Prin aceasta, (dragostea adevărată, cea din cunoştinţă a lui Dumnezeu şi izgonirea din suflet a dragostei faţă de trup şi de lumea aceasta) lepădând pofta de plăcere şi frica de durere, ne eliberăm de reaua iubire trupească de noi înşine, înălţaţi fiind la cunoştinţa Ziditorului. în felul acesta primind în locul iubirii celei rele de noi înşine pe cea bună şi spirituală, despărţită cu totul de grija de trup, nu vom înceta să slujim lui Dumnezeu prin această iubire bună de noi înşine, căutând pururea să ne susţinem sufletul prin Dumnezeu... Deci cel ce nu doreşte plăcerea trupească şi nu se teme deloc de durerea ajuns nepătimitor. Căci deodată cu acestea şi cu iubirea trupească de sine, care le-a născut, au omorât toate patimile ce cresc prin ea şi prin ele, împreună cu neştiinţa, sursa cea mai de început a tuturor relelor. Şi aşa s-a făcut întreg slujitor al binelui ce persistă permanent şi e mereu la fel, rămânând împreună cu el cu totul nemişcat. (Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie,  în Filocalie, vol. III, p. 34)