Niciun moralist și niciun filosof n-a spus și n-a arătat practic ce înseamnă iubiți chiar și pe vrăjmașii voștri (Matei 5, 44; Luca 6, 27, 35). Hristos l-a îmbrățișat pe om fără limite și opreliști, toată viața Lui publică și-a petrecut-o în binefaceri, I-a ajutat pe toți, iar la sfârșit L-au răstignit, și i-a iertat chiar pe răstignitorii Săi. Iubirea lui Hristos n-a fost un gest sentimental, o milostenie, sau în mod simplu o faptă bună. A fost împlinirea vieții Sale. Evanghelia Sa spune: Dumnezeu este iubire. Și la orice pas al vieții a învățat iubirea, a răspândit iubirea, a zidit-o, căci ea este fundamentul Evangheliei Sale. Nu dau trimiteri, pentru că orice pagină a Evangheliei am deschide vom întâlni iubirea.

Mântuirea lumii se sprijină pe iubirea lui Hristos, nu pe teorii, filosofii și versiuni romantice despre iubire, pe sentimentalisme despre care au scris mulți înainte și după Hristos. Fără iubirea nemărginită în fapt a lui Iisus Hristos mântuirea lumii n-ar fi existat. Doar iubirea Sa „nebună” – după exprimarea Părinților Bisericii – L-a îndemnat să Se întrupeze și să Se răstignească pentru mântuirea lumii. Și ceea ce a făcut și face pentru lume este din iubire negrăită pentru Dumnezeu Tatăl și pentru făpturile Lui, care-I poartă Chipul. Dar și universul l-a creat din nimic, tot din iubire, și tot din acest sentiment îi poartă de grijă. Din iubire va înnoi întreaga zidire, la a doua Sa venire. O gustăm când iubim adevărat, pentru că atunci Acesta ne va întoarce înmiit.

Iubirea nu se exprimă doar prin cuvinte și urări, ci în principal viază prin fapte, care ajung până la jertfă. Aceasta este iubirea cea adevărată. Cel care o trăiește astfel este împlinitorul Evangheliei lui Hristos în lume, este fiul Împărăției Sale. În Împărăția lui Dumnezeu nu vom intra pentru că suntem patriarhi, episcopi, arhimandriți sau oameni cu renume în lume, ci dacă iubim până la jertfă.

(Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumenița, 2007, pp. 83-84)