de calitate împreună, în familie, îşi va dovedi valoarea prin evoluția echilibrată și frumoasă a copilului.