Atunci când îți dăruiești inima pe deplin și ești gata să faci totul pentru omul iubit, dar ești tratat cu nepăsare, simți că ți-a fost înfipt un cuțit în spate. Situațiile de genul acesta îl trezesc pe om din anumite rătăciri care iau naștere în urma felului în care și-a trăit înainte viața. Asta ne ajută să privim cu alți ochi principiile pe care ni le-am format, să ne schimbăm în bine, să devenim mai sensibili față de ceilalți și să ne maturizăm, să scăpăm de timiditate. (...)

La drept vorbind, eu cred că dragostea neîmpărtășită se întâmplă numai atunci când chiar nu le este dat celor doi să fie împreună. Prin tot ce se petrece, Domnul îți arată: „Nu este omul tău”. Și părinții, și prietenii încearcă să te convingă de același lucru, dar tu o ții pe a ta: „Nu-mi trebuie altcineva decât el (ea)”. (...)

Omul fie reflectează la ceea ce i s-a întâmplat, se silește și merge mai departe înțelegând lecția celor întâmplate, fie se lasă dus de val. Această întâmplare din viața mea m-a învățat să apreciez cu adevărat dragostea reciprocă, dragoste ce este dată atunci când omul este capabil să aștepte și să prețuiască cu evlavie inima care i-a fost înmânată, a celuilalt. (Iulia Gaghinskaia)

(Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată: taina dragostei înainte și după căsătorie, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2012, p. 49)