Bătrânul Ieronim insista asupra nevoii de a citi Evanghelia: „O casă închisă stă în întuneric. Dacă tu deschizi fereastra, vei vedea lucrurile importante; dacă deschizi şi mai mult, lumina va intra şi tu poţi distinge cele mai mici lucruri. Şi dacă soarele va intra în interior, vei vedea şi firicelele de praf ce zboară în aer. Aşa este şi cu sufletul care primeşte lumina Evangheliei: vede şi păcatele lui cele mai mici”.

Bătrânul Porfirie se adresa astfel unuia dintre vizitatori: „Citeşte mult, ca Dumnezeu să-ţi limpezească mintea. Eu, ştii, citesc mult şi, pentru ca alţii să nu mă deranjeze, mă urc într-un copac cu o scară pe care mi-am făcut-o. Apoi trag scara sus pentru ca alţii să nu mă vadă şi să nu mă deranjeze. Şi acolo citesc ore întregi”.

Acelaşi Bătrân adesea întrebuinţa următoarea imagine: „Te găseşti într-o cameră întunecată şi dai din mâini pentru a împrăştia întunericul; acesta, bineînţeles, nu dispare. Dacă deschizi fereastra şi lumina intră înăuntru, întunericul dispare. Aşa şi cu lectura. Sfânta Scriptură, Vieţile Sfinţilor şi scrierile Părinţilor sunt lumina care împrăştie întunericul din suflet”.

Câştigul duhovnicesc nu rezultă din simpla lecturare a Evangheliei. Bătrânul Eusebiu zicea referitor la acest subiect: „Omul cunoaşte bine aparenţa lucrurilor şi, dacă harul Duhului Sfânt nu-l cercetează, n-are nici un folos. El se aseamănă unei case: câtă vreme este închisă rămâne inutilă. Este nevoie de o cheie pentru a o deschide. La fel cu inteligenţa omenească: dacă nu-i deschisă de har, omul n-are nici un folos de ea. Un profesor universitar îmi zicea că, citind operele filozofice, le înţelege; dar citind Evanghelia, înţelege cuvintele, dar nu şi sensul lor adânc”.

(Înaltpreasfințitul Andrei Andreicuţ, Mai putem trăi frumos?, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2012, pp. 117-119)