Libertatea este ceea ce suntem

Ultimele săptămâni par desprinse dintr-un tablou în care fiecare ne regăsim singuri pe frontul așteptării. Simțim adesea că inamicul invizibil ne-a capturat peste noapte realitatea peste care ne credeam stăpâni atotputernici. Paradoxul este că pandemia ne-a amintit că trăim și că suntem liberi.

Căci, așa cum spunea Viktor Frankl raportându-se la experiența sa în lagăr, libertatea nu este ceva ce avem.... libertatea este ceea ce suntem. Avem, așadar, cea mai prețioasă dintre libertăți: aceea de a gândi și simți limpede și înțelept. Este drept,  avem nevoie de un efort conștient pentru a putea să vedem limpede, dincolo de temerile și prejudecățile care ne acaparează mintea. E nevoie de efort pentru a ne deschide spre conectare cu noi înșine și cu ceilalți. Șansa noastră acum este să ne ridicăm deasupra crizelor individuale și colective printr-un exercițiu de maturitate psihologică și spirituală. Suferințele prin care omenirea a trecut de-a lungul istoriei ne-au învățat că în aceste momente omul se descoperă pe sine și pe celălalt mai atent și mai prezent, că rodul durerilor noastre poate fi descoperirea resurselor interne, a reperelor interioare și sensurilor vieții noastre, ascunse în vremuri de zgomot și nesfârșite zbateri pentru așa zisa fericire în șapte pași. Avem așadar vectorii și forța de a (ne) zidi mai autentic și asumat, de a construi fortărețe de (auto)cunoaștere, respect, empatie și compasiune care să ne apere de temeri și deznădejdi. În mijlocul neputințelor noastre, vă invit să începem exercițiul maturizării gândurilor și simțirilor noastre.

Păziți-vă mintea pentru a nu-i îngădui să iasă din hotarele sănătății sale. În momente de frică puternică, mintea omului este capabilă să se agațe de orice informație, doar ca să fie izbăvită de frica sa. Este o falsă rezolvare, căci cu cât alergăm mai mult după știri, luăm cu asalt magazinele și răspundem impulsiv, cu atât hrănim frica și îi dăm putere asupra noastră. Vorbind despre gândurile care alimentează frica, Seneca spunea că acești vrăjmași așteaptă să dea năvală într-un moment prielnic și nu-ți îngăduie nici să lupți deschis, nici să-ți tihnească pacea.

Suntem activați permanent de informație, ne zvârcolim în torentul informațional și pare un moment greu de trecut pentru mințile noastre obișnuite cu predictibilitatea și confortul. Ceea ce se întâmplă acum cu mintea noastră este o focalizare excesivă asupra situației, o absorbție incredibilă a informației care, credem noi, ne face să controlăm un pic mai bine ce se întâmplă. Greșit, căci în fapt, tot ce facem atunci când rămânem blocați în tunelul acesta informațional, pierdem din vedere viața, experiențele mici, bucuriile care încă ne fac viața frumoasă. Catastrofăm fără să ne dăm seama. Dați, așadar, minții și activitatea de bucurare și nu o lăsați să paralizeze în fața necunoscutului și a temerilor.

Într-o lume care se clatină, avem nevoie să dăm sens furtunii printr-o așezare cuminte în valorile și proiectele noastre. Avem nevoie de ancore. Iar cele mai puternice ancore sunt valorile, credințele ce ne definesc și pun ordine în mințile și în sufletele noastre. Ele ne ajută să păstrăm drumul corect, să ne definim reperele interioare și să găsim vectorii motivaționali de a acționa în lume. Să punem așadar ordine în acțiunile fiecărei zile, căci liniştea nu e nimic altceva decât o bună ordine mentală (V. Frankl).

Momentele de cădere, îngrijorare, tristețe, fac parte din viața noastră, însă ele nu ne umbresc definitiv calea. Suferința nu este mai mare decât viața noastră. Puterea suferințelor este mereu mai mică decât viața însăși. Spre exemplu, pentru creștinul care crede că Dumnezeu a biruit lumea, lăsându-ne, așadar, o lume pe care El a biruit-o, înseamnă că aceasta nu este ucigătoare.

Avem, așadar, forța de a ne concentra pe ceea ce putem schimba, acceptând cele ce nu ne sunt cu putință nouă. Deși pare că ceea ce putem face este infim, nu este așa. Încă putem să ne organizăm activitatea, să muncim, să fim buni prieteni și colegi. Putem fi solidari și putem construi sentimentul de comunitate puternică, baza de siguranță emoțională de care avem cu toții nevoie.

Căci astfel putem socoti nefericirea mai ușoară și nu ne-o vom face chin (Seneca).

Puterea empatiei, a compasiunii și a grijii pot birui fricile și tristețile care se ridică din cele mai inconștiente colțuri ale minții noastre. A fi împreună este acum examenul responsabilității noastre. În fața inamicului nevăzut, din obișnuința noastră de a găsi un vinovat, riscăm să dăm vinovatului chipul celor de lângă noi și să dărâmăm punțile empatiei și compasiunii, exact în momentul în care avem cea mai mare nevoie să le clădim. Cred că suntem în fața unui exercițiu al maturității emoționale în care examenul este acela al atenției și responsabilității deopotrivă pentru noi, cât și pentru ceilalți. Avem nevoie să ne redăm capacitatea de a simți. Autentic. Refacerea simțirii omului prin apropierea de celălalt. Să-l înțelegem pe celălalt arătându-i că îl vedem, îi auzim temerile și îi asigurăm de sprijinul nostru. Avem nevoie acum, mai mult ca oricând să vorbim cu celălalt, nu despre celălalt.

Răbdarea este acum examenul solidarității noastre. Indiferent de opțiunile noastre politice, religioase, educaționale, în aceste vremuri trebuie să dobândim miez și tărie în răbdare și cumințenie. Măsura caracterului nostru acum constă în capacitatea de a birui nesimțirea, nepăsarea și aroganța pe care le-a crescut în noi îndreptățirea și hedonismul. Intoleranța noastră la orice aspect neplăcut al vieții și căutarea confortului, în detrimentul empatiei și a solidarității umane, ne va costa scump. Avem opțiunea de a face alegeri înțelepte. Chiar și în izolare, putem să ne ascundem în așa fel încât oricare ar fi adăpostul în care ne-am retras, să fim de folos fiecărui om și tuturor laolaltă cu pricepere, cu vorbele și sfaturile noastre (Seneca). (Psiholog Dr. Daniela Dumulescu, UBB, Cluj-Napoca)

Sursa: tribuna.ro

Ultimele din categorie