Tot aud/ citesc ştiri conform cărora „Bruxelles-ul este îngrijorat de minorităţile sexuale din România”. Dar nu aşa, excesiv de îngrijorat. Zi şi noapte. Bun. Asta pot înţelege, până la un punct, e dreptul domniilor lor. Fiecare om chiar merită maximum de atenţie, indiferent de preocupările intime. Fără ironie! Deşi nici un homosexual nu are de pătimit în România de azi. Dar de ce nu aud niciodată că Bruxelles-ul nostru e la fel de tare – nu zic că nu e deloc, dar să fie cel puţin la fel de tare – îngrijorat de lipsa autostrăzilor din România, de problemele din sistemul de sănătate, de faptul că se goleşte ţara de români care merg şi muncesc în U.E., că multe familii trec prin adevărate drame, că se tot închid fabrici şi se înmulţesc doar supermarketurile etc. etc.? Totuşi, care le (ne) sunt priorităţile?

***

Nici măcar în campaniile electorale nu mi-a fost dat să aud atâtea minciuni, să constat atâta manipulare precum în cadrul acestui referendum pentru clarificarea definiţiei căsătoriei în Constituţie. Au ajuns până la a spune că nu trebuie mers la referendum pentru că nu există dovada video că s-au strâns fiecare dintre cele aproape 3 milioane de semnături. Mă aştept ca, după ce referendumul va fi validat, aceiaşi adversari fără scrupule să conteste rezultatul pe motiv că nu există dovada video despre cum a pus ştampila fiecare votant în cabina de vot. Şi nici măcar nu m-aş mai mira!

***

Am ajuns să am o tresărire când trebuie să printez ceva şi e nevoie să schimb din „portrait orientation” în „landscape orientation”. Adică să schimb orientarea... paginii.
Brrrr... ce ţi-e şi cu atâtea dezbateri pe o temă care nici n-ar trebui să fie pe agenda publică a unei naţii. Cel puţin, nu de maniera şi de amploarea la care se întâmplă la noi.

***

Tot mai mulţi intelectuali, mai ales, pică în capcana susţinerii parteneriatului civil pentru cuplurile homosexuale. Chiar şi în prima dezbatere mai consistentă, cea de joi seara, de la Realitatea TV, susţinătorii referendumului au fost încurcaţi de insistenţa taberei adverse pe tema oferirii şi cuplurilor de homosexuali a unui statut legal asemănător căsătoriei. Or, sunt două argumente foarte puternice pentru care nu e utilă o soluţie generală, la modul acesta, ci eventual una punctuală – pe care nu e locul să o discutăm acum.

Primul argument: prin parteneriat civil sau uniune consensuală se dublează instituţia căsătoriei, doar numele diferă. Aceeaşi Mărie cu altă pălărie, cum zice românul. Faptul că, pentru început, nu se va permite cuplurilor homosexuale adopţia de copii e praf în ochi. Peste tot în lume ei au obţinut acest drept ulterior, invocând – pe bună dreptate, o dată ce legea le conferă un statut asemănător căsătoriei –, faptul că sunt discriminaţi.

Al doilea argument, poate cel mai puternic, este acela că se deschide o adevărată cutie a Pandorei. Odată acceptat parteneriatul pentru homosexuali, cine poate opri patru homosexuali (caz real în Columbia) să ceară o recunoaşterea a unirii lor de către stat? Sau trei femei şi doi bărbaţi? Etc. etc. Unde e capătul şirului de recunoaşteri legale, cu ce argumente poţi opri tot soiul de alte situaţii şi combinaţii între diverse persoane? Chiar suntem atât de creduli, ni s-a atrofiat cu totul capacitatea de a previziona?

***

Apropos de intelectuali. Tot respectul pentru cei care au curajul de a-şi asuma public poziţia, pro sau contra, cu argumente, nepătimaş. Mă doare să constat că oameni luminaţi, care fac parte din Biserică la modul asumat, care au şi acces la canale media sau publică rubrici periodice în presă nu scot nici un sunet cu privire la o chestiune fundamentală pentru credinţa creştină. Nu zic nici măcar „Au!”. Atât ar fi de ajuns, să ştim că-i doare şi pe ei ce se întâmplă. E un moment atât de greu, e atâta nevoie de vocea lor, iar dânşii îşi îngroapă talantul sub o mie şi una de pretexte şi motivaţii.

***

„Iubirea nu se votează” e sloganul celor ce sunt împotriva referendumului. O gogoriţă parfumată şi îmbrăcată în danteluţă roz, dar tot o gogoriţă. Aşa este, iubirea nu se votează. Dar, într-un stat de drept, ea se protejează. Prin legi. Inclusiv prin legea fundamentală, prin Constituţie. De asta votăm la referendum, să protejăm iubirea dintre un bărbat şi o femeie, uniţi prin căsătorie. Nu împotriva cuiva, ci pentru apărarea unei instituţii de sorginte divină.