Între învățăturile Domnului nostru Iisus Hristos este și una care dă probleme multora, care este mai puțin dorită de oameni dar care își are importanța și rostul ei. Este vorba despre iubirea față de dușmani. Înțelegem cu toții iubirea față de prieteni, față de părinți, față de copii, înțelegem cu toții că ni se cere iubire față de oamenii care nu ne fac nici un rău. Dorim cu toții să se înmulțească iubirea, am vrea să fie cât mai multă iubire în lumea aceasta, chiar dacă nu contribuim noi destul să se înmulțească iubirea, chiar dacă nu întrebuințăm întreaga noastră capacitate de iubire firească.

Toate acestea le înțelegem direct și fără un efort oarecare, însă când ni se spune "Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă sau vă prigonesc" (Matei 5, 44), parcă stăm la îndoială! Chiar dacă știm că au fost oameni care au împlinit lucrurile acestea, de exemplu, Sfântul Arhidiacon Ștefan, care s-a rugat pentru cei care îl ucideau cu pietre zicând: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!" (Fapte 7, 60).

Ne pare bine că Domnul Hristos a zis: "Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac" (Luca 23, 34), cuvânt pe care l-a rostit fiind răstignit pe Cruce, referindu-se la răstignitorii Săi; totuși, când ni se spune nouă să facem așa, parcă avem ezitări. Domnul Hristos vine cu o argumentare și zice: "Ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți" (Matei 5, 45). Și în continuare: "Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veți avea? Au nu fac și vameșii același lucru?" (Matei 5, 46). Dacă faceți bine numai celor ce vă fac bine, ce răsplată puteți avea, că doar și vameșii (categorie disprețuită pe vremea aceea) fac același lucru. "Fiți, dar, voi desăvârșiți precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este" (Matei 5, 48). Domnul Hristos spune cuvintele acestea pentru a ne arăta că numai așa putem să fim fii ai Tatălui nostru Celui din ceruri, care nu-și măsoară iubirea cu starea pe care o au oamenii spre care Își îndreaptă iubirea.

Eu cred, însă, că atunci când Domnul Hristos a spus cuvântul "Iubiți pe vrăjmașii voștri", s-a gândit și la faptul că iubirea este fericire. Nimeni nu este mai fericit decât acela care iubește și se simte iubit. În orice caz, iubirea este aducătoare de mulțumire, aducătoare de fericire.

(Arhim Teofil Părăian, Din vistieria inimii mele, Ediţie îngrijită de Aurelian Popescu, Editura Craiova, Craiova, 2000, p. 112)