Fiindcă viața este veșnică și iubirea trebuie să fie veșnică; de aceea Apostolul Pavel învață că „dra­gostea nu se sfârșește”, ci ea trece în lumea de dincolo de mormânt cu sufletul care nu se poate lipsi de ea cum nu se poate lipsi de viață, fiindcă este nemuritor. Iubirea este pentru un suflet viu o proprietate esențială fără de care sufletul este mort, așa după cum mărturisește cuvântul lui Dumnezeu: „Nu vă mirați, frații mei, că vă urăște pe voi lumea. Noi știm că am trecut din moarte în viață, pentru că-i iubim pe frați; cel ce nu iubește pe fratele, petrece în moarte. Tot cel ce urăște pe fratele său, ucigător de oameni este, și știți că tot ucigătorul de oameni nu are viață veșnică întru dânsul petrecând” (I Ioan 3, 13-15).

Așadar, iubirea trece cu sufletul în Împărăția dragostei, unde nimic nu poate sta fără iubire. Iubirea, simțământ dumnezeiesc înnăscut în sufletul nemuritor, îl însoțește, după învățătura Sfântului Apostol, dincolo de mormânt. Iubirea, aprinsă în inima sfințită și întărită prin credință, arde mai departe, dincolo de mormânt, pentru Dumnezeu, și pentru aproapele de pe pământ cu care sufletul a fost unit, prin Dumnezeu, prin legăturile nedezlegate ale iubirii.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, p. 355)