Caracterul adevăratei libertăţi, al voinţei noastre celei cu adevărat libere, este iubirea binelui, a frumosului, a adevărului şi stăruinţa în dragostea lor. Dragostea pentru bine este ilustrarea omului lăuntric, a omului duhovnicesc, şi exteriorizarea simţirii care îl umple pe el. Dragostea aceasta se naşte din identificarea sfătuirilor inimii cu legea dumnezeiască înscrisă în inima lui. Aceasta o dezvăluie şi Sfânta Scriptură când zice că legea dumnezeiască a fost scrisă în inima omului, fiindcă Dumnezeu a plăsmuit inima omului ca temei al iubirii faţă de bine. De aceea şi iubeşte prin fire, însetează şi caută binele. Şi cum ar fi cu putinţă să fie altfel, cât timp prima întipărire pe care a primit-o în inimă a fost vederea binelui? Da, şi este cu neputinţă să fie altfel, fiindcă binele a lăsat în inimă cele dintâi întipăriri care se imprimă acolo cel mai adânc şi de aceea sunt veşnice. Pentru dragostea, pentru însetarea şi pentru căutarea legii dumnezeieşti, Sfântul Apostol Pavel numeşte legea cea înscrisă în inimă legea minţii lui şi o identifică pe aceasta cu însăşi legea lui Dumnezeu.

 

(Sfântul Nectarie de Eghina, Despre îngrijirea sufletului, Editura Sophia, București, 2009, p. 30)