Judecăm, clevetim sau constatăm?
„Ionel a venit beat aseară”. Mă gândesc că asta înseamnă că am constatat. Am înţeles că judecată înseamnă când îl pun într-o lumină nefavorabilă. Dar faptul în sine îl pune într-o situatie nefavorabilă pe Ionel, asta înseamnă că l-am judecat? Dacă am spus altcuiva fapta lui Ionel înseamnă că l-am clevetit? Ce înseamnă că l-am clevetit? Când îl clevetesc fără să îl judec? Care e diferenţa dintre cele trei?
Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.
Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!
Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.
O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.
Îți mulțumim pentru înțelegere!
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro
Importantă este prezenţa noastră în lume ca lumină a lumii. Dacă Ionel este tatăl, fiul sau fratele nostru, atunci este grav că a venit beat. Întrebarea care trebuie să se pună este: foloseşte cuiva această informaţie? Dacă da, este spusă unui duhovnic, tată, psiholog, atunci rostirea acestei propoziţii are sens. Dacă este spusă doar pentru a arunca cu întuneric peste un om neputincios, atunci e păcat. Constatarea este pentru sine, nu pentru alţii. Dacă tu gândeşti, ce om nenorocit şi beţiv, atunci este judecată. Dacă spui şi altora, cu scopul de a râde de el, de a-l jigni sau umple de ridicol, atunci este clevetire. Constatarea (pentru sine) nu este păcat, este surprinderea realităţii. Judecata şi clevetirea, da.
Pr. I. Istrati