Zis-a Domnul: Oricine va lăsa pe femeia sa și va lua alta săvârșește adulter. Iar femeia, de-și va lăsa bărbatul ei și se va mărita cu altul, săvârșește adulter. Atunci aduceau la Iisus copii ca să-Și pună mâinile peste ei, dar ucenicii certau pe cei ce-i aduceau. Iar Iisus, văzând, S-a mâhnit și le-a zis: Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca aceștia este Împărăția lui Dumnezeu. Adevărat zic vouă: Cine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea. Și luându-i în brațe, i-a binecuvântat, punându-Și mâinile peste ei. (Marcu 10, 11-16) (Miercuri în săptămâna a 31-a după Rusalii)

Între discuțiile Domnului Hristos cu fariseii pe marginea Legii lui Moise se numără subiecte dintre cele mai diverse, de la legalitatea plății impozitului către o stăpânire străină și împărțirea la săraci a ceea ce se considera că e rezervat jertfei către Dumnezeu, până la situația familială. Existau discuții dacă mai e valabilă căsătoria și după moarte. 

În dialogul pe care Evanghelistul Marcu îl surprinde aici, Mântuitorul arată că la acea vreme evreii nu mai țineau seama de cele scrise în Cartea Facerii, cum că Adam și Eva – paradigmă a oricărei familii – erau „un trup”, adică o unitate de nedespărțit, ci de legea mozaică a cărții de despărțire. Domnul le spune însă ucenicilor foarte clar că dacă un bărbat va lăsa pe femeia sa și va lua alta, săvârșește adulter, adică desfrânare. La fel și invers. În zilele noastre, fie datorită relaxării principiilor morale, fie datorită comodității crescânde a omului, divorțurile sunt din ce în ce mai frecvente. În acest context, este de remarcat că spusele Domnului Hristos sunt adevăruri universale, care nu se relativizează odată cu schimbarea moravurilor și a epocilor. Iar Hristos reafirmă cele din Geneză, anume: „Ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă”. 

În Biserica Ortodoxă, cununia este una dintre cele șapte taine. Însă, fiindcă de-a lungul vremii, Tradiția Bisericii a consemnat numeroase probleme ale vieții familiale, s-a ajuns la acceptarea unui pogorământ, adică o coborâre a milei lui Dumnezeu și către cei care au rămas văduvi și nu își pot purta văduvia până la moarte. Din acest motiv există în cărțile de cult așa-numita slujbă a cununiei a doua. Peste veacuri, s-a ajuns ca această slujbă să fie săvârșită și celor care din motive variate s-au despărțit de prima însoțire și vor să se recăsătorească și să trăiască o viață cât mai aproape de morala creștină. Însă rânduiala acestei slujbe e alta decât a fastuoasei Cununii. Toate rugăciunile și imnele se referă la greșeală, la mila lui Dumnezeu și iertare. 

Revenind la pericopa zilei, în timp ce Domnul și ucenicii discutau aceste aspecte foarte serioase, „de oameni mari”, Marcu povestește că anumite persoane veniseră cu copii, ca Iisus să Își pună mâinile peste ei și să îi binecuvânteze, fapt ce i-a iritat pe discipoli. Evanghelistul notează că atunci Iisus S-a mâhnit de atitudinea celor ce îi îndepărtau și a zis: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu”, iar apoi a adăugat: „Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea”, prin aceasta arătând că în instituția familiei nu doar rolul soțului și a soției, precum și relația dintre ei sunt importante, ci și acela al copiilor. Nu doar copiii au de învățat de la părinți cum anume crescând să se descurce în lume, ci și invers, părinții și toți adulții au de învățat de la copii nevinovăția, fără de care nu pot intra în Împărăția lui Dumnezeu.

Din cuvintele Evangheliei acestei zile, care se referă la starea conjugală și la primirea copiilor, este de reținut că lui Dumnezeu Îi place simplitatea inimii, dragostea curată, fără ascunzișuri, care nu poate să dea naștere la certuri și dezbinări. Îi place angajamentul solid, o dată pentru totdeauna, care e asociat cu nevinovăția. Ce ar mai putea să însemne, „să primești Împărăția lui Dumnezeu ca un copil”? Probabil și a lua lucrurile așa cum sunt, a nu căuta cu vicleșug îndreptățire pentru propriile păcate, neputințe, eșecuri. La vârsta inocenței, copiii doar întreabă de ce un lucru e așa, iar apoi se încred că răspunsul dat de mama sau tatăl său este cel bun. Iar peste astfel de oameni, Domnul Își revarsă binecuvântarea Sa.