IPS Mitropolit Teofan, prezent la hramul Mănăstirii Copou
Mănăstirea Copou din Iaşi şi-a serbat sâmbătă, 18 ianuarie 2014, ocrotitorii, pe Sfinţii Atanasie şi Chiril, în prezenţa călduroasă a Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a oficiat slujba Sfintei Liturghii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Sărbătoarea mănăstirii, situată în incinta Grădinii Botanice, a fost cinstită cu multă evlavie şi de numeroşi credincioşi şi pelerini, care au umplut lăcaşul de închinare.
În Iaşi, în fiecare an, de sărbătoarea Sfinţilor Atanasie şi Chiril, numeroşi credincioşi iau calea mănăstirii de maici din Copou, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, pentru a participa la slujbele hramului. Dacă vineri seară, în ajunul sărbătorii, la mănăstirea ieşeană a fost oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia, sâmbătă, 18 ianuarie 2014, slujba Sfintei Liturghii în cinstea ocrotitorilor aşezării monahale a fost una deosebită, fiind săvârşită de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan. Alături de înaltul ierarh, a slujit şi un numeros sobor de preoţi şi diaconi din care a făcut parte şi arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, arhim. Amfian Ragoşcă, stareţul Mănăstirii Stavnic, protos. Gavriil Alexa, stareţul Mănăstirii Sângeap - Basaraba, protos. Flavian Sârbu de la Mănăstirea Golia, ierom. Ambrozie Ghinescu, egumenul Schitului Pocrov. Răspunsurile la strană au fost date de monahiile de la Mănăstirea Copou, însoţite de maica stareţă Maria Magdalena Vrânceanu, iar slujba Sfintei Liturghii a debutat cu citirea rugăciunii arhiereşti de dezlegare.
„Să preluăm din viaţa celor doi părinţi sfinţi ai Bisericii“
După citirea Sfintei Evanghelii, a urmat cuvântul de învăţătură, în care IPS Teofan a arătat că adevărata cinstire a sfinţilor este imitarea vieţii şi învăţăturilor acestora: „Mare este această zi în conştiinţa Bisericii, deşi adesea trecem pe lângă această sărbătoare fără a-i sesiza luminile, adâncimile, noimele, rosturile şi tot ceea ce poate să constituie hrană duhovnicească pentru viaţa noastră. Spun aceasta pentru că mari au fost şi mari au rămas şi cu certitudine mari vor fi până la sfârşitul veacurilor şi în eternitate cei pe care îi prăznuim la acest moment, Sfinţii Patriarhi ai Alexandriei, Atanasie şi Chiril. Mesajul pe care Domnul Hristos l-a dat lumii prin intermediul Apostolilor şi al acelor care avea să le urmeze acestora a fost «voi sunteţi lumina lumii». A lăsat Domnul pe pământ în toate veacurile şi, îndrăznim a spune, în toate locurile oameni puternici în credinţă, bărbaţi desăvârşiţi şi femei sfinte care au luminat, în vremea şi în locurile în care au trăit, poporul lui Dumnezeu, pentru ca acesta să nu rătăcească, şi aceasta pentru că ei au luat lumină din lumina lui Hristos, devenind ei înşişi lumină pentru ca lumea să vadă şi să meargă pe drumul unei vieţi cât mai curate aici, pe pământ, şi să parcurgă şi calea, grea ce-i drept, dar deosebit de frumoasă, care duce către Împărăţia lui Dumnezeu. Sfinţii Atanasie şi Chril au fost lumină lumii. Să preluăm din viaţa celor doi părinţi sfinţi ai Bisericii determinarea lor pentru a cunoaşte învăţătura de credinţă şi a o mărturisi celor din jur, datorie pe care ei au lăsat-o tuturor creştinilor din toate vremurile, chemaţi să-şi găsească timp pentru a se adânci în înţelegerea Scripturii şi a se lăsa pătrunşi de teologia Părinţilor, de vieţile Sfinţilor. Şi noi, cei de astăzi, suntem datori să cunoaştem învăţătura de credinţă a Bisericii noastre, să o trăim cât mai adânc şi cât mai autentic cu putinţă, mărturisind-o şi celorlalţi, pentru că numai aşa vom putea fi numiţi cinstitori ai sfinţilor lui Dumnezeu“.
La finalul Sfintei Liturghii, credincioşii care s-au mărturisit, primind dezlegare de la duhovnic, au primit Sfânta Împărtăşanie de la IPS Părinte Mitropolit Teofan. Apoi, protos. Hrisostom Andrioaia, duhovnicul Mănăstirii Copou, şi maica stareţă Maria Magdalena Vrânceanu au rostit câte un scurt cuvânt de mulţumire, dăruindu-i Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei o icoană înfăţişând-o pe Maica Domnului cu Pruncul.
Scurt istoric