Ce poate fi mai minunat, mai desfătător decât iubirea de aproapele? A iubi este o fericire, a urî este un chin. Toată Legea şi prooroci, stau în iubirea către Dumnezeu şi către aproapele (Mt. 22, 40). Iubirea către aproapele este calea care duce la iubirea către Dumnezeu, căci Hristos a binevoit a Se îmbrăca tainic în fiecare aproape al nostru, iar în Hristos este Dumnezeu (1 Ioan). Să nu crezi, preaiubite frate, că porunca iubirii de aproapele a fost prea apropiată inimii noastre căzute: porunca este duhovnicească, iar pe inima noastră au pus stăpânire trupul şi sângele; porunca este nouă, iar inima noastră - veche. Iubirea noastră firească a fost vătămată de cădere; ea trebuie omorâtă - Hristos o porunceşte - pentru a putea agonisi din Evanghelie iubire sfântă către aproapele, iubire în Hristos. Însuşirile omului nou trebuie să fie toate noi; nici o însuşire veche nu i se potriveşte. Înaintea Evangheliei nu are nici un preţ iubirea apărută din mişcarea sângelui şi din simţirile trupeşti. Şi ce preţ poate să aibă aceasta, atunci când ea jură, cu sângele aprins, să-şi pună sufletul pentru Domnul, iar peste câteva ceasuri, atunci când sângele s-a răcit, se jură că nu-L cunoaşte? (Mt. 26, 33, 35, 74).

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre înșelare, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2010, pp. 126 - 127)