iubirea lui Dumnezeu

„Dumnezeu ne-a zidit ca să ne bucurăm de Dânsul” – Mitropolitul Iacob Putneanul

„Bucură-te întru Domnul şi dă Lui mulţumită, că toate pentru tine le-a aşezat drepte şi milostive, şi neîncetat poartă grijă pentru sufletul tău. Te foloseşte, te apără, te acoperă şi întăreşte sufletul tău, dându-ţi tărie, sănătate şi viaţă; te înţelepţeşte şi te luminează spre tot lucrul bun. Toate le lucrează pentru tine drepte şi milostive.”

Iubirea Tatălui Ceresc se descoperă și se trăiește prin venirea lui Hristos în lume

E o taină a creației dumnezeiești, ca un „astăzi” fără de sfârșit, cunoscând, simțind cum cântă poporul nostru: „Pe Fiul Cel din vecie/ Mi L-a trimis Dumnezeu Mie,/ Să se nască și să crească,/ Să ne mântuiască”.

Dumnezeu, din veșnicia Lui, vine la noi, în acest „astăzi” al timpului nostru

Ascultăm inspiratul Imn al sărbătorii cu aceeași emoție genuină, sfântă: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște și pământul peștera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc și magii cu steaua călătoresc, că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”.

Să simțim cum se naște Iubirea, prin puterea harului, și în noi

Dumnezeu coboară la noi, pentru ca noi să ne înălțăm. Cum? Prin iubirea și smerenia peșterii Betleemului. Iisus Hristos Însuși ne spune: „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14, 6). 

Suferința lumii se vindecă prin venirea în lume a lui Hristos

Chinul conștiinței noastre și suferința lumii nu se vindecă dacă Dumnezeu nu este cunoscut, mărturisit și trăit de toți oamenii de pretutindeni, ca iubire, ca Tată din veci al Fiului iubirii Sale, fără să fie contemplat împreună cu Fiul Său Cel veșnic. Cum să simt dragostea Lui, îmbrățișarea Lui, altfel decât în brațele Iubirii Lui – „brațele părintești”, Fiul și Duhul Sfânt?

De ce „să mulțumim Domnului”?

Mulțumim lui Dummnezeu deoarece noi, făpturi nevrednice fiind, slujim împreună cu îngerii dumnezeiasca Liturghie, în care Domnul ni se dă nouă ca rob, spre jertfă. Ca un „divin prizonier”, se lasă jertfit, pentru ca să ne scoată pe noi din robia păcatelor și a morții.

Să nu uităm să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Recunoştinţa faţă de Dumnezeu risipeşte descurajarea, împuţinează tristeţea, ne readuce curajul şi veselia. Am fi cu toţii mult mai fericiţi dacă i-am mulţumi lui Dumnezeu mai des!

Hristologia Crăciunului. Interviu cu Mitropolitul Ierótheos Vlachos

Trebuie să-L simțim în noi pe Hristos mișcându-Se în pântece ca o femeie însărcinată care își simte fătul mișcându-se. Dacă nu simțim acestea, înseamnă că Iisus nu S-a născut pentru noi și este un lucru îngrozitor să sărbătorim Nașterea lui Hristos, fără să simțim propria noastră renaștere. Este ca și cum am sărbători nașterea unui copil care lipsește de la naștere.

Tu ce faci de Crăciun?

E-o bucurie așa de simplă și profundă, că într-o iesle mică și săracă, într-o dimineață de duminică, Tu, Dumnezeu, ne-ai venit întrupat. Și Te-a născut Preacurata Fecioară Maria și s-a închinat până la pământ. Și erai înconjurat de mulțime de îngeri, veniseră la Tine și cei trei păstori pe care Arhanghelul Gavriil i-a anunțat. Și se făceau minuni în toată lumea, iar în același ceas, în peșteră izvorâse apă din piatră, în Roma un alt izvor, dar de untdelemn, a ieșit din pământ, pe cer se arătaseră trei sori și toți se minunau că a venit Mesia.

Binecuvântarea mare de la începutul Sfintei Liturghii

Când ne îndreptăm gândul spre Dumnezeu ne vine în minte slava cea mai presus de cuget, din care decurge admirația noastră față de El, adică slăvirea. Mai departe, cugetând la bunătatea și iubirea Lui față de oameni reiese recunoștința sau mulțumirea. Cugetând apoi la răutatea omenească ne putem da seama cât de mult iubește Dumnezeu pe oameni, iar a pomeni păcatele noastre în fața lui Dumnezeu este ceea ce se cheamă mărturisire.

Pagini