Anumite persoane care merg la spovedanie, în loc să se învinovățească pe ele însele, cum este și firesc, și de trebuință, și mai ușor a se spovedi, încep în modul cel mai neașteptat să se laude: „Eu, părinte, n-am omorât pe nimeni, n-am furat de la nimeni! N-am băut! Trăiesc cinstit. Mă bucur de considerația vecinilor și a prietenilor. Eu, ca om, poate să fi greșit uneori cu ceva, dar acum deja nu-mi mai amintesc. Conștiința mea este liniștită!”

Această groaznică mulțumire de sine este mai mare păcat și decât acele păcate pe care un astfel de om se laudă că nu le-a săvârșit, pentru că s-a împotmolit în bezna păcatului – oarba mândrie a mulțumirii de sine.

(Arhimandrit Serafim Alexiev, Leacul uitat – Sfânta Taină a Spovedaniei, Traducere din limba bulgară de Gheorghiță Ciocioi și Petre-Valentin Lică, Editura Sophia, București, pp. 84-85)