E duminică, spre dimineață. Soarele răsare sprinten de după dealurile împădurite ale Tazlăului, anunțând o zi senină și frumoasă. Liturghia păsărelelor a început deja în răcoarea începutului de zi. Ne aflăm la Mănăstirea Tazlău, ctitorie a Sfântului Ștefan cel Mare. Voievodul ne întâmpină înainte de a păși pe poarta de de lemn a așezării monahale, ținându-și la piept biserica. De sub coroana grea, ochii îi scapără scânteieri, iar vântul îi mângâie pletele. Îi facem închinăciune, iar dânsul, binecuvântându-ne ca un părinte al poporului, ne urează bun-venit și ne mulțumește că nu l-am uitat.

Înaintăm spre turnul-clopotniță pe aleea lungă, străjuită de copaci înalți și umbroși, de flori în ghivece și bănci din trunchiuri de copaci. Lăsăm în urma noastră și tânăra livadă a mănăstirii ce se-ntinde în partea dreaptă. În incinta frumos îngrijită, aleea ce duce la biserică e încărcată de trandafiri și alte soiuri de flori colorate și parfumate, udate cu dragoste.

Sfântul Cuvios Chiriac, alături de Sfântul Ștefan cel Mare

În biserică s-au adunat deja credincioșii și tot continuă să vină. Rând pe rând, se apropie cu evlavie de icoana Maicii Domnului, înveșmântată în argint și-n raze de lumină, după ce au sărutat mai întâi Sfânta Evanghelie. Apoi așteaptă pentru a dărui părintelui pomelnicele cu cei dragi, pentru Sfânta Liturghie.

În lăcașul de rugăciune de la Tazlău, Pantocratorului din boltă i se mai disting doar conturul și câteva umbre. Picturile sfinților par niște relicve. Totul e atât de vechi și încărcat de evlavie! Pe ici, colo, icoane noi răsar în semi-întuneric, iar cele câteva îmbrăcate în argint de lângă catapeteasmă învie suflul voievodal de altădată. La Tazlău sunt multe icoane ale lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Voievodul stă alături și de Sfântul Cuvios Chiriac, pe primul iconostas.

„Iubiţi credincioşi, să spunem împreună Simbolul credinţei”

Se-aude toaca în jurul bisericii. Curând va începe Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Tudorel şi Ştefănuţ, „copiii de altar” ai Părintelui stareț Iosif Chiriac, îl însoțesc cu făclii în mână, precum niște îngeri, când acesta cădește sfintele icoane, citind mai apoi Acatistul Mântuitorului.

Sfânta Liturghie de duminică de la Mănăstirea Tazlău este cu adevărat un moment deosebit. Am căutat să-mi explic de ce, dar cuvintele-mi sărace nu pot scrie ce-am simțit. Cei doi copii, Tudorel și Ștefănuț mi-au dat însă răspunsul, prin slujirea lor, alături de Părintele stareț, care ne-a mângâiat cu vocea blândă și cu atenția sa. La momentul potrivit, Ștefănuț s-a întors cu fața spre noi și ne-a îndemnat cu voce sonoră și cu mult curaj: „Iubiţi credincioşi, să spunem împreună Simbolul credinţei”.

Timpul s-a scurs repede în bucuria comuniunii. A venit vremea ca fiecare să plece spre casa sa, cu sufletul liniștit și întărit pentru o nouă săptămână.

Puțini știu că Mănăstirea Tazlău este ctitorie ștefaniană

În acea amiază de duminică i-am întâlnit în biserica Mănăstirii Tazlău pe soții Constantin și Mariana Corfu. Bătrânul s-a născut aici și pentru dânsul,Tazlăul înseamnă toți strămoșii lui, care își dorm somnul de veci în cimitirul din fața mănăstirii. Și-amintește că în tinerețile sale la mănăstire era toată viața spirituală a satului. Nu era altă biserică pe atunci. Aici a fost botezat, în cristelnița aceea veche, aici a fost cununat, aici și-a botezat și copiii. Nu departe de ușa bisericii este înmormântat preotul care era rudă cu el, cel care le-a încreștinat fetița.

Sunt mulți credincioși care sunt legați sufletește de Mănăstirea Tazlău. Din când în când o mai vizitează și pelerinii. Însă majoritatea nu știe că aceasta a fost ridicată de slăvitul voievod al Moldovei, Ștefan cel Mare și Sfânt.   

***

Ieșind din biserică, în stânga, descoperi înălțându-se o cruce mare, de piatră, în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva, ca recunoștință pentru mijlocirile sale din anul 1947, când aceste ținuturi erau cuprinse de o secetă mare. Sfânta a binevoit să binecuvânteze Tazlăul cu prezența cinstitelor sale moaște, la data de 3 iulie din acel an.