Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini, binecuvântare, bucurie şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos în Duhul Sfânt

Hristos a înviat!

Cinstiţi credincioşi şi credincioase,

Timpul primăverii pe care-l petrecem este plin de viață, ca unul ce aduce și dezmorțirea înghețului iernii desfătând cu adierea din văzduh tot ceea ce providența divină călăuzește spre bine. Biserica îl sfințește cu plinătatea vieții, amintind și retrăind sărbătoarea Paștilor în unitatea timpului și spațiului, ajutând credincioșii la înălțarea spre cerul chezaș al eternității. Bogăția culorilor naturii înconjurătoare, ca și a celor lucrate de om se perindă cu fiecare clipă ce trece spre întregirea spectrului luminii, evidențiind multitudinea și frumusețea celor create spre aducerea neîncetată de laude lui Dumnezeu. Prin sfintele slujbe credincioșii se alătură astfel puterilor cerești potrivit învățăturii de credință, exaltând bucuria vieții ce poartă și simțământul Învierii. Dacă odată cu moartea celor ce viază sau pieirea celor ce există se sfârșesc cele pământești, nu se pierde realitatea transformării sau s-ar zice, folosind o cugetare din vechime, trecerii spre o altă stare sau așezare, pentru om în duhul dăinuirii, ca răsplătire în veșnicie. În unitatea ființei sale trup și suflet, omul trebuie așadar să stăruie mereu în săvârșirea binelui spre asemănarea cu Creatorul său. Despre această lucrare, ca Trup tainic al Domnului, Biserica îmbrățișează pe toți cei ce sunt mădulare ale Acestuia și care la praznicul ce îl petrecem mor și învie cu El. Sfântul apostol Pavel, această realitate o exprimă prin cuvintele: ”Iar când Hristos, Care este viaţa voastră, Se va arăta, atunci şi voi, împreună cu El, vă veţi arăta întru slavă.” Desigur, fiecare va lua plată după felul în care a plinit călătoria vieții în fața judecății din urmă, cum Însuși Mântuitorul zice: ”Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii.” Sfintele Paști, prin atmosfera sărbătorească împletind cele pământești cu cele cerești, îmbie spre cugetare și trăire la cele înalte, nutrind în fiecare credincios simțământul chemării de sus spre o viață nouă prin jertfa mântuitoare a Domnului.

