Jurnal de călătorie – Tinerii din ASCOR și ATOR participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Muntenegru

Oriunde ai merge în acestă lume, dacă te întâlnești cu oameni care simt și trăiesc Ortodoxia în adâncul sufletului lor te vei simți acasă. Vei simți acel sentiment de familiaritate și de apartenență la acel loc, deși tu n-ai mai fost niciodată acolo. Asta am simțit noi în Muntenegru.

Ne-am întors din Muntenegru după un drum de 26 de ore, schimbând trei mijloace de transport - avion, microbuz și tren - la fel cum am și plecat din Iași, cu șapte zile în urmă. Un drum despre care mulți ar spune că este obositor, dar făcând această cale întoarsă  din inima ortodoxiei muntenegrene am înțeles cuvântul lui Nicolae Iorga care spunea că „un drum lung începe atunci când ai obosit”, iar noi, deși am călătorit atât de mult, nu am simțit oboseala, datorită experiențelor avute. Am plecat timizi și neștiutori și ne-am întors încrezători, cu planuri de viitor, bucuroși pentru șansele pe care le avem aici ca tineri, și doritori de a da mai departe ceea ce primim.

La inițiativa Departamentului de Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan,  12 tineri din ASCOR și ATOR Iași am mers în Muntenegru, în perioada 23-30 iulie 2021, pentru a participa la invitația Înaltpreasfințitului Ioanichie, Mitropolit de Muntenegru și Litoral la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Muntenegru.

Ieșind din aeroportul din Podgorica un pic debusolați, târâind bagajele spre ieșire în ziua de 24 iulie, am zărit un tânăr cu icoana Sfântului  Vasile de Ostrog și un părinte care ținea în mână o pancartă pe care scria: Orthodox from Iași.  Am fost foarte bucuroși să vedem că cineva ne așteaptă în așa fel! Ne-am simțit privilegiați. După ce ne-am zâmbit am făcut cunoștință: ei sunt părintele Krsto și fratele lui, Nicola – student la arhitectură în Viena. Din acel moment părintele Krsto, cel care ne-a fost ghid și gazdă pe parcursul șederii noastre, ne-a devenit prieten.

Am pornit curioși spre centrul orașului Podgorica, capitala Muntenegrului pentru a lua masa. Părintele Krsto ne-a dus la un local aflat pe una dintre străzile principale din capitală. Special la acest restaurant sunt pereții împodobiți cu icoane și muzica atent aleasă dintre cântările bisericești. Aici intră mulți turiști, iar pe lângă a servi cu ospitalitate clienții, localul are și un rol misionar, aspect care mi s-a părut deosebit. Mănăstirea Stanjevići, fondată în secolul al IV-lea de către Nikola Stanjevici a fost locul în care am poposit în primele 3 nopți. Din foișorul mănăstirii din piatră care spune povestea domnilor sârbi, o vedere necunoscută nouă ni s-a arătat, o îmbrățișare dintre munte și mare în același loc. Am poposit mirați de cum poate așeza Dumnezeu lucrurile în armonie și am plecat apoi să vizităm orașul Budva și să facem o baie în Marea Adriatică, pentru unii din noi prima baie în mare. La întoarcere, deși eram nedormiți de 36 de ore, cu toții am dat răspunsurile la slujba vecerniei.

A doua  zi am participat la invitația Părintelui Stareț Efrem la prima noastră Sfântă Liturghie în  Muntenegru, fiind responsabili de răspunsurile la strană. A fost o bucurie să aflu că deși vorbeam limbi diferite ne-am înțeles să dăm răspunsurile potrivite la momentul potrivit. Părinții slujeau în sârbă, noi răspundeam în română. Ortodoxia este una. Hristos este același indiferent de neam.

Ziua de 26 iulie a fost ziua în care ne-am întâlnit cu alte grupări de tineret, majoritatea din Muntenegru, dar și din Kosovo, Serbia și Bosnia și Herțegovina. Ne-am simțit din nou privilegiați pentru că toată lumea ne știa sub denumirea de „Official Delegation from Romania” și se uita la noi cu interes. Acest lucru ne responsabiliza. Am avut ocazia să participăm și să dăm răspunsurile la Sfânta Liturghie Arhierească, la care au slujit trei episcopi: Mitropolitul Ioanichie, Preasfintitul Chiril, Episcopul Sârb din Buenos Aires, Argentina, și Preasfințitul Ioan din Serbia.

După Sfânta Liturghie a urmat un program artistic, unde am cântat și noi în limba română.

După acest moment am avut o scurtă prezentare despre activitatea Departamentului Misiune pentru Tineret și activitățile ASCOR și ATOR Iași, iar de precizat este faptul că nivelul la care am ajuns să lucrăm cu tinerii din arhiepiscopia noastră i-a impresionat. Trebuie menționat faptul că Muntenegru este un stat nou, care și-a câștigat independența în anul 2005, ca urmare a dizolvării fostei Iugoslavii. În prezent sunt  în plină reconstrucție a statului, a administrației și a structurilor laice și bisericești, deși statul Muntenegru are în cuprinsul său mitropolii istorice, Sfinte Moaște ale înaintașilor care au luptat pentru credință și locuri de pelerinaj celebre.  Ne-au pus multe întrebări despre cât costă o tabără la Nemțișor, cum se desfășoară mai exact Taberele din Pridvorul Satului sau cum pot ajunge la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși. Activitățile pe care le fac ei acum sunt susținute din fonduri proprii, voluntarii sunt cei care pun „mână de la mână”. Faptul acesta m-a impresionat și m-a pus pe gânduri.  Ei sunt cei care vor să ajute pe ceilalți și mai și plătesc? Știu că așa a arătat și începutul lucrării cu tinerii în arhiepiscopia noastră, dar atunci când ai în fața ta oamenii care dăruiesc din veniturile proprii, parcă se înțelege altfel.

