„Noi nu putem fi capabili să-L cunoaştem pe Dumnezeu atâta timp cât noi nu ne facem cunoscuţi în faţa lui Dumnezeu (Părintele Porfirie). Oare nu ne ştie Dumnezeu pe fiecare dintre noi? Ce a vrut să spună Părintele Porfirie prin aceste cuvinte?

Pentru a explica Părintele Porfirie îl citează pe Sfântul Apostol Pavel care spune în Epistola către Galateni: „Acum însă,  după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai degrabă după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu...” (Galateni 4, 9). Părintele Porfirie echivalează cunoaşterea noastră despre Dumnezeu cu măsura în care ne facem noi cunoscuţi în faţa lui Dumnezeu. Părintele încearcă să ne explice cum funcţionează relaţia aceasta tainică cu Dumnezeu. Dacă noi nu-L cunoaştem cu adevărat pe Dumnezeu nu putem afirma că Dumnezeu ne cunoaşte pe noi, nevoile noastre, necazurile şi ispitele noastre. Este ca şi când l-am numi prieten pe un om pe care nu-l cunoaştem, nu l-am văzut niciodată. Cum ne poate cunoaşte acea persoană, dacă noi nu am făcut niciun efort în a dezvolta o relaţie de iubire, de prietenie?

Părintele continuă să spună: „Aşa nici Dumnezeu nu ne poate iubi pe noi dacă noi nu-L iubim pe El. Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu ne poate iubi dacă noi nu suntem vrednici de iubirea Lui. El trebuie să descopere ceva deosebit în noi.” Dar poate tu vei spune, Dumnezeu este Iubire şi ne iubeşte în mod necondiţionat. Da, dar Dumnezeu trebuie să vadă la noi cum alegem să ne folosim propria voinţa, voinţa liberă. Dacă nu facem voia lui Dumnezeu din iubire pentru El, niciodată nu vom gusta din iubirea lui Dumnezeu şi nici nu-L vom cunoaşte cu adevărat.

Trebuie să deschidem uşa sufletului nostru pentru ca Mântuitorul nostru Iisus Hristos să poată intra. Acest lucru vrea Dumnezeu să afle de la noi, smerenia. Pentru că dacă vom avea smerenie Dumnezeu va trimite Duhul Sfânt asupra noastră să lucreze în chip minunat cu noi. Duhul Sfânt se revarsă doar asupra aceluia care-L iubeşte pe Dumnezeu cu adevărat.

Părintele Porfirie spunea: „Fără smerenie nu poţi dobândi Duhul Sfânt şi nici pe Dumnezeu nu-L poţi iubi cu adevărat.” Marea noastră provocarea ca şi creştini-ortodocşi este să ajungem să spunem şi noi ca Sfântul Apostol Pavel: „M-am răstignit împreună cu Hristos şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa mea de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine” (Galateni 2, 20).