În vremea aceea arhiereii, ţinând sfat cu bătrânii, cu cărturarii şi cu tot sinedriul şi legând pe Iisus, L-au dus şi L-au predat lui Pilat. Şi L-a întrebat Pilat: Tu eşti regele iudeilor? Iar El, răspunzând, i-a zis: Tu zici.  Iar arhiereii Îl învinuiau de multe. Iar Pilat L-a întrebat: Nu răspunzi nimic? Iată câte spun împotriva Ta. Dar Iisus nimic n-a mai răspuns, încât Pilat se mira. Iar la sărbătoarea Paştilor, le elibera un întemniţat pe care-l cereau ei. Şi era unul cu numele Baraba închis împreună cu nişte răzvrătiţi, care în răscoală săvârşiseră ucidere. Şi mulţimea, venind sus, a început să ceară lui Pilat să le facă precum obişnuia pentru ei. Iar Pilat le-a răspuns, zicând: Voiţi să vă eliberez pe regele iudeilor?  Fiindcă ştia că arhiereii Îl dăduseră în mâna lui din invidie. Dar arhiereii au aţâţat mulţimea ca să le elibereze mai degrabă pe Baraba. Iar Pilat, răspunzând iarăşi, le-a zis: Ce voi face deci cu cel despre care ziceţi că este regele iudeilor? Ei iarăşi au strigat: Răstigneşte-L! Iar Pilat le-a zis: Dar ce rău a făcut? Iar ei mai mult strigau: Răstigneşte-L! Şi Pilat, vrând să facă pe voia mulţimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus, biciuindu-L, L-a dat ca să fie răstignit. (Marcu 15, 1-15) (Joi în săptămâna a 35-a după Rusalii)

Momentul evocat în acest fragment al Evangheliei de la Marcu este tulburător la fiecare recitire. Și mai bogat în semnificații e momentul în care Biserica rememorează acest eveniment. E ca și cum deja din acest moment, înainte de a începe Postul Mare, se întrezărește pentru ce anume urmăm să mergem pe un drum spiritual al ascezei și al rugăciunii intense. Încă de pe acum simțim că ne apropiem de Sărbătoarea Sfintelor Paști. Dar nimeni nu ajunge la Înviere fără a trece și prin Pătimirile, răstignirea și moartea Domnului pe Cruce.

Sfântul Marcu este mai telegrafic decât ceilalți Evangheliști în expunere. Dă doar informația-cheie, nu aprofundează decât amănuntele cele mai importante. Acest lucru accentuează tensiunea, lăsând pe cititor să înțeleagă multe printre rânduri. Aflăm în această pericopă biblică modul în care s-a desfășurat judecarea Domnului, după o noapte petrecută în mijlocul membrilor Sinedriului. Dimineața, adică vineri, sinedriștii neputând să Îi găsească o vină îndestulătoare, încât să Îl execute public singuri, L-au dus pe Iisus la procuratorul roman și L-au învinuit de multe. Evanghelistul nici nu mai intră în amănunte, nu mai clarifică învinuirile. În definitiv nici nu mai era important. Atitudinea lui Pilat, un roman crescut în spiritul juridic al Cetății Eterne, știa că un acuzat trebuie să se dezvinovățească. El ca procurator nu era în poziția de a căuta să descopere veridicitatea acuzațiilor. De aceea, se miră că Iisus nu răspunde învinuirilor. Evanghelistul nu amintește de nicio discuție între patru ochi între Pilat și Iisus, despre dialogul pe tema „Ce este Adevărul?” și despre Împărăția despre care vorbește Hristos, așa cum relatează Ioan (18, 31-38), ci trece direct la informația că Pilat știa de tradiția eliberării unui arestat de Paști. Așadar, conducătorul roman înțelesese că Hristos a fost dat de arhierei în mâna lui din invidie și nu pentru un motiv real, așa că a încercat să Îl scape nu direct, dezvăluind prin proceduri tipic romane care este dreptatea, ci prin șiretlicuri împrumutate de la orientali. Știa că Domnul e nevinovat, însă comoditatea sau frica de tulburarea ce s-ar fi făcut, l-au determinat pe Pilat să recurgă la o tradiție mai veche, aceea de a elibera, dintre doi deținuți, pe cel cerut de popor. A insistat să i se spună ce rău ar fi făcut Iisus ca să fie condamnat, dar fără prea mare convingere. Așadar, nu pe Hristos, ci pe Baraba l-a eliberat, iar pe Iisus nu doar că L-a dat să fie răstignit, ci a poruncit să fie și biciuit înainte. Nu a respectat procedura de judecată după dreptul roman, dar procedura de pedeapsă da.

Ce putem înțelege noi, creștinii de azi, de aici? În primul rând, faptul că omul e schimbător și aplică dreptatea întotdeauna în funcție de context, e maleabil în așa fel încât să își adoarmă conștiința și să spună că a făcut într-o chestiune, „tot ce era omenește posibil”. Deseori ne mințim, atunci când e vorba să ne ajutăm aproapele. Ne mințim pentru a dormi liniștiți noaptea, ajungând să credem că am făcut totul corect. De exemplu, adesea ne îndreptățim că nu am ajutat pe un sărac argumendând că milostenia trebuie făcută cu cap și măsură, ca să nu exagerăm și să învățăm pe alții cu prea multă milă. Sau altădată am ignorat pe propriile noastre rude, părinți, copii, soți, soții spunând că i-am ajutat după putere. De multe ori aplicăm dublul standard. Poate suntem mult prea aspri, noi zicem corecți, cu aproapele și mult prea blânzi cu noi, dar spunem la fel, că suntem corecți cu noi. Înainte de a judeca pe cel de lângă noi și a-l pune într-o categorie, e bine să cugetăm de două ori dacă nu cumva ne lăsăm prea ușor antrenați de propriile sentimente și interese, dacă nu cumva judecata noastră dă greș. Și atunci poate ne trezim, nu că am condamnat pe cineva la moarte pe nedrept, așa cum a făcut Pilat cu Însuși Domnul, dar că în inima noastră am omorât pe cineva. Poate prin indiferență, poate cu un cuvânt rău, cu o privire nepotrivită. Toate aceste lucruri mărunte pot schimba lumea, dacă le dăm importanța necesară.