După prezentare am mers  să vizităm orașul Kotor. Ocrotitorul orașului este Sfântul Trifon, iar Sfintele sale Moaște se află la loc de cinste în biserica catolică din cetatea veche. Orașul este contruit în jurul unui golf, iar tocmai acest aspect îi dă unicitate. Priveliștea de pe străzi îi face chiar și pe localnici să se simtă în vacanță. Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Muntenegru s-a încheiat printr-un concert. Atmosfera de la concert a fost una similară cu ceea ce ne povesteau părinții noștri că au trait după revoluție. Am simțit emoția fiecărui cântăreț, sensibilitatea fiecărei voci, iar momentele în care toți cei prezenți cântau la unison refrenul unei melodii te lăsa de-a dreptul fără cuvinte. Majoritatea cântecelor, deși cu tentă folk, erau patriotice. Am înțeles suferința lor care dăinuie de mult timp și problemele pe care le au cu regiunea Kosovo, centrul ortodoxiei pentru ei. Melodiile făceau referire la poporul sârb și la ortodoxie, despre care vorbeau ca fiind o putere pentru ei. Momentul acesta a fost unul profund pe care poate nu-l înțelegem în adevăratul sens, dar despre care putem spune că l-am simțit cu o încărcătură emoțională foarte puternică.

În următoarele zile am vizitat orașul Cetinje, care a fost capitala Muntenegrului pentru o perioadă de timp. La mănăstirea Cetinje am avut bucuria de a ne închina la mâna dreaptă a Sfântului Ioan Botezătorul, mâna cu care a botezat, și la moaștele Sfântului Petru, fost episcop al Muntegrului. La această mănăstire se află, în prezent, reședința mitropolitană.

Următoarele zile am fost găzduiți de mănăstirea Ostrog, unde din prima noastră dimineață acolo, am dat răspunsuri la Sfânta Liturghie. Aici a fost cea mai așezată slujbă la care am participat de când am plecat din țară, aproape de Sfântul Vasile de Ostrog. Toți din grup am îmbrăcat cu mândrie ia românească, care a fost foarte apreciată de sârbi. La Liturghie au slujit Preasfințitul Chiril, pe care îl mai întâlnisem cu câteva zile înainte, și Preasfințitul Siluan, Episcopul Sârbilor din Noua Zeelandă. După slujbă, am fost invitați la o agapă. În timp ce sorbeam din cafea, Preasfințitul Siluan a împărtășit cu noi lucrarea Preasfinției Sale în Sydney, iar noi la rândul nostru am vorbit despre activitatea noastră în Iași. Ne-am bucurat mult de deschiderea către noi, ca tineri, a acestuia, de împărtășirea legată de obstacolele avute la deschiderea unei școli sârbești în Sydney, precum și de importanța lucrării misionare între copii și tineri.

Am avut momentul nostru cu Sfântul Vasile de Ostrog, întrucât părintele de la racla sfântului a rostit o rugăciune pentru noi. Acele momente parcă au trecut cu alt timp. Am simțit o familiaritate în acele câteva clipe petrecute acolo. Poate știți sau poate nu știți, faptul că sârbii o prețuiesc foarte mult pe Sfânta noastră Parascheva de la Iași. Ei îi spun Sveta Petka, parcă un alint pentru Sfânta noastră, cea care ne-a deschis toate porțile în acest sejur și ne-a fost călăuzitoare. În majoritatea bisericilor este pictată la loc de cinste, iar în multe pangare se găsesc icoane cu Sfântul Vasile de Ostrog și Sfânta Parascheva de la Iași, pictați împreună. Mă gândesc că cei doi Sfinți au mijlocit pentru noi să întâlnim acești oameni minunați, care se luptă pentru ceea ce ne luptăm și noi: pentru tineri și pentru a le descoperi tinerilor bucuria pe care o dă Hristos.

În periplul nostru în Muntenegru am mai vizitat orașul Danilovgrad și mănăstirea Piperi, o mănăstire de măicuțe harnice care fac produse de îngrijire naturale. Maicilor le-am cântat și le-a plăcut atât de mult încât ne-au arătat toată colțișoarele mănăstirii, iar pe fete le-au invitat să vină să stea mai mult, într-o tabără.

În ultima zi, înainte de a pleca la aeroport am avut o întâlnire inedită cu părintele Mitropolit Ioanichie în care am discutat despre Muntenegru, România și legătura dintre țările noastre. A urmat despărțirea de Părintele Krsto care s-a lăsat cu lacrimi. Lacrimi de bucurie că ne-am întâlnit și de tristețe că ne despărțim. Stropul de tristețe de la final îl punem în fața lui Hristos, care nădăjduim că ne va uni în rugăciune.

Am tras o concluzie după această întâlnire: oriunde ai merge în acestă lume, dacă te întâlnești cu oameni care simt și trăiesc Ortodoxia în adâncul sufletului lor te vei simți acasă. Vei simți acel sentiment de familiaritate și de apartenență la acel loc, deși tu n-ai mai fost niciodată acolo. Asta am simțit noi în Muntenegru. Am simțit că ne-am întâlnit cu frații noștri. Ne rugăm sfintei Parascheva și Sfântului Vasile să mijlocească pentru noi și frații noștri din Muntenegru, să dezvoltăm o prietenie frumoasă și durabilă, în duh de bucurie. (Alin-Mihai Dezso, voluntar ATOR Iași)

Ultimele din categorie