Leacuri de casă împotriva enterocolitei
Enterocolita este o afecțiune a tractului digestiv, care apare în urma unor infecții diverse cu bacterii, virusuri, ciuperci sau paraziți.
Vă propunem astăzi câteva remedii naturale adjuvante, care calmează inflamația tractului intestinal și au efect antiseptic.
- Infuzia din flori de mușețel - se prepară din 1-2 lingurițe de plantă uscată, la o cană cu apă; se beau 1-2 căni în cursul unei zile.
- Extractul dublu din flori de mușețel - se prepară în două etape, prima fiind maceratul la rece a 2 lingurițe cu plantă uscată la o cană cu apă, pentru 60 de minute, după care se filtrează. Florile se fierb pentru 5 minute, la foc mic, din momentul în care apa dă în clocot, vasul fiind acoperit. Se strecoară, după care cele două extracte se amestecă. Ceaiul astfel obținut se va bea pe parcursul unei zile.
- Infuzia din flori de coada-șoricelului - se prepară 2 linguri cu plantă uscată, la 500 ml de apă fierbinte. Se infuzează pentru 5-10 minute, după care se strecoară, iar ceaiul astfel obținut se consumă pe parcursul unei zile.
*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro