† TEOFAN

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU

ARHIEPISCOP AL IAŞILOR ŞI

MITROPOLIT AL MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI

Iubiţilor preoţi din parohii,

cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi

drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor:

har, bucurie, iertare şi ajutor

de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt

„Bucurați-vă pururea.

Rugați-vă neîncetat.

Dați mulțumire pentru toate”

(1 Tesaloniceni 5, 16‑18)

Iubiți frați preoți,

Cinstiți viețuitori ai sfintelor mănăstiri,

Drept-slăvitori creștini,

Hristos a înviat!

Cu mult dor am așteptat această noapte plină de lumină. Ne-am dorit mult să nu mai trăim experienţa anului trecut, ci să fim împreună, în biserici, la acest „praznic al praznicelor şi sărbătoare a sărbătorilor”. Cât de dureroasă este despărțirea! Cât de grea este depărtarea! Câtă bucurie aflăm în a fi împreună, mai ales în noaptea Învierii Domnului!

În acelaşi timp, ştim bine că necazurile și încercările n‑au încetat şi nu vor înceta să ne asalteze. Suferința și durerea sunt mereu prezente. Constatăm însă o bucurie cu totul aparte care ne cuprinde de Paști. Această bucurie se arată mai ales prin rugăciune și prin mulțumire. Bucuria, rugăciunea și mulțumirea devin stare sufletească în mulți dintre noi. Ea se manifestă printr‑o mai mare deschidere față de semenii noştri, prin mai multă dărnicie, printr‑o inimă mai ușoară.

„Bucurați-vă pururea” – ne spune Sfântul Apostol Pavel.

De ce să ne bucurăm? Pentru că Hristos a înviat! Ne bucurăm pentru că Hristos a biruit moartea, dușmanul nostru cel mai mare. Prin Învierea lui Hristos, moartea și‑a pierdut din tragismul său. Moartea și mormântul nu mai au ultimul cuvânt. Ele devin trecere – Paște – de la această viață la viața cea veșnică şi nepieritoare.

Bucuria este, așadar, starea la care Biserica ne cheamă tot timpul şi, îndeosebi, de Sfintele Paști: „Cerurile după cuviință să se veselească și pământul să se bucure și să prăznuiască toată lumea cea văzută și cea nevăzută că a înviat Hristos, Bucuria cea veșnică”[1].

Bucuria Învierii Domnului nu este cunoscută de toți oamenii la fel. Mulți trăiesc bucuria Învierii cu o intensitate deosebită. Alții mai puțin. „Deoarece noi încă nu am biruit patimile, nu putem trăi deplin bucuria Învierii; cu toate acestea, într‑o oarecare măsură, noi, totuși, o trăim.”[2] Acest lucru se vede și în faptul că, de Sfintele Paști, uităm parcă de greutăți și de alte temeri și, timp de câteva ceasuri, bucuria ne cuprinde. Chiar și cei care nu au o legătură strânsă cu Biserica simt nevoia de „a lua lumină” de Sfintele Paști.

Lumina Învierii pe care o primim ca bucurie la Sărbătoarea Sfintelor Paști ne cheamă să înțelegem că viața creștină este viață de bucurie. Omul trist, mohorât, dezamăgit și descumpănit nu este creștin adevărat. Pricinile pentru tristețe, dezamăgire și suferință sunt multe și pentru creștin. Acesta însă primește putere de la Dumnezeu să le depășească mai ușor și să nu‑și piardă bucuria sufletească.

Sfântul Ioan Gură de Aur mărturisește că omul cu frică de Dumnezeu are bucuria vieții chiar dacă este înconjurat de ispite și încercări: „Pe cel ce se bucură întru Domnul nici o restriște nu‑l poate scoate din bucuria lui. De bună seamă, toate celelalte de care ne bucurăm sunt schimbătoare, trecătoare și lesne se prefac. Și nu au numai acest neajuns, ci și pe acela că [...] nu ne hărăzesc o bucurie așa de mare ca să poată îndepărta sau adumbri mâhnirea ce ni se ivește din altă parte. Dar teama de Dumnezeu are aceste două însușiri: este statornică și nemișcată, și din ea izvorăște atâta bucurie, că nu mai simțim deloc celelalte necazuri. Cel care se teme de Dumnezeu cum se cuvine și se bizuie pe Dânsul are parte de rădăcina plăcerii și de izvorul bucuriei”[3].

Bucuria vieții, curajul de a lupta cu greutățile, atitudinea plină de nădejde în fața încercărilor sunt daruri ale Cerului oferite omului care are frică de Dumnezeu și stăruie în rugăciune.

„Rugați-vă neîncetat” – ne spune Sfântul Apostol Pavel.

Rugăciunea este izvorul bucuriei. Omul cu frică de Dumnezeu și cu rugăciunea în minte și în inimă este un om fericit chiar dacă întâlneşte multe necazuri în viață. Suferința, încercările și vrăjmășiile nu lipsesc nici din viața creștinului. Prin credință și rugăciune, el are însă capacitatea de a trece mai ușor prin durere, o așază la picioarele Crucii și primește putere de a merge mai departe. Rugăciunea este o stare permanentă, dar nu în sensul că suntem îngenuncheați trupeşte la rugăciune tot timpul. Gândul că viața noastră este în mâna lui Dumnezeu este rugăciune neîncetată. Strădania de a împlini poruncile Domnului este rugăciune neîncetată. Grija de a avea o familie ancorată în valorile Evangheliei și de a lucra numai în conformitate cu cele cuprinse în Sfânta Scriptură şi în învăţătura Sfinţilor Părinţi înseamnă, de asemenea, rugăciune neîncetată. „Rugăciunea nu înseamnă numai a vorbi (cu Dumnezeu), spune marele duhovnic, Părintele Arsenie Papacioc. Rugăciunea este un fapt permanent.”[4] Rugăciunea neîncetată se arată atunci când „ai o stare de prezență continuă a lui Dumnezeu în conștiința ta. Asta este important: gândul la Dumnezeu, conștientizarea prezenței Lui. Asta este o rugăciune la îndemâna fiecăruia, indiferent cât de ocupat ar fi. [...] Oricine poate și trebuie să se roage, spunând: «Doamne Iisuse Hristoase, miluiește‑mă pe mine, păcătosul!». Gândul omului trebuie să fie mereu la Dumnezeu. [...] Cum să ne gândim? Într‑o formă cât mai directă: «Doamne, iartă‑mă!», «Doamne, ajută‑mă!» [...] Așa este rugăciunea: un contact permanent al inimii tale cu inima lui Dumnezeu”[5].

Strădania de a trăi cu conștiința că Dumnezeu este totdeauna prezent aduce omului bucurie adâncă și o stare continuă de mulțumire.

„Dați mulțumire pentru toate” – ne spune Sfântul Apostol Pavel.

„Orice ați face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceți în numele Domnului Iisus şi prin El să mulțumiți lui Dumnezeu‑Tatăl”[6], continuă dumnezeiescul Apostol.

Rugăciunea și urmarea acesteia – bucuria – deschid omului ochii spre a vedea în tot ceea ce este frumos și adevărat lucrarea lui Dumnezeu. El simte atunci nevoia să‑I mulțumească lui Dumnezeu. Omul mulțumit în inima lui și mulțumitor față de Dumnezeu și față de ceilalți este un om împlinit. Este acel om care face din voia dumnezeiască legea după care se conduce în viață. „Cine împlinește voia Domnului este împăcat cu toate, fie că este sărac și poate bolnav și în suferințe, căci îl veselește harul lui Dumnezeu. Dar cel ce nu este mulțumit cu soarta sa, care cârtește împotriva bolii sau asupra aceluia care l‑a supărat, să știe că se află într‑un duh mândru care l‑a lipsit de mulțumita către Dumnezeu!”[7] – spune Sfântul Siluan Atonitul. Omul nemulțumit este într‑o continuă nelinişte. Nimic nu‑i place. Nimic nu‑l bucură. Totul merge necorespunzător. El nu poate avea rugăciune curată în inima lui, sufletul îi este tulburat, pe nimeni nu iubește, toate îi par urâte și neplăcute. Dumnezeu să ne păzească de o asemenea stare și să ne dăruiască „gând mulțumitor și mulțumitoare inimă, mulțumitoare mădulare ale sufletului și ale trupului”, după cum spune Sfântul Simeon Noul Teolog într‑o rugăciune de dinainte de Sfânta Împărtășanie!

Iubiți frați și surori întru Hristos-Domnul,

În zilele Sfintelor Paști ne bucurăm de lumina Sărbătorii, de prezența celor dragi, de faptul că lumea este, parcă, mai bună. În același timp, știm bine că mulţi semeni de-ai noştri sunt cuprinşi de suferinţă. În spitale sunt mulți bolnavi, în lume există multă tristețe, lipsă de rugăciune și stare de nemulțumire. Multele răni din minți și din suflete completează tabloul unei lumi care suferă sub presiunea propriilor neputințe, orgolii și boli.

În fața unei asemenea realităţi, ce avem noi, creștinii, de împlinit? Fiecare, prin cuvânt şi prin faptă, să mărturisească înainte de toate că „nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt!” Apoi, avem datoria implicării în ocrotirea sănătății sufletești și trupești, atât în viața proprie, cât și în cea a semenilor noștri. Ajutorul și respectul pentru ostenitorii din spitale, sprijinirea celor bolnavi, împlinirea cu onestitate a obligațiilor legate de familie și profesie aduc mult bine societății. Acestea toate pot fi împlinite cu adevărat doar dacă le întemeiem pe credința și bucuria în Învierea Domnului Hristos, dacă viaţa noastră devine rugăciune și dacă avem gând de mulțumire.

Bucuria, rugăciunea și mulțumirea sunt întreitul medicament care contribuie în mod real la vindecarea proprie și a lumii. Ele sunt roade ale Duhului Sfânt de care lumea are imensă nevoie pentru a rămâne în echilibru şi pentru a-şi afla sensul.

Rog pe Dumnezeu, împreună cu dumneavoastră, să ne dăruiască puterea bucuriei în Înviere, adâncimea rugăciunii celei smerite și mulțumirea cea din inimă!

Să nu ne pierdem nădejdea, căci mai mare și mai puternic este Cel ce este cu noi[8], adică Dumnezeu, decât cei ce sunt vrăjmașii Bisericii, ai Adevărului, ai Neamului.

Lumina Învierii să ne cuprindă pe noi și întreaga lume, mărturisind până la marginile pământului că Hristos a înviat!

Al vostru împreună frate și Părinte întru Hristos,

† Teofan,

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

[1] „Canonul Utreniei Învierii”, cântarea întâi, stihira a treia, în Penticostar, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999, p. 16.

[2] Arhim. Sofronie (Saharov), Cuvântări duhovniceşti, vol. I, traducere de Ierom. Rafail (Noica), Ed. Accent Print, Suceava, 2013, p. 103.

[3] Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile la statui, vol. II, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2007, p. 143.

[4] Iată Duhovnicul. Părintele Arsenie Papacioc, ediţie alcătuită de Ierom. Benedict Stancu, Ed. Sophia, Bucureşti, 2010, p. 51.

[5] Iată Duhovnicul..., pp. 83-84.

[6] Coloseni 3, 17.

[7] „Pentru voia lui Dumnezeu şi slobozenie”, în Arhim. Sofronie (Saharov), Cuviosul Siluan Athonitul, traducere din limba rusă de Ierom. Rafail (Noica), ediţia a II-a revăzută, Ed. Accent Print, Suceava, 2013, pp. 348-349.

[8] Cf. 4 Regi 6, 16.