La rugăciune, să ne aducem aminte că stăm înaintea lui Dumnezeu
Stihurile și cântările care se zic în grabă fac numai oarece zgomot, iar cei ce citesc și cântă repezit nu numai că nu se folosesc, dar se fac și lucrători ai păcatului.
O, omule! Adu-ți aminte la rugăciune că stai înaintea lui Dumnezeu, că discuți cu Dumnezeu, că-I vorbești lui Dumnezeu: „Doamne, miluiește-mă! Doamne, dăruiește-mi! Doamne, auzi-mă! Doamne, mântuiește-mă!” ș.a. Fie de citești psalmi, fie de cânți cântece bisericești, Domnului îi cânți, spre Dumnezeu îți îndrepți cuvântarea: „Ție, Doamne! Ție, Doamne!” ș.a.
Cine ești tu? Pământ și cenușă, sărman păcătos. Înaintea cui stai și cu cine discuți? Stai înaintea Sfântului și Înfricoșătorului Dumnezeu, înaintea Căruia întreaga făptură, atât cea văzută, cât și cea nevăzută. Tu ești un mic și sărman vierme, încă și păcătos, și te înfățișezi, rugându-te, înaintea Veșnicului Dumnezeu, Celui Atotputernic. Cugetă tu însuți de câtă smerenie și evlavie este trebuință! Dacă înaintea împăratului pământesc stăm și cerem cele dorite cu smerenie, cu atât mai mult înaintea Împăratului Cerurilor! Prin urmare: citirea rugăciunilor cu repeziciune, încât nici limba nu poate face față, nu ne aduce niciun folos.
Stihurile și cântările care se zic în grabă fac numai oarece zgomot, iar cei ce citesc și cântă repezit nu numai că nu se folosesc, dar se fac și lucrători ai păcatului.
(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 48)
Maica Domnului – smerenia care a încăput dumnezeirea
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro