Există două metode: una – să te bați cu diavolul desfrânării, dacă ești Antonie Cel Mare, a doua, – să te urci în brațele lui Dumnezeu, dacă ești din „cei mici“, așa ca mine, și să zici: „Doamne, scapă-mă că vine ispita!“. Că ispita vine și la mănăstire așa cum vine și în Piața Unirii și peste tot! Că și monahul are trup și monahia are trup, și atacurile diavolului sunt peste tot și uneori chiar mai violente în mânăstiri! Dar e aici o taină pe care am încercat o dată să o dezvălui cuiva printr-un exemplu concret. E vorba de instructorul meu de șoferie care s-a tot frământat de-a lungul cursului și se tot chinuia să-mi pună o întrebare așa, mai îndrăzneață, cum spunea el… Ei, spre sfârșitul cursului, când ne-am mai împrietenit, a îndrăznit și-a spus: „Măicuță, nu vă supărați, aș vrea să vă întreb și eu ceva, că nu mai pot. Cum puteți sta fără bărbat? Hai că dumneavoastră sunteți mai bătrână, dar văd unele așa de tinere și văd și băieți tineri. Cum pot sta fără femeie, că doar sunt și ei oameni. Nu le e și lor greu?“. Și să știți că lui îi era greu și să se gândească la asta pentru că lui îi plăceau „toate“ fetele. Se vedea limpede după cum se uita după ele! Și zic: „Doamne, dă-mi un răspuns pentru omul acesta care chiar vrea să înțeleagă!“. Și mi-a venit gândul acesta și am zis: „Ei, domnule cutare, dacă acum, aici, în locul meu la volan, lângă dumneata, ar fi o „fată frumoasă“ cu o fustiță scurtă, te-ai uita la picioarele ei?“. Zice: „Păi, cum altfel!“. Și zic: „Ai pune și mâna?. „Păi, dacă aș vedea că vrea! Cum n-aș pune?“. Și dac-ai vedea că nu-ți dă peste mână, nu-i așa c-ai vrea să mergi și mai departe? „Maică, îți spun drept, că da! Cum altfel?“. Eu știam că este căsătorit și că are doi băieți pe care îi iubea „ca pe ochii din cap“, și zic: „Dacă sună telefonul acum și te anunță soția că o mașină ți-a călcat unul din copii, ai continua să-i pui mâna pe picior? „A, nu, în nici un caz, aș alerga la copilul meu!“. Ei, zic, ăsta-i călugărul: când vine ispita, simte așa „un telefon“ care-l anunță: „Vezi că ți-a călcat un tractor sufletul…“. Vedeți, monahul începe să-și iubească sufletul așa cum își iubește un tată fiul! Sfântul Maxim Mărturisitorul zice că: „Iubirea înțelegătoare este întâi iubirea dintre minte și partea simțitoare, apoi dintre minte și suflet.“. Această iubire noi n-o punem deloc la socoteală. Uităm că trebuie să ne iubim sufletul, dacă vrem să ne mântuim, să-l salvăm din moartea păcatului! Eu trebuie să mă iubesc pe mine dacă vreau să mă mântuiesc. Și ca să pot să mă iubesc pe mine trebuie să simt mai întâi iubirea Lui Dumnezeu. Și dacă eu simt că Dumnezeu mă iubește și eu Îl iubesc, apoi nu mă voi mai lăsa tulburată de nu știu ce furnicătură sau de nu știu ce vis… Dar ce, un bărbat care-și iubește femeia, se lasă impresionat de fiorii pe care-i produce o doamnă care se lipește de el în autobuz? Că să știți că simte fiori, că doar nu-i din plastic. Da, e viu și simte, dar nu se lasă „sedus“ de ei! Când bate vântul nu simți fiori? Când intri în apă nu simți fiori? Păi, dacă toți oamenii înfiorați de femei sau toate femeile înfiorate de bărbați ar răspunde celui mai mic fior, ar fi mai rău decât acum... Acesta este omul: viu și sensibil! Trupul lui vibrează la orice atingere, oricât de fină! Ispita de unde vine? De la imaginație, de la imaginar, nu de la trup. Trupul cântă și dă slavă lui Dumnezeu în felul lui. Ai 19 ani, ai 20 de ani și-ți plac fetele și trupul mărturisește asta? Păi, dă slavă lui Dumnezeu că nu ești mort. Nu? Ești viu, dar dă slavă lui Dumnezeu pentru asta! Că, Părintele Cleopa spunea că un tânăr, așa ca dumneavoastră, l-a întrebat: „Ce fac Părinte, că astea-s dezvelite peste tot și mă tulbur și mă zăpăcesc de tot când le văd. Ce să fac? Să umblu cu ochii-nchiși pe stradă?“. Zice: „Nu, că ai să cazi în canalizare. Mergi, uită-te pe unde mergi și dacă vezi așa niște picioare frumoase să zici: Doamne, dacă picioarele ei sunt atât de frumoase, dar Tu Care le-ai făcut, cum trebuie să fii?!“…

Asta să faci când vine ispita, om tânăr: înalță gândul, mută gândul! Ia spune-mi, ce simți când vezi o imagine nerușinată? Iată un test despre tine! Ce simți? Dacă simți poftă afli ceva despre tine. Dacă simți milă și spui: „Sărmana făptură! Cât de frică trebuie să-i fie, cât de rușine trebuie să-i fie, cât de greu îi va fi când va muri!“, dacă simți această milă și simți nevoia să o învelești cu mila ta, e bine… Aici este cumpăna în care alegem Viața sau moartea! Aici să zicem: „Doamne, eu pe Tine Te vreau, chiar dacă trupul meu se înfioară, chiar dacă imaginarul meu mă împinge spre păcat…“ Asta-i toată știința luptei cu ispita: să ne-arătăm Lui Dumnezeu și să cerem putere să facem voia Lui. Cum facem voia lui Dumnezeu? Înălțând gândul la El. Când ridic gândul la Dumnezeu, prin „satelitul Doamne“, cum zice Părintele Rafail, când strig „Doamne!“, atunci fac, cum spun teologii, „epicleză“, chem Duhul Sfânt și El vine! Când îmi amintesc de „Doamne“, fac „anamneză“. Și El vine și e cu mine și viața mea devine liturghie! Apoi sunt atentă, atentă, cu mintea atentă la El, la poruncile Lui și nu la plăcerea mea de doi bani. Iar dacă trupul meu neputincios – îmi lasă gura apă când văd cârnăciori și-i Postul Mare și-s călugăr și n-am mai mâncat cârnăciori de 20 de ani, ce-o să zic? O să zic: „Doamne, ia uită-Te la mine ce-mi lasă gura apă!“. Și El mă vede și o să zică: „Nu-i nimic, fiica Mea, doar de-aia ți-am lăsat glande salivare, să-ți lase gura apă. Înghite și tu-n sec, că tu ești măicuță și tu ai zis că te lepezi de cârnăciori. Nu te-am obligat Eu, tu ai vrut și ai multe alte bunătăți pe care le-ai primit în loc...“. Și așa este. Nu trebuie să-mi extirp glandele salivare și nici o altă glandă din trup pentru a nu cădea în ispită. Și, desigur, mă va „costa“ faptul de a avea toate glandele dăruite de Dumnezeu în bună funcțiune, pentru că pe acolo mă ispitește vrăjmașul. Dar eu Îl am pe Dumnezeu și zic: „Doamne, scapă-mă!“. De oriunde-ai fi, strigă la Dumnezeu și ispita încetează! De vreme ce și pe un om obișnuit o emoție puternică poate să-l scoată din cea mai cumplită ispită erotică, atunci de ce să nu am la mine, la îndemână, o metodă, cum spun Sfinții Părinți, a-mi procura o emoție care să mă scoată din ispită? Asta-i tot. Sigur că putem cădea, dar să fim onești cu noi și să nu „ne dăm drumul“ singuri „la valea“ ispitei. Asta-i deosebirea.