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Mărturiile și îndrumările Sfintei Scripturi, precum și ale Sfintei Tradiții, prin învățăturile Părinților Bisericii și rânduielilor creștinești stau la îndemână în a ne încopcia în comuniunea de viață în Hristos, rămânând în aceasta la nesfârșit și unde moartea nu mai are putere, stăpânia ei fiind desființată prin învierea Mântuitorului, El Însuși afirmând: ”Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.” Textul pericopei evanghelice după Ioan și anume al Prologului acesteia din ziua cea dintâi a luminatului Praznic lămurește: ”Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor.” Tâlcuirea Sfântului Chiril al Alexandriei între altele este că: ”Fericitul Evanghelist arată și prin acestea pe Fiul fiind Dumnezeu după fire și moștenitor prin ființă al bunătăților Celui ce L-a născut. Căci, arătând mai înainte că, fiind Viața prin fire, era El Însuși în toate cele făcute prin El, susținându-le și dându-le viață și dăruindu-le să treacă, printr-o putere negrăită, din cele ce nu sunt la existență și, o dată făcute, păstrându-le, vine la altă tâlcuire gândind să ne călăuzească de pretutindeni așa cum se cuvine spre cuprinderea adevărului.” Apelând la același comentariu patristic tâlcuitorul subliniază că, ”numai în Hristos este viața veșnică. Numai El ne-o comunică. Numai din El e viața și numai din El ne vine puterea biruitoare asupra morții. Căci El e Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu prin Care am fost creați și numai din El ne vine îmbogățirea dumnezeiască, fără sfârșit, a existenței… În afară de El nu cunoaștem și nu există taină, ca izvor al neîncetatei înnoiri. Viața fiecăruia este legată de o altă persoană. Dar viața veșnică este dată numai de Persoana Lui.” Imnografia bisericească încă glăsuiește: ”Viață de Dumnezeu plăcută izvorăște din Tine, o Iisuse, Fiul lui Dumnezeu celui viu…” sau ”Iisuse, biruitorul morții, biruiește-mi patimile mele cele rele; Iisuse, dătătorule de viață dă-mi și mie o viață mântuitoare.” Însuși mormântul Mântuitorului este cinstit ca purtător de viață. Acatistul Sfintei Învieri a Domnului privește și diferitele laturi ale vieții credinciosului în care învierea lui Hristos luminează calea spre Împărăția lui Dumnezeu, ca de pildă în stihurile: ”Iisuse, Cel ce ai împreunat cerul cu pământul, ridică-ne și pe noi de pe pământ la cer; Iisuse, Cel ce Te-ai pogorât cu lumina Ta cea dumnezeiască în cele de dedesubt, pogoară-Te și în adâncul inimilor noastre; Iisuse, Cel ce ai scos din temnițele iadului sufletele ce te așteptau, scoate-ne și pe noi, păcătoșii, din întunericul mâhnirii, căci viața noastră de iad s-a apropiat,” sau ”Iisuse, Cel ce nu ai oprit a se zugrăvi cinstitul Tău chip, dă-ne și nouă a avea pururea în sufletele noastre chipul învierii Tale,” de asemenea, ”Totul ai fost iubire, Iisuse, către omul cel căzut, și ai pus la dumnezeiasca strajă pe de Dumnezeu grăitorul Avacum, să stea împreună cu noi și să arate pe îngerul cel purtător de lumină, care a grăit luminat despre Învierea Ta. Pentru aceasta și noi grăim Ție unele ca acestea: Iisuse, Cel ce ai fost păzit de ostași, trimite la straja sufletelor noastre pe îngerul păzitor, pe care noi îl alungăm cu păcatele noastre, ca să ne păzească și să ne călăuzească spre mântuire, pentru învierea Ta.” Într-o paralelă, canonul slujbei Sfintei Învieri evidențiază trecerea din moarte la viață și cea de pe pământ la cer, care ne-a deschis-o Mântuitorul. Așa cum reiese din cele privitoare la sărbătoare, ”Paștile este ultima trecere, cea definitivă, de la moarte la viață, de la stricăciune la nestricăciune, de pe pământ la cer, ca la o nouă viață în Duhul Sfânt; Hristos Cel Înviat lucrează această trecere deoarece în El, în Ipostasul Lui, în Persoana Lui divino-umană se unesc pentru totdeauna, se întrepătrund umanul cu divinul, cerul îngerilor și pământul oamenilor cum se exprimă și imnele slujbei.” De aici și îndemnul imnului ”ca pe Dumnezeu întrupat și înviat din morți, noi astăzi cu cugetul văzându-L, toată grija cea lumească să o lepădăm. Și ca pe Împăratul tuturor să-L primim și să-I cântăm Lui: Aliluia!” Trebuie adăugat și ceea ce subliniază textul din slujbă: ”Toată firea omenească în Tine s-a preaslăvit, cu învierea Ta, Iisuse, și prin aceasta s-a dăruit nestricăciune trupurilor sfinților…” La fel și faptul că cele împlinite se arată prin Înviere care este aducătoare de viață, înviind sufletele credincioșilor, ceea ce îi îndatorează pe aceștia a-și consacra această viață Celui ce le-o dăruiește, așa cum prevede și textul ecteniei sfintelor slujbe: ”și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.” Cuvântul sfântului amintit în contextul dat se referă la acela al Mântuitorului, și anume: ”Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică,” iar adâncirea lui înțelegând prin suflet însăși viața precizează: ”viața pământească trebuie să fie mereu predată lui Dumnezeu prin renunțările la cele ce provin din alipirea de lumea aceasta. Numai așa omul o unește încă de aici cu Dumnezeu, izvorul vieții… Așa se urmează lui Hristos, care a făcut din moarte o trecere la înviere… Cine urmează lui Hristos pe calea nealipirii la plăcerile lumii, ci pe aceea a iubirii lui Dumnezeu, va ajunge spiritual tot mai aproape de El.” În continuare, urmând și gândirea părintelui Dumitru Stăniloae, e de menționat că ”Mântuitorul a dat, prin moarte, viața Sa ca preț pentru viața noastră. Și a dat-o cu rod deplin. Căci, înviind El vom învia și noi. Mântuitorul Însuși a arătat că a venit ca oile cuvântătoare ale turmei Sale ”viață să aibă și din belșug;” adică ”să le dea o viață spirituală cât mai bogată, ajutându-le să înainteze în infinitatea cunoașterii și bunătății Lui, în iubirea nesfârșită față de oameni.” La începutul rugăciunii arhierești în noaptea despărțirii de ucenicii Săi, Mântuitorul rostește cuvintele: ”Aceasta este viața veșnică să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” Ori, înțelegem că într-adevăr ”cunoaștem pe Dumnezeu privind spiritual la Iisus Hristos, la cuvintele, la faptele, la viața Lui pilduitoare, care nu are loc fără lucrarea Lui în noi. Numai trăindu-L ca Persoană desăvârșită cunoaștem pe Dumnezeu în mod concret.”

Dreptmăritori creştini şi creştine,

Nenumărate sunt clipele de bucurie sau întristare ale vieții omenești, dar care trebuie să cuprindă și nădejdea asistenței divine, credinciosul dovedind mereu prin strădanii că nutrește certitudinea prin rugăciune, postire și faptă bună, urmând poruncilor sfinte și datoriilor respectate de Biserică, precum și de societate. Vremea din urmă a dat îndeobște prilejul verificării aptitudinilor fiecărui trăitor în lume de a răspunde realității cu conștiința de a fi pe măsura acesteia. Pentru toate se cuvine a aduce mulțumire Celui ce dăruiește viața în toată plinătatea ei. Să nu uităm cuvintele ucenicului iubit al Domnului: ”Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii.” Cu cele mai alese urări de Sfintele Paști, ne rugăm neîncetat pentru mai binele obștesc, păstrând cu credincioșie comuniunea de viață cu trebuința solidarității și frățietății tuturor înaintea lui Dumnezeu în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Amin.

Al vostru al tuturor, de tot binele doritor și către Domnul cu stăruință rugător,

† TIMOTEI

ARHIEPISCOP al ARADULUI

Sursa: arhiepiscopiaaradului.ro