Vrăjmașii, între ură și iubire (Luca 6, 31-36)
Iubirea vrăjmașilor nu reprezintă pentru Hristos un simplu exercițiu retoric. E o cerere. Esențială pentru mântuire, ea vine să ne ajute să ne găsim pacea interioară. Căci, cu greu îl mai poate clinti ceva pe cel care a ajuns la starea de a nu-i urî pe cei care-i fac zile fripte. Darămite, pe cel care poate să îi iubească! Ca atare, în ciuda dificultății, suntem chemați să facem efortul acesta.
Text și context
Cea de-a nouăsprezecea duminică după Rusalii e centrată în jurul mesajului esențial al creștinismului. Iubirea. Nu orice formă a ei. Superlativul. A vrăjmașilor. Pasajul ales spre a o ilustra face parte din predica de pe munte. Momentul omiletic cel mai dens al celor patru relatări, prezent în versiuni similare și la Matei și la Luca.
Reciprocitatea
Drumul înspre iubirea vrăjmașilor trece prin cel al reciprocității. E o condiție eliminatorie, chiar. „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea”, spune Învățătorul. Știe El de ce. Preocupați de faptul de a ne crea o falsă imagine despre noi, adesea monumentală, ignorăm cu totul prezența celorlalți. O sesizăm doar atunci când atitudinea lor vine să atenteze la universul nostru. În acest context, cuvintele lui Iisus pot părea inconfortabile la prima vedere. Ele vin să vorbească despre superlativul iubirii. Sau, mai bine zis, despre nevoia de acesta în viața spirituală a următorilor Lui.
De la reciprocitate la iubirea vrăjmașilor
Sunt urmate, precum era probabil de așteptat, de explicații suplimentare. „Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai”. Cu alte cuvinte, a fi următorul Său presupune autodepășirea. Ieșirea din zona de confort. Hristos va adresa în acest sens solicitări tânărului învățător de Lege care păzea poruncile, dar și altora. Simplu și general în aparență, mesajul Său de a ne iubi vrăjmașii are așadar un impact puternic. Vine să arate în ce constă, de fapt, punctul forte al învățăturii Sale.
Exemplul Tatălui
Spre a-Și motiva auditoriul să pună în aplicare cele învățate, Fiul lui Dumnezeu apelează la exemplul Tatălui. Arată că, în logica lui la noblesse oblige, cei care-și doresc să Îl urmeze trebuie să vadă în faptu că Tatăl este bun și cu cei nemulțumitori și răi un exemplu în acest sens. Mesajul: „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv”, trimite la asumarea în chip activ și responsabil a paternității. În același timp, invită la înțelegerea lui Dumnezeu și a acțiunilor sale pe baza unor principii clar exprimate. Căci, la Dânsul, totul e clar. Nu e rost de ambiguități.
În loc de concluzii
Iubirea vrăjmașilor nu reprezintă pentru Hristos un simplu exercițiu retoric. E o cerere. Esențială pentru mântuire, ea vine să ne ajute să ne găsim pacea interioară. Căci, cu greu îl mai poate clinti ceva pe cel care a ajuns la starea de a nu-i urî pe cei care-i fac zile fripte. Darămite, pe cel care poate să îi iubească! Ca atare, în ciuda dificultății, suntem chemați să facem efortul acesta. Privind spre Tatăl, ai cărui fii suntem. Spre a găsi acolo motivație, putere și ajutor. Răsplata va fi pe măsură. Îndrăzniți!
Plasa de pescuit a lui Dumnezeu – Predica de un minut
Cum să fim și să rămânem creștini la serviciu
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro