La șase dimineața cred că le mai puteai simți respirațiile emoționate de așteptare. Vântul din oraș le va fi împrăștiat ultimele vise de vacanță. Am intrat în Liturghia zilei, cea care marchează pe Bunicii lui Iisus Hristos, Ioachim și Ana, cu un ghiozdan plin cu rugăciuni. Și m-am gândit doar la una: Fă-i, Doamne, Învingători pe copiii României! Ajută-i să biruiască debandada vădită din țară. Să spulbere sistemele prost tocmite și pe cele prost conduse. Ajută-i să-și ducă viața frumoasă pe care liniștea lor o merită. Nu îngădui nimănui să le fure copilăria. Și am tot pus câte o miridă pentru copiii bolnavi și necăutați de părinți, pentru copiii ce-s mai aproape de maturizare prin suferință decât maturii ce le veghează suferința oricum se va fi chemând ea. Apoi am aruncat o privire și pe Sfântul Disc tot mai era loc de miride. Și le-am pomenit învățătorii, profesorii și pe cei ce le îngrijesc școlile. Fă-i Doamne Învingători, am zis, învingători ai sărăciei de soluții în care ne zbatem de ani de zile mințindu-ne că e bine și așa, învingători împotriva oboselii ce-i va încerca după primele săptămâni de muncă. Fă-i îngeri copiilor noștri, raze de căldură umană să ne înlocuiască unde noi uităm. Și pentru fiecare gând am pus o miridă - adică o fărâmitură de prescură, semn al prezenței rugăciunii înaintea Dumnezeului Celui Viu. Și tot mai era loc.

Așa că am pomenit părinții și familiile copiilor care începeau școala. Și i-am zis iarăși: Doamne, fă-i Învingători. Pe cei care au fă-i să nu-și uite copiii, iar pe cei care n-au ajută-i să înțeleagă cât de bogați sunt având copiii în casele lor. Ajută-i să fie învingători dinaintea celor care li se cred stăpâni și-i abuzează la locul de muncă - abuzând de timpul lor liber ce ar trebui oferit copiilor, de exemplu. Ajută-i să-și vadă copiii. Să nu-i lase străini între străini. Apoi i-am pomenit pe bunici, agenții de pază ai copilăriei nepoților lor, voluntarii surâzători ai onoarei de a avea nepotul la școală. Când s-a terminat Liturghia am ieșit în drum. Zburau deja. Asemeni unor parașutiști de elită puștimea din Primară cu ghiozdanele ce așteptau să-și afle rostul zborului în înalt. Ceilalți, un pic mai mari, țineau în palme cronometrul creșterii lor, discutau și începeau deja să scrie tema aceea clasică, compunerea despre vacanță. Cum? Nu se mai dă? Nu contează. Am auzit, stând printre ei, câteva bine scrise pe inima lor... I-am văzut pe liceeni. Un pic plictisiți, până au dat ochi în ochi cu primii colegi ieșiți în cale. Copiii noștri încă mai știu să se bucure, mai știu să ne vindece îngrijorarea cu nădejdea lor. Au intrat în sălile de clasă. S-a făcut parcă vreme de vecernie. Din stupul școlilor zvon că s-au așezat cuminți. Glasul Doamnei, profului ori profei a început să plutească peste ape... A fost dimineață și s-a făcut prânz. Ziua Întâi!

Doamne, măcar pe ei fă-i Învingători. Șterge-ne din hardul gândirii educaționale că avem vreun drept să mai îngăduim generații de sacrificiu pentru cine știe ce laborator de încercare. Fă-i Tu Învingători, dacă noi, învinși uneori, nu vom fi în stare! Nu pot să închei înainte de a consemna vădita rea-voință a unor diletanți educaționali care ne cer să-l ducem pe Hristos copiilor pe ușa din dos, fals creată administrativ. Domnul Hristos va admite să intre și pe acolo. Nu se vrea Stăpân pentru că Este Stăpânitor a toate. El știe Cine Este. Și azi, în zâmbetul cu care mi-au răspuns la salut, știu și copiii. Acolo, dinaintea Discului Liturghiei începe deschiderea și menținerea școlii în rugăciune și cordialitate spirituală. Doamne, fă-i Învingători pe pruncii noștri, mereu și mereu!

Sursa: tribuna.ro