Iubitorul de argint nu vede adevărul, nu doreşte laudă, nu-i place cinstea, nu ştie ce este dragostea; dar iubeşte aurul mai mult decât pe Hristos, adică iubeşte avuţia mai mult decât pe Dumnezeu. Nu este ceva mai rău nici aici, nici în iad, decât iubitorul de argint. Ceilalţi păcătoşi, măcar că pentru dânşii sunt nefolositori şi păgubitori, dar cel puţin sunt folositori aproapelui lor. Iar iubitorul de argint este rău pentru toţi şi chiar pentru el. Decât toţi este mai sărac, pentru că îi lipsesc toate lucrurile de trebuinţă.

Ceea ce are nu stăpâneşte; căci pe iubitorul de argint, toată lumea nu-l satură. Precum iadul nu se satură niciodată, primind atâtea suflete ale oamenilor, - aşa şi iubitorul de argint, la bani. Când e treaz ţine aurul în mâinile lui, aur pipăie, aur socoteşte în gând şi în minte. Iar dormind, tot aur i se năluceşte si visează în somnul său.

Toţi păcătoşii dobândesc în lumea aceasta oarecare plăcere şi folos. Iară iubitorul de argint, nici aici, nici în cealaltă.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, p. 67)